Cum ajutăm copilul să își dezvolte limbajul?

Mara a vorbit corect repede. Pentru mine a fost mai ușor pentru că am comunicat cu ea bine cu ajutorul vorbirii. Și acum, când are 4 ani, una dintre cele mai mare plăceri ale mele este să îi ascult teoriile și părerile despre viață, bucuriile și supărările, în egală măsura. Este delicios să vorbesc cu ea. Ce am făcut pentru a îmi ajuta copilul să își dezvolte limbajul? Cum am susținut eforturile ei de a comunica cu noi prin cuvine?

Câteva lucruri simple pe care le putem face ca să ajutăm copilul să își dezvolte armonios limbajul:

• Să le vorbim, din ziua 1, corect, articulat, fără zeci și zeci de diminutive. În limbajul curent nu folosim un procent infim de diminutive comparativ cu afluența lor când ne adresăm celor mici.

Vrem copii cu care să ne înțelegem. ”Lăptic/cănuță/biscuițel….” cu siguranță va fi înțeles, reținut și pronunțat mai repede dacă este ”lapte/cană…”. Cuvântul este mai scurt. Mai clar.

• Să îi expunem la cât mai multe cuvinte până la vârsta de 3 ani. Cuvinte cu sens, cuvinte frumoase, cuvinte care să descrie activitățile și realizările copilului.

Nu ”- Uite o pasare!” ci ”-Acum te uiți la o pasare! Aripile o ajuta sa zboare sus pe cer!” 

• Să vorbim copilului în strânsă legătură cu ceea ce face,

nu pentru a umple tăcerea atunci când își întoarce privirea spre noi.  ”- Ai văzut în iarbă o gărgăriță. Era roșie.”

• Lalația (gângurirea) este o formă precoce de vorbire. Să o încurajăm. Ea este premergătoare limbajului articulat la copil.

Nu îi vom spune celui mic ”- Ce ai zis? Nu înțeleg” ci ”- Cred că ai vrut să îmi spui că vrei sa bei apă.”

• Citit, citit și iar citit

indicând în cărți imaginea unor cuvinte atunci când ele apar în text și, mai târziu, paragraful lecturat. Cărțile trebuie să se potrivească cu ceea ce îl pasionează pe copil. Pot fi cărți pe care le-a ales singur.

• Să punem copilului cântece și povești adio de calitate.

Actorii și cântăreții au intonație, vorbesc clar, rima din poezii și cântece atrage atenția prin frumusețe.

• Când copilul spune ceva greșit nu îl vom corecta abrupt

”– Nu se spune eicopzer, trebuie să spui  elicopter” ci vom adopta tehnica „ecoului”. Vom repeta către copil ceea ce a spus dar în varianta corectă, din perspectiva noastră ”- Mami uite un eicopzer (elicopter). Părintele poate răspunde: – Da da. Am văzut și eu elicopterul.”

• Să vorbim clar și rar

pentru ca cel mic să poată urmări ceea ce îi spunem. ” – Vom merge în parcul Kiseleff. Te bucuri?”

• Să îi vorbim la persoana a doua singular, nu plural. Copilul face, nu noi. Este un individ cu acțiuni și trăiri proprii

”- Ești murdară pe mâini. Hai să te speli!” nu ”-Hai să ne spălăm pe mâini”. 

• Să nu îi mai întrebăm fără sens doar pentru că sunt mici. Să nu îi mai întrebăm ca un test de evaluare. 

”- Unde este nasul tău?”. Este sâcâitor. Putem furniza aceste informații și vorbind cu ei, comunicând cu adevărat. ”- Nasul ne ajută să simțim mirosul de prăjituri, iar limba să simțim gustul.” Corelat cu mimica, va avea un rezultat natural de învățare.

Vorbirea înseamnă comunicare reală: să ascultăm păreri, dorințe, interese, să respectăm trăiri. Să vorbim mult, dar mai ales să vorbim CU CEL MIC. Și el va vorbi cu noi corect, atunci când este pregătit.

Sursă: www.SapteAniDeAcasa.ro