Descarcă Infografic ”-Lasă-mă în pace!” Cum consolăm copilul în momentul unei descărcări emoționale intense
Copilul trece zilnic prin zeci de provocări. Învață zeci de lucruri noi. Unele îl sperie, altele îl bucură. Ocazional, lumea asta mare, cu atâția stimuli, îl copleșește. Atunci apare nevoia să elibereze o parte din bagajul acumulat, din tensiune prin plâns sau răbufniri emoționale, uneori spectaculoase.
Nu există părinte care vrea să îți vadă copilul trist, cu atât mai mult în momentele în care el are aceste descărcări emoționale efervescențe. Atunci se declanșează semnalul de alarmă și fugim să oferim confort celui mic, să îi alinăm sufletul. E un lucru bun, să ne dorim să fim acolo lângă el calm, iubitor, însoțindu-l prin furtuna de sentimente, acceptând ceea ce simte. Dar ce ne facem atunci când cel mic închide această ușă? Când nu știe cum să ne lase să îi fim alături? Cum reacționăm când ne respinge când ne strigă ”-Lasă-mă ân pace!”?
Primul impuls este să ne simțim răniți de respingere și să spunem poate: ”Treaba ta. Eu am vrut doar să te ajut” sau ”Du-te în camera ta până te potolești” sau poate ”Își interzic să arunci jucăria așa”. Respingerea ne doare. E ușor în acel moment ne lăsăm pradă și să intrăm în competiție cu sentimentele celui mic. Totuși cred că ar trebui să ne înfrânăm acest impuls și să înțelegem care sunt motivele reale pentru care el nu poate accepta consolarea. Nu e pentru că nu ne iubește. Nu e pentru că e rău. Numai că nu poate mai mult în acel moment. Atunci, mai mult ca niciodată, rolul nostru de părinție este să rămânem calmi, să acceptăm ceea ce simte și să îi dăm de înțeles că suntem acolo pentru a îi oferi mângâiere atunci când este pregătit să o accepte.
Motive posibile pentru care copilul nu acceptă să fie consolat în momentul unei descărcări emoționale intense:
- copilul se simte vulnerabil când este copleșit de sentimente, poate chiar se simte rușinat. Să recunoască ceea ce simte poate fi greu și ar vrea să țină asta pentru el. Părintele poate accepta asta și încet, încet să caute să întărească legătura cu cel mic prin a fi prezent și a accepta fără critică supărarea copilului.
- copilului i s-a spus de cineva că acest comportament este rușinos. El simte că nu face ceva greșit și încercă să ascundă ceea ce simte sub o mască de duritate.
- copilul îți aduce aminte că a fost certat/pedepsit într-o situație similară. Dacă nu se repetă acestă atitudine de critică, treptat copilul va accepta și își va deschide sufletul fără teamă atunci când este supărat.
- copilul se așteaptă să fie certat. Părintele poate începe prin a deveni permisiv și mai relaxat când cel mic greșește. Toți învățăm din greșeli. Copiii nu fac excepție, ba din contră. Pentru ei totul e nou. Nu au cum să facă tot corect din prima. Ar fi bine să le oferim mai des posibilitatea de a greși și a învăța din asta.
Și pe noi părinții ne ajută să fim acolo după o respingere, fără supărare. Ne repară sufletul dar și pe cel al copilului. Doare când îți întinzi brațele către cel mic iar el țipă sau te împinge pentru a se refugia în altă parte. Putem parcurge câteva etape care ne vor ajuta să rămânem disponibili emoțional și calmi:
- să acceptăm că cel mic ne-a respins momentan. El sigur încă are nevoie de noi, numai că acum e copleșit emoțional
- să încercăm să oferim alternative. Putem spune așa: ”Uite mami e pe canapea. Te aștept să vii la mine în brațe. Poți aduce și o carte să o citim”. După ce furtuna emoțională a trecut, putem discuta mult mai calm despre ce a supărat-o.
- lăsăm pe mai târziu explicațiile. Îi spun cum m-am simțit când ea a strigat la mine și că simt tristețe dacă ea îmi spune lucruri care nu sunt adevărate. Aceste discuții au loc după ceva timp când copilul e calm și poate auzi ce îi spun și, mai ales, poate rezona cu ceea ce îi explic.
- analizăm ce simte copilul de la distanță. Pot descoperi că ea acceptă să îi ofer confort verbal. Că îi e mai ușor așa. Observăm dacă are nevoie de spațiu sau de-o îmbrățișare sau poate de-o alternativă. ”Vrei să vii în brațe sau să stai lână mine pe canapea?”
- suntem atenți la semnele că are nevoie de noi. Poate fugi de mine, dar să mă cheme să o ajut să își pună șoseta. E un fel de-a căuta conectare. După descărcarea emoțională poate veni în apropiere. Atunci o întreb ”Ai vrea o îmbrățișare?”
- nu pedepsim. Asta taie orice cale de conectare viitoare și transmite copilului mesajul că ceea ce face este rău și inacceptabil. Iar rezultate nu vor fi, pentru că cel mic acționează sub imboldul unei descărcări emoționale.
Cred că putem opta pentru a oferi, cu calm, copilului spațiul necesar pentru o descărcare emoțională. Vom constata că ne caută alinarea și acceptarea. Că vine la fel de iubitor în brațele noastre. Este o așteptare care merită. În același timp ne vom arăta disponibilitatea și vom confirma iubirea. Atunci când copilul este dispus, vom discuta, vom oferi consolare.
Sursă foto: www.SapteAniDeAcasa.ro