Cred că mulți dintre noi ne-am găsit în situația în care cel mic face ceva ce nu este nici corect, nici dezirabil și, poate, nici benefic pentru sănătatea lui.

Eu am fost în situația în care Mara, răcită, a descoperit că își poate sufla nasul singură. Toate bune și frumoase până când a consumat toate cutiile de șervețele din casă și și-a făcut rană la nas încercând să îl curețe, chiar și atunci când nu era cazul. Cu cât insistam eu mai mult, cu atât persista în comportamentul ei. Am luat șervețelele și atunci a atacat hârtia igienică. Știți cât de inventivi pot fi copii. Totul a culminat când a descoperit că poate folosi tricoul meu pentru a își șterge nasul. Nu, nu pe al ei. Al ei ”trebuie să fie frumos”. Atunci m-am gândit că poate e bine să am o abordate organizată pentru a combate acest comportament nedorit.

Am realizat că devenisem ca o moară stricată care îi spunea că nu e nevoie să își șteargă nasul. Rezultatul? Cred că îl știți. Nu obișnuiesc să îi spun NU des, îl folosesc și îl las pentru situații de urgență. De obicei încerc să reformulez orice nu. În loc de ”Nu alerga pentru că nu te văd printre oameni în magazin” spun ”Cred că ar fi bine să mergi în pas cu mine. Așa te pot vedea și tu la fel pe mine”

Ce am obținut când exasperată și perplexă i-am spus: ”– Nu, nu-ți sufla nasul pe tricoul meu!”? Un hohot de râs și încântarea ei ingenuă când a văzut modelul de pe tricoul meu și moaca mea siderată. Asta merita cel puțin încă o încercare de a îmi decora tricoul.

La fel am pățit și cu unul dintre puținele cuvintele urâte spuse de mine. ”A dracului apă” (apa de la robinet care datorită centralei termice variază foarte tare uneori ca temperatură sau vine brusc fierbinte). Mara, care e mereu pe recepție, a prins cuvântul și a început să ne gratuleze cu el. Asta după ce m-a întrebat curioasă de ce am spus așa. Eu, binevoitoare și nițel rușinată, i-am explicat de ce și i-am spus că am greșit, că e un cuvânt care nu trebuie folosit. Că era suficient să zic ”Au”. Rezultatul? Desigur că dacă l-am calificat ca ceva interzis, a devenit exotic și interesant de folosit, cât mai des.

Suficient să va spun că am scăpat de aceste comportamente nedorite după ceva timp. Dar cum am făcut?

• M-am înarmat cu răbdare. E un proces care ia timp.
• Fascinația va dispărea treptat dacă nu e alimentată cu ”nu”, ”nu mai face/spune așa”. Nu am mai făcut caz de ceea ce nu doream să facă. E clar că cei mici testează limite din curiozitate, ca să vadă până unde pot merge. Așa învață. Dacă îndepărtăm limita (verbal) sau o mascăm sub altă expresie decât ”nu mai face” sau ”oprește-te”, nu va mai fi nimic de testat.
• Am înlocuit ”nu”, ”nu mai face/spune așa” cu alte expresii ”ai putea să îți sufli nasul mai rar acum, doar când îți curge”, ”Cred că acum poți petrece timp mai mult la joacă. Nu mai trebuie să te întrerupi pentru a sufla nasul”
• Am fost atentă la tonalitatea vocii mele. Chiar dacă nu pronunț ”nu”, ”nu mai face/spune așa”, copilul simte agasarea sau frustrarea din vocea noastră.

Chiar dacă nu am un ”Nu” reflex la marea majoritate a lucrurilor pe care Mara le face, am observat că în cazul unui comportament nedorit mă reped să îl calific așa și să o sfătuiesc să îl elimine, când de fapt tehnica cea mai bună este să fiu zgârcită cu Nu-urile și să nu fac caz de ceea ce face.

Sursă foto: Avopix.com