✅Copiii au nevoie, mai întâi, să simtă siguranța că pot exprima trăirile dificile (furie, frustrare, frică, rușine, durere…) în prezența părinților, adică să știe, din experiență, că vor fi primiți și ascultați cu empatie.
✅Comportamentul înseamnă comunicare. Copilul încercă să comunice că îi este greu, că are nevoie de susținerea adultului.
✅În spatele unui comportament dificil al copilului stau, cel mai adesea, probleme de relaționare, de reglare emoțională, de abilități executive, teamă sau neîncredere.
✅În acest caz, calmitatea și empatia părintelui ajută copilul să se linișească, pentru ca apoi să poată învăța.
✅Suntem ființe relaționale, deci învățăm să ne întâmpinăm emoțiile, mai ales cele dificile, în relație, NU singuri.
✅Pedeapsa nu este o soluție pentru că deconectează copilul de părintele de care a cărui susținere are nevoie.
✅Părintele modelează (exemplifică prin ceea ce face el) comportamentul.
✅Copilul observă reacția adultului și își organizează emoțiile după modelul parental (nu se înfurie, nu neagă, nu fuge de emoții ci, învață căi noi, optime de a le înțelege și de a reacționa).
✅Când copiii au încredere în părinți, pot veni să le ceară ajutorul, dar atunci când se tem de aceștia, este posibil să NU îi considere un sprijin.
✅Copiii/ adolescenții vor fi mai puțin tentați să apeleze la minciună, pentru că știu că este sigur să spună adevărul părintelui (să exprime emoțiile dificile).
✅Felul în care copiii noștri învață, în relație cu părinții, prin modelul parental, cum să facă față emoțiilor, îi va însoți de-a lungul vieții, până la adolescență și în relațiile pe care le vor avea la maturitate.
#AtașamentSigur #CursCerculSiguranței #Beneficii #CoReglare #Autoreglare #Emoții #ComportametCopii #PsihologLucianaConstantinescu

Dacă dorești să afli mai multe despre cum poți dezvolta o relație de atașament sigur cu copilul tău și despre beneficiile ei, poți urma cursul de educație parentală Cercul Siguranței COSP. Acest program este conceput pentru a susține empatic părinții în acest demers. Te poți înscrie pe link-ul de mai jos sau prin mesaj direct pe WhatsApp la – Cabinet individual de psihologie – Psiholog Luciana Constantinescu; +40 727 831 323; acasa@sapteanideacasa.ro

Poți descărca A4 și imprima din link-ul de mai jos sau prin click pe imagine

https://sapteanideacasa.ro/wp-content/uploads/2024/01/Atasament-sigur-Beneficii.pdf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.