Cum NE ajutăm copilul atunci când este furios? Cum le explicăm copiilor ce se ascunde în spatele furiei_

Nu este întâmplator acest NE ajutăm copilul. Dorința de a ajuta copilul, când este furios, începe de la părinte. Dacă noi, părinții,  reacționăm preponderent rațional, calm și cu empatie în fața furiei, atunci copiii vor învăța treptat această tehnică de la noi.

Furia are la rădăcina alte emoții. Dacă le înțelegem, le verbalizăm și le adresăm, acestea își pierd puterea. Furia este o emoție secundară. Furia crește și se dezvoltă din alte emoții.

Copiii adoră explicațiile logice. Le putem explica ce se întâmpla atunci când sunt furioși și de ce simt așa: Cum le explicăm copiilor ce se ascunde în spatele furiei_Este o resursă bună la care pot apela pentru a își explica un sentiment așa de copleșitor cum este furia.

Adulții se tem că dacă explică celui mic ce este furia, o vor valida. Nimic mai fals. Furia face parte din viață. Mai bine oferim copilului explicații simple, raționale, care îl ajută să navigheze prin amalgamul de emoții care se găsesc la rădăcina furiei.

Ați observat cât de atent ascultă un copil de 4-5 ani explicația referitoare la scheletul unui dinozaur, la motivul pentru care se usucă frunzele și cad? Vor face la fel și cu o explicație despre furie și o vor înțelege.

Această explicație simplă trebuie să aibă loc când copilul este calm și receptiv.

Se va face referire la o situație reală: -Mai ții minte când te-ai înfuriat și ai spus că mami este rea? Apoi ai regretat ce ai spus. De fapt te simțeai nedreptățit pentru că îți doreai acea jucărie și trist că nu am cumpărat-o. Nu ai știut cum să îmi spui asta.

Apoi explicația poate varia în funcție de vârsta copilului. Mara, acum la 4 ani și jumătate, a înțeles foarte bine această reprezentare despre sentimentele cu care se hrănește furia, la fel ca o plantă cu spini care își trage seva și devine într-un fel din cauza a ceea ce o hrănește.

Adițional părintele trebuie să facă acest exercițiu cu copilul. Când acesta este furios să reacționeze cu calm, empatie și înțelegere: Copilul are un disconfort. Îl voi asculta. Voi încerca să înțeleg care este acest disconfort. Apoi îi voi numi și voi explica emoția primară pe care o trăiește. Ea a cauzat furia pe care o simte și pe care o manifestă. Ceea ce fac copiii noștri când sunt furioși nu are legătură cu noi, ci cu un disconfort/nemulțumire pe care o resimt acut și nu știu cum să o verbalizeze.

Nu vom nega acea emoție primară, o vom comunica și accepta. Rolul nostru ca părinți nu este să anulăm emoția ci să arătăm că o înțelegem, că este normală, că este acceptabilă și trecătoare.

Astfel copilul se va simți ascultat, înțeles și iubit. Îi vom oferi un model de calmitate și abordare rațională a situațiilor dificile. Îi vom da puterea asupra emoțiilor sale.

Vom observa în timp cum copilul își va însuși acest limbaj emoțional și îl va folosi. Crizele de furie și plâns (tantrum-urile) se vor scurta și își vor pierde din efervescență. Sigur, copilul va avea în continuare supărări. Aceasta nu este rețeta magică pentru a avea un copil care este mereu fericit și nu plânge niciodată. Asta nu ar fi normal. Este doar o modalitate pentru a avea un copil capabil să identifice ce îi provoacă disconfort și să caute căi pentru a îl depăși, remedia sau rezolva.

Ce este furia? 

Descarcă Infografic Cum le explicăm copiilor ce se ascunde în spatele furiei_

Furia este atunci când pierzi controlul, țipi, ai vrea să lovești și spui lucruri pe care nu ți-ai dori să le spui. Obrajii ți se înroșesc, corpul tău este încordat, inima își bate mai repede, ești foarte agitat și ai tendința să fugi, să te zbați, să te împotrivești (vehement) sau să lovești. 

Furia este o emoție (secundară).

