”-Mami, nu pot! Ajută-mă!”Cum îi ”ajutăm” pe copii să facă singuri fără a face lucrurile în locul lor?

Descarcă Infografic Cum îl ajutăm pe copil să facă singur fără a face lucrurile în locul lui_

Noi, părinții, suntem minunați. Rolul nostru este să ne protejăm puii. Îi iubim enorm și vrem ca viața să fie ușoară și frumoasă pentru ei. Vrem să le netezim drumul. Ni se rupe inima când îi vedem că suferă sau se chinuie. Suntem capabili să facem multe pentru a îi ajuta să depășească o frustrare sau pentru a le înlesni o reușită.

Când Mara avea 8 luni am primit o carte, în limba engleză, care încuraja părinții să aibă încredere în ceea ce fac copiii, în felul în care aceștia interacționează cu obiectele din jurul lor (uneori ciudat pentru noi, adulții), în felul în care învață observând, prin joacă. Încuraja părinții să respecte ritmul natural de dezvoltare al copilului și să nu întrerupă procesul de învățare al celui mic. Să introducă materiale educaționale, dar să lase la aprecierea celui mic dacă/cum le abordează. Să se lase ghidați de abilitățile naturale de învățare ale celui mic. Să ofere ”ajutor” astfel și atât încât să nu îngrădească autonomia, curiozitatea și reușitele copilului.

Este extraordinar să observăm cât de curioși sunt ce mici, ce bogate sunt mințile lor, ce atent studiază și repetă o activitate până ce ajung să o stăpânească la perfecțiune. Tot ei pot decide, cu deplinătatea gândirii lor, când este timpul să abandoneze o activitate pentru a reveni la ea, mai târziu, atunci când se simt pregătiți. Fiecare copil are ritmul lui de dezvoltare, minunat și uimitor. Noi părinții nu avem decât de câștigat odată ce realizăm că nu putem compara, pentru că suntem atât de diferiți și asta ne face așa de frumoși și interesanți unii pentru alții, diferențele dintre noi.

Viața asta minunată ne poartă pe căi la fel de diferite pe cât de diferiți suntem.

Studiile arată că principalul predictor pentru succes în viață nu este, în mod surprinzător, IQ-ul sau inteligența emoțională, ci este PERSEVERENȚA. Ceea ce ne face copiii perseverenți și încrezători în forțele proprii este să vadă, din propriei experiență, că pot face, că pot rezolva singuri situațiile și sarcinile zilnice. Bucuria acestor reușite mici (mari), obținute prin efort susținut, îi învață să fie răbdători, perseverenți, pozitivi, optimiști în caz de reușită sau de eșec. Îi învață să nu se descurajeze ușor, să îți urmărească scopurile și dorințele până le duc la îndeplinire. Pentru că știu că pot. Asta pentru că noi, părinții, le-am fost alături.

A ajuta înseamnă a fi prezent, implicat, atent, dar nu înseamnă a face în locul copilului. 

Ce ne ajută să avem un copil perseverent, încrezător?

Copilul ne cere ajutorul sau plânge din cauza frustrării. Trebuie să le rezolvăm problema? Nu. Ei ne comunică ceva, vor, în primul rând, să fie ascultați și înțeleși. Vor accepta cu mare bucurie și să facem în locul lor. Dar asta ce rezolvă?

Cheia către liniștea din casa noastră a fost momentul în care am încetat să fac în locul Marei și am început să o ascult, să îi confirm trăirile și să intervin minimal, când este absolut necesar.  – Văd că ești supărată. Vrei să te închizi la fermoar, repede, dar nu reușești. Poți trage puțin în jos pentru că ai prins bluza. Și ușor i-am ghidat mâna în jos pentru a debloca fermoarul. Nu îi spun să nu mai plângă, ci îi arăt că poate odată ce depășește frustrarea și caută o soluție. E trăirea ei și e corectă. Cu toții știm că cei mici vor totul și acum.

Copilul cere ajutor pentru a îndeplini o sarcină. – Mami nu pot să îmi pun pantofii! – Mami nu știu să desenez un soare! Răspundeți copilului cu o întrebare ajutătoare, ghidându-l puțin fără a îi oferi pe tavă rezolvarea. Bucuria reușitei trebuie să fie a lui, să învețe să o caute și să urmărească, să o aibă știind că poate și că necesită perseverență.  – Eu stau jos când îmi pun pantofii? Cred că te-ar ajuta să stai pe covor și să ții piciorul așa, și gentil îi putem ghida mâna puțin. – Cred că un soare se poate compune dintr-un cerc și câteva linii. Vei să începi prin a desena cercul?

Într-o situație în care cel mic solicită ajutorul putem folosi anumite expresii, în anumite etape:

– Mami, nu pot să îmi pun bluza! Este una dintre solicitările curente ale Marei grăbite.

• Nu îi refuz ajutorul la nivel verbal. Este fix ceea ce are nevoie. De mine pe lângă ea, observând ce face.  – Da Mara. Te pot ajuta cu ceva?
• Îi confirm frustrarea.  – Ești supărată (tristă,furioasă, dezamăgită…) pentru că… ai vrea să te îmbraci mai repede.
• Îi ofer încrederea că poate în mod calm – Ai mai pățit așa și cu puțină răbdare reușești.
• Dacă frustrarea este prea mare intervin puțin cât să deblochez situația:  -Mami, nu pot!!! Nu intră mâna. Ajută-mă! strigă ea agitându-se grăbită cu bluza pusă cu o mânecă în dreptul pieptului. Eu știu că poate face asta. Am văzut-o de atâtea ori. Trebuie doar să facă puțin mai încet.  – Știi ce ai putea încerca? Nu rezistă curiozității. -Ce? spune ea prinsă ca o omidă în cocon. – Ia privește unde e mâneca ta! Se luminează la față și răsucește bluza.
• Îi ofer asistență minimal: – Crezi că ai putea să răsucești nițel bluza și apoi să bagi o mână ușor? Îi trag un pic de bluza puțin răsucită apoi o las să termine ceea ce a început.
• Sunt pregătită să o las să abandoneze ceea ce face fără a îi fi ieșit. Sunt sigură că va încerca din nou, iar și iar, până ce îi va reuși. E datul lucrurilor. Pentru a reuși trebuie să încerce, să caute soluții, să depună efort, să depășească frustrări, să persevereze și apoi bucuria reușitei va fi a ei, doar a ei. Va ști că poate.

Sursă foto: www.SapteAniDeAcasa.ro