Conectare cu hopuri după grădiniță: Plâns și proteste…

Ce fac când copilului meu nu-i place ”nimic”?

Fetiță este foarte elocventă în a își exprima supărarea… Ca de obicei, mă duc cu inima zburdând de bucurie către grădiniță cu gândul că îi voi vedea mutrișoara zâmbăreață și părul ciufulit, că îmi va sări în brațe cu toată greutatea de care e capabilă, așa ca să o simt, și eu și coloana mea. Apoi îmi va spune să îi fac părul și odată așezată în scaunul de mașina va… hm… de aici încolo  ”cum ne-o fi norocul”. Mara nu reacționează prea bine dacă este obosită și e mai dificil să ne conectăm așa. Nu îi place nimic, vrea să facă cu mine tot ce ar face de obicei, când este odihnită, numai că uneori adoarme în mașină în drumul de 10-20 minute până acasă.

Îl trimit pe soț înăuntru să o ia deoarece o durere de spate atroce mă împiedică să fiu apta de mișcări ample. Iac-așa apare mândra noastră țopăind pe poarta grădiniței.

Aha!, îmi zic triumfătoare. E de bine. O aștept lângă mașină. Îmi sare în brațe, ne smotocim nițel, apoi tati o așează-n scaunul de mașină. Când trece pe lângă mine îmi șoptește: ”-Nu a dormit la prânz.”. Asta așa ca să nu mă ia prin surprindere avalanșa de supărare, miorlăială sau de plâns cu lacrimi de crocodil.

Și cum bucuria revederii este mare dar oboseală revine…începe și miorlăiala.

Deoarece am norocul de un copil cu auz foarte fin și cu urechile pâlnie pe orice ne-am spune noi doi, se aude susurând din spate:

– Ce ți-a spus tata?

Când draga mea? încerc să o fentez eu.

– Acolo lângă mașină. Să nu îl asculți că nu are dreptate, spune ea deodată iritată. Iap, a auzit.

Ce a zis tata? insistă ea până să apuc să deschid gura ca să îi răspund.

Mă întorc cât îmi permite durerea de spate și îi zâmbesc.

– Vorbeam despre somn. 

– Ce? zice ea țâfnoasă gata să plângă.

Să știi că am dormit.

Știe bine că spune o minciună și plusează:

– Am dormit mult deci am mult timp pentru joacă acasă. 

O cunosc și știu că are nevoie să își manifeste tristețea și frustrarea că nu poate sta mai multe ore cu omenii pe care îi iubește cel mai mult pe lumea asta. Deocamdată nu e pregătită emoțional să recunoască tumultul de emoții și dorul și supărarea. Așa că urmăm pas cu pas scenariul de ”descărcare emoțională și de conectare”.

Eu răsuflu profund și mă aștept la ceva decibeli. Știu că face asta pentru că vrea timp cu noi, că e tot copilul iubitor doar că îi e dor să fie și să facă cu noi…

Îmi modulez vocea și îi transmit ceea ce simt și cred pentru a îi permite să devină empatică când va putea.

Ești supărată. Cred că ești și obosită.

Nuuuuu! Nu am să dorm mai devreme.

Știu că nu îți place să te culci mult mai devreme ca noi.

Nu, nu vreau să mă culc! plânge ea cu lacrimi de crocodil și tipă.

Aud că ești supărată. E ora 6 mai avem timp împreună. Ce ai vrea să faci?

Nimic. Nu te mai uita la mine, lasă-mă.

Eu mă bucur să te văd și abia aștept să facem lucruri împreună. Te iubesc.

Nu. Nu mai stau cu tine.

Cuvintele astea mă fac să mă simt tristă.

– Nu vreau să fiu tristă și nici tu, plânge ea.

– Tu ești supărată că nu poți sta mai mult trează în seara asta.

– DA, spune ea printre lacrimi și muci. Și se aude un oftat imens din spate.

Gata, și-a acceptat și descărcat emoțiile acum o să turuie despre ele și va încerca să mă păcălească, dar furtuna a trecut.

 – Mami?

-Da.

-Te iubesc. Pot să fac o prăjitură cu tine și să mergem până la Mega amândouă să luăm făină și vanilie?

Ca și noi adulții, avea nevoie de cineva care să îi audă supărarea, să o lase să și-o descarce fără a încerca să îi spună ce are de făcut sau să repare situația oferindu-i alternative.

Îi spun obiectiv cum se simte și o las să își ducă trăirea până la capăt. 

– Și tu ești supărată că nu poți sta mai mult trează în seara asta.

Fără continuarea uzuală care vine să irite, pentru că ea nu caută rezolvare vrea doar să îmi spună că e supărată: 

– Și tu ești supărată că nu poți sta mai mult trează în seara asta dar va trebui să te culci la ora 8 pentru că ai dormit prea puțin. Explicațiile astea le las pe mai târziu. Nici nu o momesc:  – Hai nu mai fi supărată! Vrei să (îți dau ceva bun, să cumpăr..)?

Funcționează de minune această subliniere a felului cum se simte copilul și a ceea ce îl cauzează.

Dezvoltă inteligența emoțională și capacitatea de autoreglare plus că cel mic care ocazia să își consume trăirile, să vadă că după ploaie vine soare și că e acceptabil să fie și una și alta.

Deci:

Rămânem calmi și ajutăm copilul să își recunoască trăirile și să le manifeste.

Sursă: www.SapteAniDeAcasa.ro




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.