Cum mă împac cu copilul după ce am greșit? / Articole / Cabinet individual de psihologie - Luciana Constantinescu - Psiholog de copii și familie cu competențe în Terapia prin joc

Cum mă împac cu copilul după ce am greșit? Cum îi recapăt încrederea?

Am greșit. Suntem stresați sau obosiți și am făcut ceva care a rănit copilul: am țipat la el, i-am respins nevoia de atenție, l-am forțat să mănânce totul din farfurie, i-am cerut să nu mai plângă, i-am promis ceva și nu ne-am ținut de cuvânt… Toți părinții s-au găsit măcar o dată într-una dintre situațiile de mai sus sau în altele asemănătoare…

Ce se întâmplă cu copilul când se simte rănit? Se supără. Simte furie, tristețe sau chiar se simte respins. Copiii ne iartă extrem de ușor pentru că ne iubesc foarte mult, dar nu ne dorim doar iertarea lor, ci vrem ca ei să aibă încredere în noi. Încrederea stă la baza tuturor relațiilor frumoase.

Dacă am realizat unde am greșit, suntem pe calea ce bună. Următor pas este să ne recunoaștem greșeala. Asta ne ajută să recăpătăm încrederea copilului, că refacem legătura cu el. Astfel copilul va învăța că este apreciat, și va învăța cum este corect să se comporte cineva față de el. Va învăța cum să fie iertător, cum să își recunoască și să repare greșelile atunci când le face. A greși este uman.

Relațiile sănătoase sunt bazate pe încredere reciprocă. Copilul se simte rănit. Și-a exprimat trăirile față de noi, părinții lui, cei în care încredere și a primit un răspuns negativ. Este supărat. Adultul este cel care trebuie să dea un exemplu bun: să își recunoască greșeala, să își exprime dorința da face mai bine și de a se împăca cu copilul.

Dacă am întri, am supărat sau am jignit copilul, îmi asum greșeala.

Este important să ne analizăm comportamentul și să vedem ce rol a avut acesta în felul cum se simte copilul acum. Este supărat pe noi? Este furios sau trist? Ne respinge?

Dacă minimizăm incidentul, dacă îl negăm sau dăm vina pe copil, nu vom realiza nimic. Toate aceste lucruri nu ne vor aduce cu nimic mai aproape de copilul nostru. Din contră, acesta se va simți neînțeles și rănit emoțional. În timp, acest lucru va duce la reacții negative. Copilul se va închide în sine, va deveni defensiv sau poate agresiv. Comunicare și încrederea vor avea de suferit.

Mă gândesc cum să discuți cu copilul despre greșeala mea

Să recunoști că ai greșit poate fi dificil. Te poate face să te simți vulnerabil. Uneori noi, părinții, vrem să fim eroii celor mici, cei care fac totul bine. Realitatea este că a ne accepta umanitatea la pachet cu greșelile pe care le implică, face ca legătura cu copiii noștri să devină caldă și umană, bazată pe încredere reciprocă.

Este posibil să ne imaginăm că nu vom mai greși niciodată față de copilul nostru? Că el nu va greși față de noi? Nu. Toți vom greși. Există oare oameni care nu o fac? Nu cred. Cred totuși că există oameni care abordează greșelile și disputele în mod constructiv și alții care lasă ca acestea să le distrugă relațiile cu oamenii pe care îi iubesc.

Cum îmi recunosc greșeala? O verbalizez sincer, fără a avea scopul imediat de a mă împăca cu copilul. Lucrurile pot arăta diferit, acesta poate avea nevoie de timp și spațiu pentru mă ierta.

Spun copilului că doresc să îmi cer scuze pentru reacția mea și îmi exprim dorința și disponibilitatea de a ne împăca

Este important ca cel mic că fie pregătit să îmi accepte scuzele și iubirea. El va decide când poate face asta.

Copilul trebuie să fie calm ca să mă poată asculta și auzi. Trebuie să îl las să-mi spună ce l-a deranjat, cum se simte acum, că este încă supărat pe mine sau poate este dezamăgit sau chiar furios. Sau că nu vrea (încă) să fie luat în brațe sau pupat.

Voi accepta reacția copilului. Îi voi spune că îl iubesc și îmi pare rău că am greșit, că voi fi acolo să vorbim despre asta, atunci când va dori el.

Îmi asum responsabilitatea greșelii

Vorbesc despre mine și despre ce am greșit EU, nu copilul. Folosesc cuvintele ”eu”, ”mie”. Spun, cu sinceritate, că îmi pare rău și specific de ce. ”Am greși când am ridicat vocea. Îmi pare rău că te-am speriat.”Apoi îmi exprim dorința de a rectifica greșeala. Recunosc că am făcut ceva care l-a supărat, întristat, speriat pe cel mic și vreau să repar situația. Spun că am să depun efort pentru a îmi nu repeta greșeala.

”Scuzele” implică multe nivele de conștientizare a greșelii și de rectificare:

Conștientizarea greșelii: Ups…știu că am făcut ceva greșit. Asta e partea la care ne oprim de cele mai multe ori. ”Îmi pare rău..”. Nu am scris ”Scuze” pentru că îl consider impersonal.
Analiza și verbalizarea: Ce am făcut greșit? ”că am ridicat vocea la tine…”
Arăt empatie (mă pun în locul celuilalt, arăt că înțeleg ceea ce simte): Cum se simte cel care a fost ținta greșelii? ”și asta te-a speriat (îngrijorat, enervat)..”
Cum aș putea proceda pe viitor? ”Nu am vrut să te sperii. Pe viitor am să încerc să vorbesc calm”
Gestul reparatoriu: Ce pot face pentru a îndrepta greșeala acum. Să îl ivit să bem un ceai împreună, să îl mângâi, etc.
Dialog pentru a repara situația: ”Mai ești supărat? Vrei să ne împăcăm? Eu mi-aș dori asta.”
Concluzia: După ceva timp, părintele poate concluziona cum ar fi mai bine de procedat pe viitor.

Comportamentul trebuie să corespundă cu regretul verbalizat

Voi fi calmă, respectuoasă și afectuoasă. Voi face tot ceea ce pot pentru a demonstra copilului că nu am spus doar ”vorbe goale”. Îi voi recăpăta încrederea.