Îmi rănește sufletul de câte ori aud sau văd un copil agresat. Deși e clar pentru mulți ca nu e bine să lovești copilul, din păcate, vehemența verbală este des întâlnită.

Mi se face un gol în stomac când aud fraze și amenințări șoptite șuierat printre dinți sau strigate celor mici tocmai de cei care ar trebui să le ofere iubire, căldură sufletească și siguranță, de cei care ar trebui să le poarte de grijă.

-Nu te mai urca acolo! strigă doamna așezată comod pe o jucărie din parc copilului de maxim 3 ani care încarcă să îi atragă atenția. Vocea ei e amenințătoare, gravă. -Măi copile, ți-am zis să nu te mai urci acolo! Nu mă face să mă ridic la tine că îți…., strigă ea fără a termina amenințarea. Copilul mai lovește de 2 ori cu tricicleta în tobogan și renunță. Se mută în altă zonă însoțit de torentul de reproșuri al doamnei în gri.

Doamna sigur are povestea ei despre un copil rău, agitat și care o sfidează mereu. Dar el, cel mic, are o mamă agresivă. Acest fel de-a fi crează un copil sfidător și care opune rezistență, care e mereu încercă să atragă atenția prin comportamente negative. Asta a învățat să facă. Desigur, copii spun NU des. Așa testează până unde pot împinge o limită, dar sfidarea constantă, agresivitatea își au de multe ori rădăcini în modul în care persoana care are grijă de ei din fragedă pruncie, cea cu care petrec cel mai mult timp, înțelege să se impună. Copilul trebuie iubit, respectat, nu amenințat. Copii vor să facă pe plac celor pe care îi iubesc. Au nevoie de confirmarea lor iubitoarea și de răbdarea lor.  Mama, tatăl, bunica sunt modelele lor de viață, cei care contribuie la dezvoltarea caracterului copilului.

Ochii celor mici caută aprobarea, conectarea care vine din atenția exclusivă acordată din când în când. Nu e suficient la fii la doi pași de copil dacă ești indisponibil emoțional. Un Bravo! aruncat fugar face mai mult rău decât bine. -Mami, mami, ia uite ce buchet frumos am făcut! – Bravo! Foarte bine! zice mama absentă. – Hai vino să facem un buchet! insistă cel mic, care simte că mama a răspuns automat. E mult mai bine să te uiți la copil, la buchet și să să spui ceva concret -Văd ca ai pus flori galbene. De ce ai ales așa?

Ne e greu uneori. Toți suntem pe fugă, obosiți, cu agende aglomerate, cu bani puțini. Funcționăm într-un mediu urban agitat, care ne consumă energia. Traficul auto e aglomerat și haotic, angajatorii uneori abuzivi, oamenii din autobuz neatenți din când în când. Dar legătura cu cel mic ar trebui să fie calmă, lipsită de stres. Iubirea, respectul și blândețea îmbunătățesc comunicarea cu copii. Ei sunt mult mai receptivi și cooperanți când nu sunt amenințați.

Copii cu părinți agresivi au în general o conduită agresivă încă din grădiniță, psihicul fiindu-le afectat de emoțiile negative și comportamentele dure ale celor care au grijă de ei. Parentingul negativ crează copii sfidători și agresivi. Comportamentul celor care au grijă de cei mici de la vârste fragede este determinant. Până la vârsta de 5 ani, copii par sfidători pentru că testează limite. E doar curiozitate. Dacă după această vârsta acest comportament nu dispare, studiile arată că sunt șanse foarte mari ca acest tip de atitudine să persiste. Ei sunt predispuși să devină adulți care vor face abuz de substanțe narcotice, depresivi, cu probleme la școală și în cuplu.

Există o lume mai bună, mai liniștită, în noi. Putem fi model, putem arăta bunătate și răbdare. Putem schimba atitudini și comportamente fără a pune etichete, explicând, discutând cu cei care au intrat în acest cerc vicios al agresivității.

Sursă foto: Avopix