Copilul pare uneori că nu mă vede/aude. Cum fac copilul să mă asculte?

Uneori ai senzația că vorbești și vorbești și vorbești iar copilul nu ascultă(aude) nici 5% din ceea ce încerci să îi comunici? Descarcă PDF rezumat Ce facem când copilul pare că nu ne aude

Cauzele lipsei de atenție (focus) la copiii pot varia. Uneori coincid cu ceea ce ne face și pe noi adulții să facem același lucru.

  1. poate fi obosit
  2. poate îi este foame
  3. poate este total fascinat de ceea ce face (de menționat efectul aproape hipnotic al televizorului sau al tabletei)
  4. poate se gândește la ceva, observă ceva și are nevoie de timp pentru a îl înțelege și/sau enunța. În cazul acesta, dacă nu este o urgență, putem să lăsam copilului timpul de gândire/analiză necesar.
  5. poate se simte deconectat emoțional de părinți. Este bine ca, în ciuda programului încărcat, să fim un exemplu pentru copii și să le acordăm timp special împreună și atenția noastră nedivizată Cum facem ca micuții să se simtă iubiți?. Desigur nu mereu este posibil dar aceste momente trebuie create zilnic pentru a avea un copil prezent, conectat.

Putem face câțiva pași spre inima copilului, pași care ne vor garanta o comunicare mai bună și deci un copil dispus să ne asculte și chiar să ne audă/înțeleagă:

  1. Răbdare – Dați timpului timp. Cele 5 secunde dintr-o dimineață grăbită, 5 secunde în care mai întâi să vă uitați în ochii celui mic care se plânge și apoi să reacționați. Ce veți găsi în acei ochi poate schimba modul în care vă adresați și felul cum vă răspunde cel mic. Ce vede în ochii voștri poate să îi dea aripi și poate schimba felul cum vă arată ziua întregii familii.
  2. Conectare. Acceptarea și validare trăirilor înseamnă conectare, iubire calmă. 10 minute în care să vorbiți despre sentimente, să mărturisiți iubirea, dorul sau greșelile, să povestiți cum v-a fost ziua, să ascultați cum le-a fost ziua. Spuneți copiilor cum arată la voi la muncă, cu ce oameni lucrați, de unde vin banii în casă. Și ei vor spune ce au făcut la grădiniță/școală.
  3. Timp de calitate împreună. 20-30 de minute faceți focus pe copil, intrați în lumea lui, jucați-vă împreună fără să vă uitați la TV, la telefon sau să vorbiți despre altceva. 20-30 de minute stați pe canapea cu soția/soțul și explicați copiilor că e timpul vostru după o zi agitată/obositoare pentru toată lumea. Luați masa împreună în familie, seara. Este un moment extraordinar.

Dar totuși cum îi atragem atenția copilului când îi vorbim și avem senzația că ne adresăm unui perete?




  1. Ne poziționăm la nivelul copilului. Nu mai suntem amenințători de la înălțimea nostră de adulți și în același timp devenim greu de ignorat
  2. Contact vizual. Îi cerem celui mic să ne privească în ochi. Acest pas face minuni. Dar e important ca ceea ce vede în ochii noștri să fie pozitiv. Apoi după ce am stabilit contactul vizual putem vorbi pentru că le-am captat atenția
  3.  Contact fizic. Putem ține mâinile copilului în ale noastre pentru a se simți conectat
  4. Rugăm copilul să ne spună ce a reținut din ceea ce i-am zis.

Ce facem când copilul pare că nu ne aude

Sursă: www.SapteAniDeAcasa.ro




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.