Pentru a educa, copilul trebuie să simtă și să știe că ceea ce ne spune este important pentru noi. De ce este important să ascultăm ceea ce ne spune?

A asculta și a confirma ceea ce simte copilul nu înseamnă să validezi sau să aprobi orice alegere sau dorință are acesta, dar îți deschide calea către sufletul și către mintea copilului tău și te ajută să îl educi cu blândețe.

Vrem să învățăm copiii că au dreptul de a își verbaliza nemulțumirile și puterea de a le soluționa. A asculta atent ceea ce exprimă copilul este similar cu a îi da dreptul să își exprime trăirile și opiniile. Este o modalitate sugestivă de a îi arăta că relația noastră este importantă, că îl respectăm. Copilul va ști că este iubit necondiționat, că poate apela la părinți, că aceștia îi pot oferi suport emoțional și faptic. Va avea încrederea că nu va fi certat sau respins.

Adultul ascultă și oferă suport emoțional copilului și, mai apoi, îndrumare. Așa putem educa eficient: creând punți, dovedind că putem asculta empatic, că putem înțelege o supărare sau o frustrare și mai apoi putem îndruma copilul pe calea cea bună calm și iubitor.

Teama închide sufletul și gura copiilor. Ei nu ne vor mai spune, noi nu vom mai afla și nu îi vom mai putea sprijini și ajuta. Educația se face de la inimă la inimă și, mai apoi, de la minte la minte. 

Putem valida supărarea copilului atunci când ar dori să se uite la televizor până seara târziu, înainte de somn, sau atunci când vrea încă o prăjitură la desert. Are dreptul de a fi supărat și de a își exprima supărarea. Eu, adultul, îl voi asculta calm și iubitor și apoi voi educa.

”-Văd că ești supărat. Îți doreai să vezi încă un desen animat. Este de înțeles. Minnie este amuzantă. Timpul stabilit împreună pentru desene animate s-a terminat. Ai nevoie de joacă și apoi de odihnă.”

Pot arăta empatie și dorință de a ajuta copilul în felul următor:

• Ascult cu atenție ceea ce îmi spune copilul

• Ajut copilul să denumească și să verbalizeze ceea ce simte

(”supărat”, ”furios”, ”rușinat”, ”frustrat”, ”trist, etc)

• Rămân calm și binevoitor.

• Nu judec copilul și nu îl fac să se simtă rușinat sau vinovat pentru ceea ce îmi spune.

• Evit să mă grăbesc și să oferim soluții pentru problema pe care o are copilul.

• Interven pentru a pune limite de siguranță referitoare la comportament.

• Lăs copilului libertatea de a își exprima sentimentele

”- Aud că ești supărat. Vroiai să mai stai în parc. Este timpul să mergem acasă. Îmi este greu să te înțeleg când țipi și te zbați. Am să te iau în brațe și vom merge către mașină. Pe drum îmi poți povesti ce te supără. Te iubesc.”

• Vorbesc despre sentimente ca despre un lucru firesc pe care toți oamenii îl trăiesc,

chiar și eu, părintele

”-Văd că ești încă supărat pentru că am plecat din parc. Este normal să fii supărat. Îți place să te joci cu prietenii tăi. Și eu simt supărare uneori, atunci când trebuie să întrerup o activitate care mă bucură.”

• Nu neg ceea ce simte copilul.

”-Nu ai de ce să fii supărat! Te poți juca și mâine.”

”-Nu ai de ce să plângi. Asta este motiv să plângi? Doar ți-am spus că plecăm acasă. Potolește-te. Doar nu ești bebeluș.”

”-Copiii mari nu mai plâng. Te faci de rușine. Uite! Râd copiii de tine!”

”-Nu ai păți nimic. Nu mai plânge. Este doar o mică zgârietură.”

• Sunt onestă cu copilul

și îmi exprim dorința de a înțelege și disponibilitatea de a ajuta dacă cel mic solicită.

”-Îmi pare rău. Nu înțeleg ceea ce încerci să îmi spui. Te iubesc. Vrei să te țin în brațe până te liniștești puțin? Apoi poți să îmi spui ce te supără.”

”-Te iubesc. Vreau să înțeleg aflu ce te întristează.”

Dacă răspundem calm și empatic, oferind atenție și răbdare lăsând copilul să se exprime, dobândim avantajul de a stabili o cale de comunicare autentică cu cel mic. Se deschide în fața noastră oportunitatea de a oferi îndrumare și de a educa cu blândețe. Copilul se simte ascultat și înțeles. Simte că sentimentele sale sunt permise. Astfel ne va accepta îndrumarea având încredere că îl iubim și că poate veni la noi pentru sfaturi bune, pentru o îmbrățișare sau pur și simplu pentru a își verbaliza temerile.

Dacă acceptăm ceea ce trăiește copilul ca fiind important pentru el, copilul ne simte alături și știe că îl susținem, iubim și acceptăm așa cum este. Aceasta este calea corectă pentru a educa.

Sursă: www.SapteAniDeAcasa.ro