Ce putem face și spune când copilul plânge pentru a îl ajuta să proceseze emoțiile? Ca părinți, este normal să simțim un disconfort atunci când auzim un copil plângând. Instinctul ne dictează, corect, să răspundem semnalului de disconfort pe care ni-l transmite copilul. Să îl ajutăm. Dar cum ajutăm eficient copilul?

Copiii plâng din prima zi de viață. Ei plâng pentru a ne semnala un disconfort. Cauzele sunt multiple. Pot varia ca grad de urgență și ca gravitate. Bebelușul plânge pentru a semnala celui care are grijă de el că îl  doare ceva, că îi este foame, că are scutecul murdar sau, pur și simplu, că îi este cald, că îl incomodează felul în care este îmbrăcat sau lumina soarelui. El poate plânge pentru că are nevoie să simtă părintele aproape. Copilul trebuie să primească alinare. Așa se va dezvolta aromonios. Alinarea nu înseamnă că plânsul poate înceta instantaneu când adultul răspunde nevoii copilului.

Când copilul crește și începe să vorbească, ne așteptăm să ne spună ceea ce simte în loc să plângă. Cei mici însă nu înțeleg, de cele mai multe ori, cauza reală a supărării lor. Atunci au nevoie de un adult care să îi ajute să înțelegă și să proceseze emoțiile pe care le trăiesc, nu de un adult care să le cenzureze trăirile sau să îi distragă de la ceea ce simt. Un copil care plânge poate fi obosit, surecitate, suprastimulat…

Pentru a învăța să identfice ceea ce trăiește, copilul are nevoie ca adultul:

• să rămână calm

• să îl lase să descarce tensiunea prin plâns

• să îl ajute să identifice cauza disconfortului

• să îi arate cum își poate modera reacțiile când ceva îl deranjează

• să îi spună că poate căuta și găsi o rezolvare pentru a înlătura cauza disconfortului, odată ce a identificat-o.

Când copilul plânge:

• îi răspundem calm

• cu voce coborâtă

Arătăm că nu există motiv să se simtă rușinat, că toți oamenii simt emoții negative și plâng:

– Înțeleg (este de înțeles) că ești furios/dezmăgit/trist/supărat. Este normal să (te) simți așa.

Când spunem asta transmitem copilului că îl vedem și îi întelegem disconfortul:

-Văd cât de greu îți este. (să…)/ Văd cât de tare te supără (că…. /asta.)

Deși, declarativ, copilul poate respinge ajutorul, în realitate se va simți mult mai încrezător dacă are un părintele iubitor alături de el, dispus să îl asculte/ajute fără a îl critica:

-Sunt aici lângă tine. (Suntem împreună). Te voi ajuta. Te iubesc.

Părintele explică copilului ce i-a declanșat starea. Din acest punct, cel mic poate avea căuta o rezolvare pentru că știe ce l-a supărat:

-… și asta te-a făcut să te simți furios/trist/dezamăgit/rușinat…

Părintele transmite copilului că îl iubește necondiționat. Este o invitație directă de a primi iubire, nu de a respingere ajutorul. Copilul poate avea nevoie de conectare și de consolare.

–Te iubesc. Pot să te țin de mână? Vrei să vii în brațele mele?

Uneori copilul are nevoie ca părintele să îi semnaleze când situația a scăpat de sub control. Copilul poate beneficia de o schimbare de mediu, de un loc mai liniștit sau de o altă activitate care să îl ajute să se calmeze. Astfel va învăța că uneori trebuie să luăm distanță de factorul care ne provocă disconfort.

-Hai să luăm o pauză. Cred că trebuie să mergem… pentru a…

Părintele transmite copilului că vrea să ajute și îl face să devină rațional pentru a comunica disconfortul. Este un exercițiu bun. 

-Văd/aud că plângi. Nu știu/înțeleg ce te supără. Îmi poți spune tu? Mă poți ajuta să înțeleg? 

Scopul este de a învăța copilul să identifice cauza care i-a provocat disconfortul și să caute o soluție:

-Hai să găsim o soluție împreună. Cred că putem face…

Este important să dăm copilului puterea de a alege să iasă dintr-o situație care îl frustrează/sperie/agită… Uneori copii plâng de frustrare că nu le iese ceva, că nu au reușit să se facă înțeleși în anturaj, pentru că sunt obosiți și au nevoie de o pauză, pentru că sunt prea agitați sau este prea multă agitație în jur…

-Vrei să iei o pauză/să încerci din nou altă dată/să mergem în altă parte…?

Sunt cuvinte simple pe care mi-as fi dorit să le aud de multe ori în copilărie, ca adolescent și chiar ca adult. Este un mod de comunicare empatic și iubitor. Ne dorim să transmitem persoanelor pe care le dragi sufletului că le suntem alături la bine și la greu. 

Sursă foto: www.SapteAniDeAcasa.ro