Copilul spune NU pentru că este îndărătnic?

Este greu pentru părinți să facă față avalanșei de refuzuri primite din partea copilului fără să își piardă răbdarea. Să asculte ceea ce au auzit de atâtea ori de la cei din jur că cel mic este îndărătnic? Că este prea răsfățat și doar vrea să îi supere?

Adevărul este că undeva între 2 și 4 ani toți copiii trec prin această fază în care NU este cuvântul lor preferat. Această perioadă indică de fapt că cel mic a intrat într-un nou stadiu de dezvoltare cognitivă. Momentul în care copilul începe să îți exprime dorința de a face mare majoritate a lucrurilor fix invers decât este sfătuit de părinte este de fapt momentul în care acesta își înțelege și analizează individualitatea: -Pot face ceea ce vreau EU. În acel moment copilul își explorează unicitatea și independența.

Ca orice abilitate și aceasta are nevoie de practică și de încercări (reușite și mai puțin reușite) pentru a fi înțeleasă și controlată corect de cel mic. Creierul are nevoie de situații practice pentru a înțelege cum poți lua decizii, cum ele îți influențează viața ta și pe a celor din jurul tău. Copilul testează. Nu este rău voitor sau rău intenționat.

Vestea bună este că vorbim de o fază ce durează de la câteva luni la un an, în funcție de copil. Ne dorim copii care au învățat să ia verbalizeze ce își doresc, chiar dacă asta diferă de ce vor alții.

Răspunsul calm al părintelui este important. El arată copilului că este iubit necondiționat, că i se acceptă individualitatea și dorințele.

Ce putem face în această perioadă?

• Să răspundem cu răbdare celui mic

Putem să oferim posibilitatea de a lua o pauză de câteva minute

-Nu vreau să îmi pun pantalonii! Nu am nevoie de ei!

-Vrei să luăm o pauză de la îmbrăcat? Tu alergi prin casă. Ce ar fi să alegi 2-3 jucării și să le luăm în parc și apoi să vii lângă mine pentru a te ajuta să te îmbraci?

Putem să căutăm o soluție împreună

-Mi se pare că ești prea agitat pentru a te îmbrăca. Știu că vrei să ajungi în parc să te dai în legăn/joci cu alți copii… Trebuie să te îmbraci întâi. Cum propui să facem?/ Vrei să alegi tu hainele? /Crezi că mă poți ajuta să îți pui pantalonii și eu îți pun șosetele?

• Să nu folosim de forță pentru a ne impune părerile

Teama generează și mai multă teamă. Nu vom pedepsi copilul pentru a îi obține colaborarea. Nu îl vom minți, păcăli sau amăgi pentru a ajunge să facă ca noi. Poate că este mai ușor așa, dar astfel ratăm oportunitatea valoroasă de a educa, de a lăsa copilul să trăiască o situație reală și să învețe ceva din ea.

Putem să propunem copilului o activitate care să îi mute atenția de la îmbrăcat, să îl relaxeze și să îl bucure

-Ce a fi să ascultăm cântecul tău preferat cât timp te îmbraci?

-Vrei să cântăm ceva împreună în timp ce alegem hainele și ne îmbrăcăm?

-Eu m-am cam agitat. Se pare că și tu. Hai să ne imaginăm că suflăm baloane de săpun în aer. Vreo 1o, apoi revenim la îmbrăcat.

-Ce-ar fi să nu mai facem nimic acum și să îmi dai doar o îmbrățișare de urs? Cât de tare mă poate strânge în brațe ursulețul meu? Și acum ursuleții vor pleca în parc…

• Să sprijinim independența copilului lăsându-i să ia decizii ori de câte ori este posibil, cât mai des

Copilul poate alege ce activitate să desfășoare și pentru cât timp. Copilul poate alege ce scenariu de joacă să facă cu păpușile. Copilul poate alege cum să își asorteze hainele…

Îi putem lăsa să ia unele decizii și greșite pentru a înțelege că faptele au consecințe. Copilul poate decide că nu vrea să meargă decât în brațe. Părintele a obosit și nu îl mai poate duce în brațe. Copilul poate observa că vom opta pentru a ne opri și odihni. Poate decide să meargă pe jos sau și va ajunge mai târziu în parc și va avea mai puțin timp pentru joacă.

• Putem să ajutăm copilul să ia deciziile corecte restrângând aia de alegeri

Cei mici nu au experiența noastră de viață. Cum ajutăm un copil care nu poate lua o decizie corectă?

Oferindu-i opțiuni rezonabile: 

-Vrei să te încalți tu sau te ajut eu?

-Vrei să iei jucăriile pentru nisip sau o minge în parc?

-Crezi că ai nevoie de hanoracul roșu sau de cel galben?

• Să intervenim pentru a impune limite rezonabile și a lua decizia corectă atunci când copilul nu poate face asta

Există momente în care copilul acționează impulsiv și se găsește în situații periculoase sau inacceptabile. Rolul părintelui este de a stabili clar aceste limite de siguranță fizică și normele de conduită în societate. El poate interveni calm și prompt pentru a ajuta copilul să depășească un blocaj emoțional.

Copiii reacționează impulsiv atunci când sunt depășiți de situație. Nu îi vom învinovăți, vom interveni practic pentru a opri situația. Vom conduce copilul către un loc retras și îi vom oferi posibiltatea de a îți exprima sentimentele în siguranță ajutându-l să se calmeze. Abia după ce copilul s-a liniștit, putem explica concis unde a greșit. Ne vom exprima încrederea că data viitoare va face alegerea corectă.

Greșelile sunt doar oportunități de a învăța. Odată ce explicăm copilului acest lucru și îl girăm cu încrederea reală de a face mai bine, lucrurile iau o turnură pozitivă. Desigur copiii vor greși de multe ori. Pentru că sunt mici. Pentru că se entuziasmează. Pentru că se sperie… Rolul părintelui este ofere susținere copilului până ce acesta ajunge să stăpânească această abilitate de a lua decizii.

Faza cu NU trece repede, dar complexitatea deciziilor pe care le are de luat un copil mai mare crește. De aceea este important să ajutăm copiii să știe că pot decide singuri și să învețe cum o pot face corect, asumându-și implicațiile. Din această perspectivă, NU devine un cuvânt util de auzit din gura celui mic pentru că deschide posibiltatea de a îl învăța cum să își afirme independența și personalitatea, cum să ia deciziile corecte care îi vor fi atât de utile pe măsură ce înaintează în vârstă. Noi părinții decidem cum să educăm independența.

Este o diferență clară între a ajuta copilul și a îi dicta ce trebuie să facă pentru că este mic. Părintele trebuie să fie cel care îndrumă, nu cel care impune și restricționează.

Sursă: www.SapteAniDeAcasa.ro