– Mami,
este ok să te oprești,
să te odihnești,
să dai timp copilului să țină pasul cu tine.

Paradoxal, cu cât ne grăbim, cu cât ne agităm sau cu cât ne stresăm mai mult, cu atât pierdem legătura cu noi și îi lăsăm în urmă pe cei pe care îi iubim. Viața grăbită și liniștea interioară se bat cap în cap de prea multe ori.

Azi de dimineață am simțit că nu mai pot. Eram atât de ……epuizată/tristă/obosită/enervată că aș fi putut să….plâng/țip

Mă așteptau email-uri, documente de scanat și trimis, un maldăr de legume de curățat pentru supa cremă, vreo 3 ferestre deschise în browser pentru a lucra online, 2 liste lungi de medicamente de administrat pentru copil și pentru mama mea… Soțul mă suna să mă întrebe despre programarea copilului la doctor din seara asta și dacă am apucat să vorbesc la DHL, de la dentist îmi spuneau că la chirurgie au loc vineri, când nu puteam ajunge eu, sau pe 15 martie… Copilul bolnav avea nevoie de atenția mea….Era ora 9.30 și eu aveam maxim 3 ore și jumătate pentru a le rezolva pe toate și a o pregăti pe Mara pentru somnul de prânz. Să nu mai zic ca mă încerca iar o durere de măsea care a devenit cumva o prezență normală în viața mea în ultimele 2 săptămâni.

Ok, situația nu arăta prea bine. O perioadă nefastă. Am lăsat baltă tot ce se putea lăsa: 2 proiecte începute, o parte din curățenia, un maldăr de rufe imens care se mută prin casă în funcție de musafiri. Cu alte cuvinte am făcut doar ce era obligatoriu (sau madatory, vorba fostului corporatist din mine). Cam așa stau lucrurile cu o mamă care lucrează de acasă…

Nu eram bine. Eram enervată, obosită și mă simțeam depășită de situație. Trebuia să fac ceva. Ce-ar fi să iau o pauză?

Mara a venit la mine: -Mami vrei să jucăm Piticot? În momentul ăla mi-au trecut prin minte câteva replici care de care mai neinspirate:

-Dar tu nu poți să te joci singură?

-Nu vezi câte am de făcut?!

-Am toate vasele alea de la micul dejun înghesuite un chiuvetă. Trebuie să le pun în mașina de spălat vase (Doamne ajută că am una…)…asta ca să fac loc legumelor pentru…

-Tu vrei să ai ce mânca la prânz sau să mă joc cu tine?

În schimb am zis am zis:

-Da. Adu-ți tabla aici pe covor. Hai să jucăm Piticot. Fața ei s-a luminat ca un soare.

Și-a așezat tacticos pionul. Am jucat nițel și apoi m-a întrebat:

-Mama ești supărată?

Întâi am fost tentată să spun o minciună gogonată, care știu că nu ar folosi la nimic. Am respirat profund și am răspuns:

-Da, sunt supărată.

-De ce? ma întrebat ea firesc.

-Mă simt copleșită. Am multe lucruri care trebuie făcute și nu știu când să le fac.

Mara s-a uitat la mine și a zis simplu: – Fă-le altfel, dacă trebuie.

Dragul meu copil, câte învăț de la tine! Parcă eu îi spuneam zilele trecute: -Mami, mai este puțin timp până la somn. Baie trebuie să faci. Acum mai facem doar ceea ce trebuie. O sa citim o singură poveste mai scurtă azi, putem face altfel decât de obicei azi.

M-am felicitat că am jucat Piticot. M-am gândit în timp ce zarul se rostogolea pe tabla: –Acum am nevoie de o cafea bună. Restul pot aștepta. Mi-am simțit umerii încă încordați. I-am relaxat și i-am zâmbit Marei iar.

-Mara, mai am niște lucruri care chiar trebuie făcute. M-am bucurat să mă joc cu tine. Te iubesc. Aș vrea să beau o cafea. Mi-am deschis brațele și am îmbrățișat-o strâns. Am simțit cum tensiunea din corpul meu dispăruse. Minunea este că și în mintea îmi era relaxată acum. Mintea și corpul sunt strâns legate. Asta face yoga. Un corp relaxat înseamnă o minte relaxată, o minte relaxată înseamnă un corp detensionat.

