Bilanț de An Nou / / Cabinet individual de psihologie - Luciana Constantinescu - Psiholog de copii și familie cu competențe în Terapia prin joc

Bilanț de An Nou

2016: An greu, suflet fericit…

Azi, în timp ce făceam treabă prin bucătărie, o aud pe Mara:

– Mami, șosetele le împerechez să arate la fel?

– Da iubire, îi zic fără să întorc capul dând cu gem din abundență pe mormanul de clătite din farfurie. Al meu soț știe bine cum să-și bucure fiica și soția.

– Și chiloții îi pun unii peste alții așa? E bine așa?, insistă ea. M-am întors să o privesc și am constatat că aranjase hainele aruncate de mine pe canapea în grabă. Apoi a luat prosopul și l-a dus la baie, a cerut să îi deschid ușa dulapului să pună hainele pe raft. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, s-a întors apoi să își execute dansul în fața oglinzii.

– Uau! mi-am zis. 2016 a fost anul meu Uau. Mi-am dat seama că orice mi-ar servi viața asta, fericirea rezidă în noi, în liniștea casei, în numărul de zâmbete, în numărul de dăți în care după prea greu, prea trist și prea mult, am ales să râd și să văd partea plină a paharului.

Putem face bine. Putem iubi. Putem fi fericiți. E mantra mea pentru anul care abia a început.

Anul care a trecut a fost un an plin, un an greu.

A fost un an în care am ales conștient și asumat să îmi fie bine. A fost anul în care am pierdut oameni, prea tineri, prea brusc. A fost anul în care m-a întristat soarta lumii și m-au minunat alegerile greșite ale unei democrații ca USA.

**Dar mai presus de toate, anul trecut a fost anul meu de mamă.**

Zic asta pentru că acum știu de la Mara că este bine, o văd fericită și îmi spune de ce e așa. Am găsit în mine pacea și fericirea deplină de a îi fi mamă, fără așteptări, cu răbdare și respect pentru ea și mai ales pentru mine.

Luna decembrie a fost după chipul și asemănarea anului trecut. În a doua zi de Crăciun am găsit mașina vandalizată în fața blocului. Plecam la o înmormântare. Dar tot luna asta am ținut aproape de inimă toți oameni dragi și am avut casa plină de iubire.

Anul care a trecut m-a învățat că nu le pot face pe toate și că asta e ok.

Mi-a luat oameni fără a îmi lăsa decât mirarea lipsei lor, m-a învățat că tăcerea vorbește și bucuria de a fi e simplă și caldă ca un zâmbet de copil.