Pe la 1 an și jumătate Mara a început să se testeze răbdarea noastră. În sensul că orice ar fi trebuit să facem dura în medie de 10 ori mai mult decât activitatea obișnuita, asta dacă mai apucam să facem…. Dacă înainte eram echipate în 10 minute pentru ieșit pe ușă în parc,  o oră devenise o prognoză bună. De ce? Pentru că ea trăgea de timp cât putea de mult… și de răbdarea noastră la fel.

Era ora de somn? Păi mica mea decidea că mai are de parcat vreo 30 de mașinuțe înainte, apoi ele merg la benzinărie toate, apoi se spală singură pe dinți mult de tot, apoi vrea apă, ceai, pipi, pijamaua roz în loc de cea verde, să citim vreo 10 cărți și înșiruirea avea potențial să continue până ne prindea dimineața.

Eu eram întâi calma, apoi deveneam agasata pe bună dreptate. Ea simțea agasarea mea și cupa la ea. Uite așa era greu pentru toți.

Vroiam în parc sau la magazin? – Da, da mergem mami dar mai întâi vreau să citesc cartea și să ascult CD-ul cu Bucșă cascador? – Iar? așa ratam plecarea la magazin, eu mă frustram, ea nu ajungea în parc și apoi realiza că ar fi vrut dar deja era ora pentru masa de prânz. Plânsete și suspine cu carul.

Alteori, pur și simplu trebuia să ajungem undeva musai la ora fixă. Asta era cea mai interesantă situație. Parcă avea detector. Trebuie să fim undeva? Ok? – Păi eu nu vreau acolo! Vreau să mă plimb cu mașina! La Kiseleff! – Nu se poate acum pui. – Nu vreau, zicea ea bine înfiptă pe picioare și pusă pe luptă fizică.

Hm…Deci ce-i de făcut în astfel de situații? Respirăm profund, ne eliberăm de frica că îi supărăm și…

Nu lăsăm situația să ajungă în punctul în care să ne enervăm. Cel mic simte și va apăsa pedala și mai mult. Știți bine cât de curioși sunt. Va dori să experimenteze până unde poate împinge limita.

Faceți cumva o departajare între momentele în care îi puteți acorda timp copilului și acelea în care nu doriți/puteți să fie cum vrea el.

Când se poate, dați drumul controlului, fără resentimente și spuneți: – Bine, anunță-mă când ești gata să te speli pe dinți sau  – Te aștept la tine în cameră să îți schimbi tricoul! sau – Ok sunt aici cu cartea ta. Important e să fiți calmi și relaxați, chiar să vă alăturați activității, fără a vă mai gândi la program. Asta îi va lua copilului puterea de a va provoca pentru a testa limitele. Mara vine tocmai atunci și zice – Sunt gata! sau – Hai să citim acum!

Când trage de timp și nu vreți să facă asta, ajutați-i să decidă. – Bine. Mi se pare că îți e greu să decizi cum să mergi îmbrăcată la dans. Vrei să îți pui fusta roz sau să te ajut eu să o pui pe cea gri?  – Nu vreau nici una, poate fi răspunsul. Atunci mama poate spune ferm – Nu vom alege altă fustă acum pentru că trebuie să ajungem la ora de dans. Vei merge cu cea roz. Data viitoare poți alege altă fustă. Uneori copilul are nevoie ca părintele să fie liderul confident care să îi faciliteze o alegere.

Deci fiți încrezători și fermi atunci când este necesar ca cei mici să colaboreze fără a trage de timp. Veți fi liderul de care au nevoie uneori. Iubirea și încrederea merg mână în mână.

Așa e mult mai ușor și fără frustrări.

Sursă foto: www.avopix.com