5 căi simple pentru a ajuta copiii să își mențină starea de bine

Copiii au propriul ritm. Diferă de al nostru, al adulților, și așa trebuie să fie. Pentru a se putea dezvolta armonios copiii noștri au nevoie: de o copilărie relaxată, de timp pentru a face și timp pentru a fi, pentru a fi ei, pentru a observa și pentru a se bucura de ceea ce îi înconjoară.

A avea copiii fericiți înseamnă a avea copii relaxați, care au timp să se bucure, care știu să aleagă ceea ce le face bine, care știu ce modalități au la îndemână pentru a își menține starea de bine.

1.Să îi învățăm să își formeze un obicei din a lua, din când în când, o PAUZĂ

Viața copiilor de azi se desfășoară, de cele mai multe ori, într-un ritm foarte rapid. S-au obișnuit să li se țină mintea ocupată. Sunt ocupați să învețe, să obțină rezultate bune, să facă o mulțime de activități extrașcolare, să se joace pe computer(telefon sau tabletă), să se uite la televizor…

Toate aceste activități sunt au intervale precise și copilul trebuie să se conformeze, să țină ritmul de multe ori prea alert pentru vârsta lui.

Copiilor noștri le rămâne atât de puțin timp pentru a fi ei înșiși. Ce se alege din asta? O generație de copii copleșiți, epuizați și stresați… lipsiți de abilități emoționale și sociale.

Încet, încet copiii sunt absorbiți de multitudinea activităților. Tot ce se recomandă copiilor pare menit să le distragă atenția de la ceva foarte important: de la ei, de la felul cum se simt, de la semenii lor, de la mediul care îi înconjoară. Când pierdem legătura cu noi înșine, cu societatea, cu natura, nu ne este bine.




Putem să învățăm copiii să se oprească. Să ia o pauză, o pauză în care nu este nevoie să facă nimic. O pauză, în liniște, cu ceea ce simt și ceea ce le place să observe. O pauză în care să respire pentru a se relaxa. O pauză în care să se întrebe cum se simt și ce le trebuie pentru a avea o stare de bine. O pauză în care să admire o floare, un copac, să asculte o pasăre…

Să învățăm copiii (și să le arătăm prin puterea exemplului personal) că există un timp pentru a face lucruri și un timp pentru a fi atenți la noi înșine. Avem nevoie de ambele în egală măsură pentru a ne păstra echilibrul interior și starea de bine.

2.Să îi încurajăm să testeze și să facă lucruri care le trezesc interesul, care îi bucură,

chiar dacă acele lucruri diferă de ceea ce ar alege să facă cei din familie, prietenii sau oamenii cunoscuți.

Cu toți dăm rezultate mai bune în domeniile către care suntem aplecați în mod natural. De cele mai multe ori, ele coincid cu ceea ce ne place să facem. Este bine ca cei mici să aibă ocazia să experimenteze, să dea curs curiozității și să își urmeze pasiunile, să poată alege ce să facă.

3.Să îi ajutăm să își exprime trăirile, emoțiile fie că sunt negative sau pozitive

Este foarte important ca cei mici să își poată exprima emoțiile, fără etichete de bun sau rău.

Dacă îți exprimi supărarea nu ești rău, ci doar supărat sau trist și asta simțim cu toții.

Copiii trebuie aibă spațiul necesar pentru a descărca tensiunile și temerile acumulate. Este ceea ce îi ajută să își mențină echilibrul interior. Este important să poată vorbi despre ceea ce îi nemulțumește sau îi îngrijorează.

Copiilor le trebuie dat dreptul de a verbaliza supărarea. Chiar dacă nu suntem de acord cu ei, sentimentul este al lor și au voie să îl spună. Da, au dreptul la supărarea de dinainte de somn. Mai vroiau să se joace sau să petreacă timp cu părinții. Le putem accepta supărarea. Apoi, cu empatie, le putem explica și necesitatea de a dormi și îi putem îndruma să facă alegerea corectă.

4.Să le dăm ocazia să facă lucrurile care îi fac fericiți, dar să îi învățăm să evalueze etalonul cu care își măsoară fericirea

-Mă face fericită să am toate personajele din X desen animat și vreau să merg la mall? Sau mă face fericită să merg în parc și să mă joc cu prietenii?

-Mă face fericită să mănânc ciocolată seara? Cum mă simt după? Cum mă simt dacă dorm bine și dimineața sunt odihnită?

-Am nevoie de acea rochie pentru că toate fetițele de la grădiniță au? Sau poate voi alege ca aceiași bani să îmi cumpăr o carte pe care să o citesc împreună cu mama, seara pe canapea?

5.Să îi lăsăm să facă, din când în când, lucruri ”interzise” fără a se simți vinovați, fără presiune, fără ”-Te las dar pentru că ai făcut asta vei…”

Noaptea de Revelion copilul poate sta treaz să vadă focurile de artificii, poate mânca ciocolată sau înghețată uneori, doar pentru că are poftă și sunt gustoase.

Să dăm copilului ocazia unei bucurii ”interzise” din când în când nu anulează toate acele momente în care mănâncă și doarme echilibrat, în care se comportă corect. Sunt doar 3 cuburi de ciocolată în marea de avocado.

Sursă: www.SapteAniDeAcasa.ro




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.