Ce face copilul cât nu se uită la televizor?

Ce face copilul când nu se uită la televizor?

Ce face copilul toată ziua, când nu se uită la televizor?

Ce face Mara toată ziua cât nu se uită la televizor? Mi-am dorit ca Mara să aibă timp pentru joacă. În fața televizorului era ca hipnotizată. Privea fascinată ecranul. Nu mă auzea, nu interacționa, nu răspundea întrebărilor. Era absentă din lumea mea, a noastră, pierdea timp în care putea experimenta atâtea. Nu s-a uitat la Duck TV sau la alte posturi de televiziune decât foarte foarte rar, o data la câteva săptămâni, 10-15 minute, până la 2 ani.

Când avea 2 ani, am avut amândouă o gripă groaznică. Ne-a pus la pat o săptămână și ne-am revenit total abia după 2 săptămâni. Eram singură cu ea acasă, abia avem energia să mă mișc din pat, ea era mârâită, avea febră. Am decis să ne așezăm amândouă pe canapea și să ne uităm la televizor. Au fost vreo 7-8 zile în care ne-am uitat cam 1-2 ore pe zi televizor, la posturi cu desene animate sau cu la cele cu documentare despre animale.

A fost suficient ca Mara să devină dependentă de televizor, să îl solicite din ce în ce mai mult timp și tot mai des. Se supăra foarte tare, plângea, striga. Abia după 2 luni de explicații și reducere graduală a timpului petrecut la TV, a reușit să revină la vechile obiceiuri.

Acum la 3 ani și 5 luni, Mara are acces la televizor în limita a 30 de minute zilnic dar îl solicită doar o dată sau de două ori pe lună. A revenit la vechile obiceiurile. Atunci când nu are ce face inventează jocuri frumoase, dar nu solicită să pornesc televizorul. Dacă se plictisește? Destul de des. Dar din plictiseala asta ies de obicei cele mai inventive jocuri și cele mai interesante idei.

Ziua trece ușor și fericit fără televizor. Interacționăm mai mult. Mă aude și îmi răspunde la întrebări, mă solicită, ne jucăm împreună, se joacă singură, se plictisește și apoi iar se joacă iar. Ziua curge la fel de ușor ca atunci când ne uitam la TV, doar că mai calm. Nu mai avem dispute bazate pe cât, cum și când se poate uita la TV.

Jocuri pe care le face copilul, zilnic singur (în loc de TV):

  1. Ascultă muzică

  2. Ascultă povești audio

  3. Dansează

  4. Desenează

  5. Pictează

  6. Modelează plastilină

  7. Modelează nisip kinetic

  8. Răsfoiește cărțile pe care le citim împreună și se uită la imagini

  9. Face jocuri de rol de-a bucătăreasa, de-a doctorița, etc.

  10. Se joacă cu Lego Duplo sau alte cuburi

  11. Jocuri cu mașinile bazate pe întâmplări din cărțile și DVD-urile audio din seria Mașini (Cars)

  12. Cântă sau recită poezii la microfonul de jucărie

  13. Ieșim afară 1-3 ore zilnic, atunci când ne permite vremea.

Știe că televizorul nu e bun pentru copii decât dacă este privit o perioadă scurtă de timp, zilnic. Că îi agită și că seara nu o ajută să doarmă liniștită, așa că nu e corect să se uite la TV seara. E regula noastră.

Și-a însușit aceasta limită. Este naturală, îi face bine, ne face bine și nouă adulților.

21 Ianuarie 2016 LOW

Sursă foto: www.avopix.com




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.