Ai grijă ce vorbești cu și lângă copil

Ai grijă ce vorbești lângă și despre copil

Ai grijă ce vorbești lângă și despre copil

Copilul aude și simte ce se vorbește despre și lângă el! Dragii noștri copiii, sunt mai mereu lângă noi, atât de aproape și de mult timp, încât uneori putem uita că sunt acolo că ne iubesc, ne ascultă și ne simt.

Sufletul și mintea unui copil sunt ca o foaie albă ce așteptă să fie imprimată cu sentimente și informații.

E bine să fim atenți cum contribuim la scrierea acestei foi. Cât din părerile, fricile, supărarea, furia și nesiguranța noastră se vor întipări în mintea și în sufletul celui mic. Ele îl vor urma în adolescență și la maturitate.

Eu am fost un conștientă de ceea ce fac, cu dorința puternică de-a îmi bucura părinții, la fel ca toți copiii. Îmi aduc aminte că mă întristam când mama spunea că nu mănânc nimic, orice mi-ar face. Când persoana de lângă ea se uita la mine și spunea:  – E tare slăbuță! . O amintire care vine din adâncurile copilăriei la bunici, este când aveam musafiri și am gustat pe furiș din paharul cu țuică. Mama s-a uitat dojenitor la mine și apoi a zis către musafiri:  – E mică, nu știe că nu e apă. M-am simțit rușinată. Sunt convinsă că nu a fost cu rea intenție și totuși a durut și îmi aduc aminte și acum de asta. Avem maxim 6 ani.

E bine să evităm să vorbim despre cei mici ca și cum nu ar fi prezenți, atunci când sunt lângă noi, chiar dacă par prinși în altă activitate. Pentru că ei sunt prezenți, mult mai prezenți ca noi adulții, sunt atenți la noi atunci când se joacă, ne ascultă, absorb și își însușesc cuvintele noastre.

Cuvintele au putere imensă de-a bucura sau răni. Să ni le alegem cu grijă.

Eu am câteva reguli pe care încerc să nu le încalc:

  • Nu vorbesc de rău despre copil

  • Dacă vorbesc despre ea încerc să o fac părtașă în conversație

deși am observat cu tristețe că unii oameni nu consideră că cei mici au ceva de spus când se vorbește despre ei. Un exemplu este des întâlnita conversație din parc:  – Este la grădiniță? Nu răspund eu în locul ei. Mă uit la Mara și ea știe că e ok să răspundă ea.

  • Nu vorbesc de rău familia și oamenii dragi ei. 

Toate familiile au micile lor divergențe de opinie, dar copilul îi iubește pe toți și nu trebuie să se simtă responsabil sau temător. Relația cu oamenii din viața ei nu trece prin mine.

  • Nu vorbesc de rău oamenii din jur. 

Nu critic bona, educatoarea, profesorul de dans… Dacă îmi displace ceva, discut și rezolv cu persoana în cauză. Dacă nimic nu poate fi îndreptat schimb, dar nu imprim o notă negativă locului în care merge ea pentru a se simți bine. Nu vorbesc de rău despre vecini, colegi, colaboratori.



  • Nu o scuz față de alții într-un mod care să o facă să e simtă înjosită și nu pun calificative pe gestul ei

”Scuze, nu știe pentru că mică.” ”Vai ce rușine, nu știu ce are. Nu a mai făcut așa ceva”, am auzit zilele trecute o bunică scuzând copilul care trântise lucruri de pe un raft de lângă casa de marcat. De cele mai multe ori cel mic știe ce-a făcut greșit și va rectifica în mod voluntar, atunci când este pregătit. Nu este nevoie de încărcătura emoțională a rușinii sau a neputinței. Educația se face acasă.

  • Evit să vorbesc despre temerile mele de față cu ea.

Și așa le simte. Mi-e frică de câini, iar ea a sesizat asta în atitudinea mea și e excesiv de precaută. Am comentat demult cu soțul că aș vrea să merg pe celălalt trotuar pentru a evita curtea de unde câinii pot ieși pe stradă. Mi-a fost apoi greu să o conving pe cea mică să treacă pe lângă curți din care lătrau câinii, pentru că își exprima frica ca ei să nu iasă să o muște. I-am explicat că e vorba de o curte la care poarta e deschisă uneori și câinii ies să latre la mașini, dar a durat ceva până să o liniștesc.

  • Nu vorbesc invoc lipsa banilor în discuțiile cu alții, nu mă plâng de ceea ce îmi lipsește sau nu pot cumpăra. 

Banii nu sunt o grijă. Sunt doar mijloc de a obține lucruri. Fericirea vine din cu totul altceva.

  • Sunt mulțumită de ceea ce am reușit/realizat 

  • Vorbesc despre servici/muncă (chiar și cea casnică) într-un mod pozitiv

Cred cu tărie că felul în care mă raportez la copil și la viața, ceea ce aude și simte, o poate ajuta să aibă un drum mai ușor în viață. Ce îmi doresc să audă și să vadă cât mai mult:

  1. Că sunt mândră de ea

  2. Că iubesc

  3. Că sunt fericită

  4. Că apreciez și văd partea plină a paharului

  5. Că mă bucur de ceea ce am și nu pun accent pe ceea nu am

  6. Că apreciez familia, munca, prietenii, casa.

  7. Că mă concentrez pe fericirea de a fi cu oameni dragi, care îmi aduc bucurie în suflet și nu pe critică și relații toxice

Stă în puterea mea să am un impact pozitiv asupra felului în care copilul meu vede și simte lucrurile. Așa, mă asigur, pe cât pot, că umplu acea foaie nescrisă, cu bine și lucruri pozitive.

Copiii își însușesc mult din ceea ce aud și văd. Sunt mici bureți care absorb vorbe și atitudini.

Ferricirea

Sursa: SapteAniDeAcasa.ro




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.