Ca orice mamă, vreau ca Mara să fie fericită și să râdă și să se bucure mereu. Mi-a luat ceva timp să înțeleg și să accept că nu e nici normal, nici corect să pun presiunea asta pe mine și pe ea.
Copiii au, la fel ca și noi adulții, zile mai bune sau mai rele, temeri și supărări, tristețe și durere. E datul vieții. Faptul că ele există face ca fericirea și bucuria să aibă valoarea lor. Toate sentimentele își au rostul lor.
Nu cred că există adult care să nu simtă nevoia să protejeze un copil care plânge. Cred doar că abordarea ar trebui să fie diferită. Sentimentele nu trebuie anulate, ci trebuie acceptate, ascultate. Nu a îl face pe copil să tacă va rezolva problema. Exprimarea sentimentelor este felul prin care le vindecăm.
Cum ar fi dacă am asculta când copilul este supărat? Fără:
- a încerca să reparăm cauza supărării
- a cataloga sentimentele ca rușinoase, greșite sau rele
- a îi oferi o recompensă pentru a îi obține tăcerea
- a amenința sau pedepsi
Cum ar fi dacă am fi lângă copil oferindu-i:
- posibilitatea de a descărca emoțiile acumulate
- un umăr pe care să plângă
- iubire și sprijin moral în tăcere
- o privire caldă și plină de înțelegere
Putem fi acolo 100%, părinți iubitori și implicați:
- apropiindu-ne de copil
- oferindu-i iubire
- oferindu-i atenție
- oferindu-i suport prin prezența noastră
Încercați. Schimbând perspectiva de la control către conectare, frustrarea dispare ca prin minune. Copilul este senin, ca o zi caldă de primăvară, după ce și-a exprimat/descărcat supărarea în totalitate.
Cred că ni s-a întâmplat și nouă ca adulți să avem un conflict la birou, să aducem acasă starea negativă pe care nu am putut-o descărca acolo pentru că nu era acceptabil. Și ajunși acasă să izbucnim la cel mai mic stimul. Sau poate am apucat să vorbim cu partenerul, să ne asculte și să ne simțim mai bine. Pentru că am exprimat ceea ce ne apăsa sufletul fără a fi judecați, cuiva care poate să ne asculte iubitor. Nici o diferență aici față de copiii noștri. Doar că ei nu au învățat să își modereze sentimentele. Chiar asta îi învățăm oferindu-le prezența noastră în timpul unui tantrum: Că sentimentele, chiar și cele care nu sunt plăcute, nu sunt periculoase, pot fi depășite, înțelese, că vin și trec. Le dăm puterea de-a descoperi și învăța. De a nu se teme de ele niciodată.
Sursă foto: www.SapteAniDeAcasa.ro
