Dacă viața mi-a confirmat ceva, este că nimic nu vine pe tavă, că trebuie să muncești. Trebuie să visezi și iar să muncești mult pentru a îți transformi visele în realitate. Când mă uit în ochii Marei aș vrea să îi transmit cumva această valoroasă lecție care m-a ajutat să nu mă descurajez atunci când mi-a fost greu, când a trebuit să o iau de la 0.

Orice mare reușită se bazează pe multă muncă, perseverență și pe echilibru interior. Nimic nu vine peste noapte. Ăla se numește noroc chior și e chior pentru un motiv, pentru că nu are legătură cu aspirațiile sau visele tale. E ca și cum ai câștiga la loterie. Ce spune asta despre tine ca om, despre reușitele, despre aspirațiile tale, despre bucuria pe care o simți când îți vezi rezultatul muncii materializat?

Nimeni nu e obligat să îți ofere nimic. E important să ne învățăm copiii să muncească, să își urmărească obiectivele și visele cu perseverență, să nu se descurajeze ușor, să ia o pauză înainte de a reacționa din impuls. De ce? Pentru că asta le va îmbunătăți considerabil perspectiva asupra vieții și șansele de reușită.

Internet, Google, jocuri video… Care copil din ziua de azi nu visează să devină programator, să facă jocuri video? Dar decalajul între viteza din lumea virtuală și cea reală e unul imens. Câte materii trebuie să stăpânească un puști pentru a fi un bun programator? Ce volum de muncă trebuie să depună în școală? Cum arată job-ul real versus cel imaginat de copil?

Prea des facem lucrurile în locul lor din dorința a le ușura viața. Încercăm să îi protejăm de toate dezamăgirile vieții. Alteori reacționăm exagerat din impuls, îi certăm și pedepsim.

Poate ar trebui să facem lucrurile altfel, pentru a le oferi un start corect în viață.

Să îi învățăm să muncească mai mult

Un copil e perfect capabil să ajute în casă, să aibă atribuții conforme cu vârsta lui. Să îi încurajăm să facă, să le mulțumim. Se vor simți implicați, utili. E un lucru bun. Vor deveni încrezători în forțele proprii, vor lua inițiativa mai mult. Grădinița, școala, cursurile sunt munca lor. Trebuie să facă efort pentru a avea rezultatele dorite.

Să îi învățăm ce este perseverența

Să greșești e uman, toți o facem pentru că așa învățăm uneori, din greșeli. Le identificăm și apoi lucrăm să le depășim. Nu renunțăm, nu ne descurajăm nici prima, nici a zecea oară… I-am spus Marei că va reuși să nu mai verse supă pe ea după ce va mânca o perioadă mai lungă singură. Că e ceva ce se învață treptat dar numai dacă exersează, nu dacă îi dau eu. Și că la fel a fost și la mine. Când a devenit mai îndemânatică i-am atras atenția asupra progresului. A fost atât de mândră.

Să îi învățăm să nu fie impulsivi 

Să facă o pauză înainte de a se lăsa luați de valul emoțiilor, să respire profund, să numere până la 5. Cele câteva secunde le vor oferi răgazul de a accesa partea rațională. O decizie gândită e de o mie de ori mai valoroasă decât o decizie pripită. Întotdeauna îi spun Marei să se mai gândească atunci când prima reacție e una negativă pentru că se simte nedreptățită.  – Nu mai vreau să citesc acum! îmi strigă ea când eu termin treaba și vin la ea să facem împreună ceea ce îi promisesem atunci când spălam vasele. – Draga mea, ia tu o pauză și gândește-te dacă totuși nu ți-ar fi mai bine să citim decât să stai supărată. Eu nu puteam face ce îți doreai atunci și asta te-a supărat. Dar nu e un motiv să pierzi o lectură bună. Apoi o las. Rezultatul e că după câteva momente de gândire revine asupra deciziei pripite.

Sursă foto: www.SapteAniDeAcasa.ro