Ce îi face pe copiii noștri să asculte ceea ce le spunem?

Ce îi face pe copiii noștri să asculte ceea ce le spunem și ce îi învățăm? 

Una dintre misiunile noastre ca părinți este să învățăm copiii cum să facă alegerile corecte și cum să aibă o atitudine empatică și altruistă față de cei din jurul lor. 

Este normal să ne dorim copii empatici, amabili, care adoră să petreacă timp în aer liber și să citească…

Lista obiceiurilor bune pe care părinții vor să le adopte copiii lor poate varia de la familie la familie dar, cu siguranță, cu toții ne lovim de aceleași provocări.

Cine nu știe că în secunda doi, după ce i-ai spus copilului să facă ceva, sunt șanse foarte mari să îl apuce dorința de a face cu totul altceva? …iar acel altceva va fi total opus față de ce dorește părintele ca cel mic sa facă…

Este normal ca copiii să testeze limite. Nici nu ar trebui să ne așteptăm la altceva. Faptul că se opun înseamnă că învață. Nu, nu vor să ne sfideze. Sunt curioși, testează limite și o fac cu persoanele care le sunt dragi, cu care se simt în siguranță.

Puiul nostru începe să înțeleagă că este un individ cu dorințe proprii. O lume întreagă de posibilități se deschide în fața lui. Este normal să vadă până unde poate merge alături de persoanele în care are încredere totală, părinții lui.

Tot nouă ne vor arăta toate emoțiile și reacțiile atunci când sunt copleșiți de lumea asta mare și nouă. Să fim buni, calmi și toleranți față de greșeli. Este cea mai bună lecție pe care o putem oferi. Copiii se vor maturizează emoțional și cognitiv. Până atunci putem să le oferim brațele și înțelegerea noastră.

Și totuși cum procedăm pentru a  face ca învățăturile noastre să ajungă la urechile copiilor? Și mai mult, să fie ascultate, înțelese și aplicate?

  • Părintele va face din a discuta cu copilul o prioritate.

Din ziua 1, părintele poate vorbi copilului. Pe măsură ce copilul crește va vorbi cu astea despre ce observă că îl interesează și va asculta ”micile” povești și probleme ale copilului. Nu este necesar să negăm emoțiile ”supărătoare” ale copilului. Trebuie doar să devenim curioși, să ascultăm pentru a înțelege ce îl supără pe copil. Putem să îl ajutăm să identifice sursa disconfortului și apoi să modereze reacția. Un copil care are un comportament negativ, este un copil care cere ajutorul părintelui. El suferă. Nu știe cum să verbalizeze și să acomodeze ceea ce trăiește. Dacă îl distragem sau îl certăm pentru a îl face să înceteze pierdem oportunitatea extrem de valoroasă de a educa și de a afla ce îl supără cu adevărat.

  • Nu este nevoie de control ci de colaborare autentică.

Când copilul se simte iubit, ascultat și înțeles, va fi înclinat să accepte calm și înțelegător punctul de vedere al părintelui. Între cei doi se va fi construit o legătură afectiv-emoțională sănătoasă, bazată pe încredere reciprocă.

  • Doar pentru că avem dreptate referitor la ceva ce îi face bine copilului, nu înseamnă că acesta va privi lucrurile la fel ca noi.

Poate că ne dorim ca cei mici să mănânce mai puține dulciuri și mai multe legume, să stea mai mult în parc și mai puțin la TV, pe tabletă și telefon, dar ce exemplu dăm? Cum transmitem acea învățătură? O metodă eficientă pentru a ține sub control lucrurile este tot conectarea. Vrei ca copilul tău să închidă televizorul? Așează-te pa canapea lângă le cu 10 minute înainte de a îl anunța asta. Privește puțin la TV cu împreună cu el, întreabă-l ce vizionează, ce îi place, apoi propune-i  deschis, să facă ceva nou. Cheia este să validăm ceea ce simte copilul, dorința lui de a continua, apoi să îl provocăm să găsească o rezolvare. Nu pedepsele și amăgirile vor funcționa, ci colaborarea, discuțiile și soluțiile comune.

  • Părintele este exemplul cel mai bun pentru un copil.

La vârste fragede acesta este ca un burete care absoarbe tot ce vorbim și facem. Un fel de oglindă a noastră. Ești nervos și obosit? Este o mare șansă să te simți deconectat de copil. Acesta îți va căuta atenția chiar și în mod negativ. Va sta și în cap și va arunca cu lucrurile pentru a se face văzut. Atunci te poți opri, poți respira, poți lua copilul în brațe, îi poți spune că îl iubești și că ești obosit, dar te-ar bucura să vă jucați împreună 15 minute. Lasă tot și stai cu cel mic. Va face minuni pentru amândoi.

Comportamentul părinților este mult mai valoros decât cuvintele acestora. Putem să lăsăm telefoanele de-o parte, în altă cameră, pentru ceva timp, să ne jucăm, să luăm cina împreună, să citim o carte copilului (chiar dacă acesta este deja la școală), să glumim și să povestim ce a fost bine sau rău peste zi… Ce mod mai plăcut de a educa?

  • Părintele oferă învățături spontan, nu neapărat legat de un comportament pe care vrea să îl corecteze,

el poartă discuții despre ceea ce vede în parc, la o plimbare, despre ceea ce citește într-o carte sau despre ceea ce făcea atunci când era mic. Copiii adoră să-și asculte părinții povestind despre copilărie. Acest mod de educare ajută copilul să tragă concluzii, să se identifice și să caute soluții.

Greșelile sunt oportunități de învățare. Nu facem educație când cel mic este supărat, ci când s-a liniștit și este poate asculta explicațiile noastre.

Sursa: www.SapteAniDeAcasa.ro




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.