Ce îi spunem unui copil despre sentimente?

Este bine să avem un copil inteligent emoțional, un copil care poate să identifice Emotiile , ceea ce trăiește el și cei din jurul lui. Acest lucru se formează de timpuriu, prin exemplificare, prin atitudinea noastră a celor maturi.

Mă doare sufletul când aud, în parc, unii adulți cum îi spun copilului: ”- Nu mai plânge! E rușine! Acum ești mare. Râd copiii de tine.” Din păcate e o situație destul de des întâlnită.

În loc să negăm ceea ce simte sau să minimizăm importanța unei trăiri, să încercăm să le explicăm copiilor că sentimentele, fie și contradictorii, vin și trec, că ele sunt acceptate și acceptabile. Că nu e nimic rușinos în a simți.

Putem să îi explicăm copilului că valurile emoționale vin și trec. Pe măsură ce copii înțeleg acest mare adevăr al emoțiilor, că sunt trecătoare, vor învăța să le accepte, să le acomodeze și apoi să trăiască cu diversitatea lor, în armonie. Vor devenii stăpânii propriilor sentimente, nu vor fi blocați în ele.

Îi putem exemplifica copilului cum două trăiri, total diferite, pot converge către același lucru, în conjuncturi diferite. Că ele vin și trec și asta este perfect normal. Acum poți fi supărat pe un copil pentru că ți-a stricat desenul, și asta e normal, dar ieri era bucuros că ați v-ați jucat ”1,2,3 la perete, stai !” împreună și ți-a dat jucăria lui. Apoi cel mic poate veni la tine și vă jucați din nou, frumos și iar ești bucuros. Copiii și adulții mai greșesc și asta ne poate supăra uneori, dar sentimentele vin și pleacă. Și e normal. Poți vorbi despre ele, îi poți spune celui care te-a supărat de ce ești trist și ce ai dori să nu mai facă. E dreptul tău.

Îi putem explica celui mic, mai simplist, că toate trăirile provin din două emoții de bază: iubirea și frica. Toate emoțiile care te fac să te simți bine vin din iubire, iar cele care îți crează disconfort din frică. Din iubire se nasc fericirea, bucuria. Din frica iau naștere supărarea, furia, vinovăția.

Dacă simțim frică, suntem deconectați. Ne simțim ”ne-iubiți”, de cei din jurul nostru. De aceea un copil anxios, are nevoie în primul rând de conectare cu părintele lui. E un strigăt de ajutor, are nevoie de iubire și de înțelegere, nu de a îi fi reparate emoțiile negative.

Nu există trăiri/emoții greșite, pe care nu ar trebui să le simțim sau care ar trebui excluse. Zilele noastre sunt compuse din fericire și tristețe Cu toții avem momentele noastre de furie și de rușine. Și e normal așa. Ceea ce facem cu emoțiile noastre, cum le percepem, înțelgem, asumăm și depășim, face diferența.

Ce trebuie să știe un copil despre emoții:

• care sunt emoțiile ”E sunt fericită”, ”Copilul e trist. Plânge”, etc . Se pot face cu cel mic jocuri, se pot folosi cărți și se poate identifica după mimică emoția pe care o trăiește personajul din carte sau oamenii din jur
• că sunt acceptabile. Se va spune doar ce trăiește cineva, fără a judeca acea trăire
• că și noi, părinții, le trăim
• că vin și trec

Cum îi facem pe copii să înțeleagă emoțiile:

• îi ajutăm să identifice ceea ce simt vorbindu-le de mici despre trăirile lor ”Ești fericit că a venit tata de la servici. Îl iubești pe tata”, ”Ești supărat acum pentru că…”
• îi învățăm și îi ajutăm să descopere cauza reală a unei supărări
• le vorbim despre sentimentele altora și despre ale noastre ”Eu sunt tristă pentru că…….”, ”Fetița aceea plânge pentru că…”, ”Și eu m-am speriat foarte tare de zgomotul făcut de…., de claxonul mașinii…”
• îi lăsăm să vadă ceea ce simțim, chiar dacă nu sunt numai emoții pozitive. Asta le transmite un mesaj de acceptare. Că nu e rușinos să simți.

Sursă foto: www.SapteAnideAcasa.ro