-Da. Acum eu am să ascult muzică. Poți să îmi dai plastilina să mă joc aici lângă tine la masă?

Ce încerc să spun, cu povestea asta lungă, este că acel cuvânt mindfulness are sens.

Mindfulness înseamnă:

  1. atenție – să te concentrezi pe ceea ce simți
  2.  să fii prezent– să fii conștient de ceea ce faci, simți și trăiești acum
  3. înțelegere – să accepți cu calmitate gândurile, trăirile, emoțiile și senzațiile
  4. să nu reacționezi impulsiv și să nu te lași copleșit de ceea ce se întâmplă în jurul tău

Cu ce m-a ajutat acel moment în care am decis să nu acționez conform impulsului de a îmi ignora disconfortul? Acel moment mi-a dat claritatea asupra sentimentelor mele, m-a ajutat să reacționez calm recunoscând ceea ce simt, mi-a dat timp să îmi văd sufletul și apoi pe al copilului meu, mi-a așezat lucrurile în perspectivă.

Desigur că am mai avut încă lucruri de făcut dar mi-am spus:

-Este normal să mă simt așa. Am să fac ceea ce pot. Mai întâi o să am grijă de mine și de copilul meu. Am să fac supa cremă din niște legume congelate în timp ce îmi beau cafeaua. Apoi am să completez actele și am să le trimit atașate ca poza făcută cu telefonul. Email-ul va suporta și asta și așa va fi mult mai ușor decât să le scanez. 

Apoi pas cu pas am rezolvat tot ce aveam de făcut. Treburile nu au dispărut, doar gândurile anxioase referitoare la ele. Asta mi-a schimbat dispoziția și abordarea. A prevenit o ceartă și un răspuns anxios din partea copilului meu care s-ar fi simțit respins.

Este bine de știut că:

1.Stresul influențează negativ gândurile și calitatea vieții

-Mai am doar 3 ore și mai am de scanat și trimis email-uri. Nu am să apuc să pun masa. Copilul meu se va supăra că nu am timp să stau cu el…. -Stop. Nici unul din aceste scenarii negativiste nu ajută.

2. A recunoaște și a accepta ceea ce simțim este de ajutor

Ceea ce încerc să spun este că uneori nu avem nevoie decât de o pauză, de a accepta că suntem umani și nu le putem face pe toate perfect.

Este ok să te oprești, să respiri, să te odihnești, să dai timp copilului să țină pasul cu tine.

Este ok să nu mai poți, să fii obosită, să fii supărată. Este un semn că este nevoie să faci ceva pentru tine. Începe prin a fi înțelegătoare cu tine:  –Este normal ceea ce simt. Sunt supărată pentru că am atâtea de făcut. Nu voi putea să le fac pe toate. Este de înțeles.

3. Trebuie să fim atente la nevoia noastră de a fi bine

-Am nevoie de un respiro – un moment de relaxare, o pauză între ceea ce simt acum și îmi provoacă disconfort și ceea ce voi face după pentru a mă simți mai bine. Poate fi o cafea sau un ceai savurat pe îndelete, pot fi 5 minute în liniște privind pe geam zborul unei păsări, pot fi câteva respirații profunde, poate fi o afirmație, orice simți că te ajută atunci…

Este ceva ce putem face noi, ca părinți, și îi putem învăța pe copiii noștri. Atunci când te simți stresat, anxios, enervat…să accepți/recunoști senzația înainte să te copleșească, să o numești, să fii conștient de cum te face să te simți, de cum îți influențează gândurile și apoi să faci pași conștienți către a te simți mai bine.

Un ultim gând care aproape că mă sperie: Femeia modernă este sub acea presiune de a fi și a face totul ca în reclame. Dar oare cât este de realist și cât avem de pierdut din asta? O carieră, un salariu bun, educația copiilor, gospodărie, viață socială activă, pasiuni și lista poate continua. Poate că ar trebui să fim mai bune (îngăduitoare) cu noi, poate că a fi fericit stă mai mult în a fi bine, în a avea grijă de sufletul nostru, decât în a face totul perfect.

Sursa: www.SapteAniDeAcasa.ro




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.