Ea are la rădăcină alte emoții care nu se manifestă atât de evident ca furia. Emoțiile declanșează senzații în corpul nostru (ne doare burtica, obrajii se înroșesc, inima bate mai repede) și reacții (ne vine să țipăm, să lovim sau să fugim) și ne influențează gândurile.

Toată lumea simte furia. 

– Aceasta se manifestă diferit la oameni diferiți și are diferite grade de intensitate. Unii copiii pot lovi, alții vor fugi și se vor ascunde, alții vor țipa, unii vor spune cuvinte jignitoare pe care apoi le vor regreta. Sunt sigură că ai văzut asta la alți copii și ai făcut și tu asta. Chiar și mami și tata simt furie uneori. Atunci pot greși și pot folosi un ton mai ridicat.

Ce putem face pentru a ne controla furia?

• Să vorbim despre ceea ce ne face furioși
• Să căutăm și să identificăm sentimentul ce se găsește la rădăcina furiei.

De ce este bine să vorbim despre ce ne face furioși?

Pentru că atunci când spui ceea ce simți înfrângi furia. Odată ce ai spus ceea ce te supără, vei ști ce poți face sau alții vor ști ce pot face pentru a te simți mai bine.

Furia ca orice emoție are și un rol bun uneori, ea ne ajută să ne apărăm atunci când suntem nedreptățiți.

Dar și în acest caz este bine să știm ce ne-a înfuriat la nedreptatea, răul care ni s-a făcut. – Colegul te lovește sau împinge des. Uneori poți reacționa cu furie. Este reacția impulsivă a creierului tău care îți spune să te aperi. Și asta este normal. Uneori ajungem în acest punct, alteori reușim să domolim dragonul furiei și să spunem ceea ce ne deranjează  -Nu mă mai împunge! Nu îmi place. Îmi vine să te împing și eu! Astfel poți evita un conflict care poate escalada. Trebuie să ceri ajutorul unui adult dacă colegul nu înțelege ceea ce îi spui.

Atunci când simți furie putem să ne oprim și să căutăm cauza ei reală = emoția (primară) care se află la rădăcina furiei.

Apoi putem verbaliza această cauză = emoție (primară).

Care este menirea acestei tehnici? Să ne pune la muncă partea rațională a creierului și să întrerupă reacția impulsivă a furiei. Este vorba despre acea reacție de apărare ”fugi sau luptă”. Ceea ce facem când suntem furioși este să reacționăm impulsiv și să ne apărăm fizic de un disconfort (emoțional) pe care creierul primitiv l-a identificat în mod greșit ca pe un pericol vital. Omenii primitivi aveau nevoie de aceste reacții pentru a supraviețui atunci când vânau. Ele sunt bune și acum. De exemplu atunci când o minge vine cu viteză spre noi, cel care preia comanda este creierul primitiv. El semnalează pericol! Și corpul nostru intră în modul de apărare sau fugă și te dai foarte repede la o parte și acea minge nu ajunge să te lovească.

Să ne imaginăm acum că simțim o emoție care poate deveni furie, de exemplu: frica. Un coleg a țipat și asta te-a speriat. Creierul primitiv identifică asta ca un pericol. Și declanșează reacția de apărare sau fugă, deci ne înfuriem și lovim colegul sau fugim plângând. Suntem cu adevărat în pericol? Nu. Atunci când simțim această furie putem spune:  – Nu mai țipa la mine! M-ai speriat! sau părintele sau educatorul poate adresa furia astfel  – Este normal să plângi și să țipi. Te-ai speriat când a țipat colegul la tine.

Odată ce ai identificat sau am identificat ca părinți emoția care stă la rădăcina furiei putem decide care este cea mai bună cale pentru a o adresa/rezolva.

Liniștea interioară vine din abilitatea de a identica emoțiile care ne provoacă disconfort și apoi furie și din a acționa rațional pentru a face să ne fie mai bine. De obicei, nu ne este ușor să identificăm ce este în spatele manifestărilor evidente și uneori violente ale furiei. Furia este o armură protectoare care ascunde sentimente care ne fac să ne simțim vulnerabili. Dar din a înțelege și verbaliza aceste sentimente vine tocmai puterea de a acționa pentru a înlătura disconfortul și de a ne regăsi echilibrul emoțional și liniștea interioară.

 

Sursă foto: www.SapteAniDeAcasa.ro