Acțiune și consecință: Copiii trebuie să învețe să discearnă

Copiii pot învăța că fiecare acțiune are consecințe și pot face alegeri asumate și corecte. 

Mara bea apa din căni ceramice de la 1 an și jumătate. Tot de atunci am început să folosesc vesela ceramică. Cana a fost mereu așezată la îndemâna ei, astfel încât să o poată accesa atunci când îi este sete.

A învățat să bea din ea. A spart în 3 ani o cană. Mănâncă singură și este mândră de dexteritatea ei. Ieri (are 5 ani și 4 luni) mi-a arătat cum a învățat să răsucească spaghetti pentru a le mânca mai ușor. Înainte le tăia cu furculița. A văzut la noi și când s-a simțit pregătită a făcut și ea la fel.

Cei mici vor evolua corect dacă îi lăsăm să exploreze lucrurile, să le folosească, să facă alegeri și să le vadă consecințele. Nu este nevoie să îi mințim, să îi amăgim sau să îi pedepsim pentru a învăța ”lecția”.

Viața este cel mai bun educator. Uneori consecințele faptelor lor nu le vor aduce bucurie. Așa vor învăța să aleagă mai bine data viitoare. Vor ști să pună în balanță și să aleagă. Nu iese mereu 100% așa cum ne dorim, dar asta cu siguranță nu ne împiedică să fim fericiți.

Ceea ce ne împiedică să fim fericiți este să luăm o decizie neasumată, să facem ceva cu frica că vom fi pedepsiți sau din dorința de a obține iubirea și atenția cuiva. Asta ne îndepărtează de noi, de dorința reală.

Ce învață un copil care știe să analizeze consecințele acțiunilor sale? Învață să își pună întrebarea esențială la orice vârstă:

-Ce pot să fac acum? Care este alegerea corectă pentru a îmi atinge scopul? Ce îmi doresc cu adevărat? Procedez corect?

Copilul va învăța să analizeze în avans punând în balanță alegeri versus consecințe.

Două elemente cheie se combină aici: raționamentul și educația. Copilul nu va acționa dictat de emoții (teama). El își va folosi educația și experiența pentru a face o alegere corecta.

Fiecare acțiune are o consecință.

Consecințele trebuie folosite atunci când ne educăm copiii, nu pedepsele, șantajul emoțional, minciuna sau amăgirea. Părintele nu va certa copilul, nu îl va acuza sau învinovăți.

Fapt: Scapi cana pe podea din neatenție. Urmare: Se sparge. Consecință: Nu mai poți folosi cana preferată.

Acțiune din partea părintelui: Părintele nu va rectifica situația pentru copil. Nu va spune:  -Nu-i nimic cumpărăm alta. Și nu va cumpăra alta.

Părintele nu va spune:

-Vezi ce ai făcut? Ți-am spus eu să fii atent.

Părintele poate spune:

-Ți-a scăpat cana din mână. S-a spart. Când cade pe podea se sparge. Vrei să te ajut să strângem?

-Înțeleg că ești supărat. Îți plăcea cana aceea. 

Fapt: Copilul rupe paginile cărților, le mâzgălește.  Urmare: cărțile nu pot fi citite așa. Consecință: -Cărțile îi vor fi înapoiate și îi vom citi din ele atunci când ai grijă de ele. 

Părintele nu va spune:

– De ce ai rupt cartea? Nu trebuia să faci asta. Te comporți urât. O să o iau și nu îți voi mai citi niciodată.

Părintele poate spune:

-Uite cartea este stricată. Era o carte frumoasă. O voi pune de-o parte în biblioteca pentru adulți pentru a o păstra în siguranță. Te rog să mă anunți când ești pregătit să ai grijă de ea pentru a putea reveni să o citim împreună. Până atunci va sta pe raftul de sus.

Fapt: Copilul vorbește urât cu alt copil în parc sau îi strică jucăria. Acțiune părinte:  – Nu te pot lăsa să vorbești așa cu ceilalți copii. Va trebui să stai lângă mine pe bancă. Consecință:-Dacă jignești așa copiii, ei suferă. Când te mai văd te vor evita și nu se vor mai juca cu tine.

Fapt: Copilul aleargă prin magazin. Este un comportament nesigur ce îi incomodează pe cei din jur. Acțiune părinte: -Va trebui să ieșim din magazin. Oamenii care fac cumpărături te evită cu greu și te pot lovi. Poți sparge lucruri de pe rafturi. Putem reveni și poți alege ce îți doreai atunci când vei merge ca ceilalți. 

Consecințele pot fi folosite în diverse situații. De ce ar trebui să educăm copiii fără pedepse? Pentru că nu vrem să facă ceva de frică ci să aleagă corect pentru că știu că faptele lor au consecințe. De teamă copilul poate învăța să ascundă, să mintă. 

Când comunici copilului consecința firească a acțiunii sale trebuie să o faci cu calmitate fiind pregătit ca el să se supere. Trebuie să îl lași să își asume alegerea și să acționezi pentru a impune o limită atunci când se impune. De exemplu, nu putem lăsa copilul să lovească pe cineva, să ia acasă jucăriile care nu îi aparțin, să iasă din casă îmbrăcat subțire când este prea frig, etc. Aceste limite diferă de la familie la familie și de la cultură la cultură. Este normal să fie așa. Important este ca părintele să fie consecvent și echilibrat emoțional.

Este foarte important să realizăm că educația se face prin atașament afectiv. Frica și minciuna îndepărtează copiii. Ne fac să ratăm momentele în care putem educa cu adevărat de la suflet la suflet. Nu trebuie să îi protejă de consecințele acțiunilor lor ci să îi respectăm suficient încât să îi învățăm cum să facă alegeri corecte.

Rolul unui părinte nu este să țină copilul fericit 100% din timp. Este un țel obositor și imposibil de atins. Viața are și bune și rele. Copiii trebuie să învețe să discearnă. Nu vom fi mereu lângă ei. Vrem să știe să facă această analiză și să aleagă corect singuri.

Sursă: www.SapteAniDeAcasa.ro