Ce putem face pentru a avea un copil rezonabil?

Mara are 3 ani și 4 luni. Mă uit la ea cu respect. Îmi spune clar ce își dorește și ce o supără de cele mai multe ori, mă înțelege când nu pot să fac ceva ce ea își dorește pentru că nu am timp, pot discuta cu ea în magazin de ce nu cumpărăm acel set de creioane colorate și avem stabilit un set de reguli pe care le respectăm toți.

Mai plânge? Desigur că o face. Și este în regulă. Și nouă adulților ne vine să facem asta uneori și ar trebui. Nu o pot apăra de toate rele lumii, dar o pot echipa cu atâta încredere și iubire încât tot răul din lume să nu o atingă.

Voi putea să îi ofer orice își dorește? Fix atunci când își dorește? Nu. Și nici nu îmi propun asta. Voi fi mereu lângă ea să o alin când cineva o supără? Nu. Dar o voi învăța să înțeleagă și să acomodeze dezamăgirea, supărarea și tristețea. O voi învăța să își ia un pahar de apă și să își ducă farfuria la loc singură, să fie un om care colaborează mai degrabă decât să intre în competiție.

Principalul scop în viață ar trebui să fie fericirea.

Un copil încrezător, care se simte iubit și încurajat se frustrează mai puțin, este mai relaxat, mai fericit și deci mai rezonabil.

Eu încerc să fiu consecventă și să respect câteva idei care mă ajută să fiu un părinte mai bun (cu un copil rezonabil). Îmi doresc:

• să o las să învețe din lucrurile din jur și să intervin mai puțin.

Autonomia este importantă și trebuie exersată.

• să o iau cu mine în locurile dragi sufletului meu,

printre prieteni, să vadă cât ne bucură că ne întâlnim, că suntem împreună. Așa va învăța să recunoască iubirea.

• să fiu un exemplu cât mai bun pentru ea.

Bunele maniere le învață de la mine.

• să nu o critic pentru a nu ajunge să se privească ca un om care greșește mereu.

• să nu o laud excesiv

și fără motiv. Nu e modul în care trebuie să se raporteze la alții și în care să își evalueze succesul.

• să nu fiu dură cu ea.

Nu doresc să învețe să răspundă cu violență sau vehemență acuzelor și să fie mereu în defensivă.

• să nu o mint.

Încrederea nu se construiește pe minciuni (chiar și nevinovate) și pe amăgiri.

• să îmi respect întotdeauna cuvântul.

O promisiune nu trebuie lăsată de o parte intenționat. Vreau să își tină promisiunile în viață și să aibă încredere că eu mi le țin.

• să o respect, să nu țip, să nu strig la ea, să nu o jignesc, nu o pedepsesc.

Este egalul meu în toate. Și ea mă respectă la fel.

• să nu râd de ea,

să nu mă amuz pe seama ei, pentru a nu o face să fie timidă.

• să îi creez un mediu sigur pentru a explora.

Asta îi întărește încrederea în ea, în modul în care comunică cu oamenii din jur.

• să nu o arăt cu degetul când a greșit ceva

făcând-o să se simtă rușinată. Nu trebuie să se simtă vinovată de toate lucrurile lumii. Toți greșim și asta îi spun. O greșeală e ceva neintenționat.

• să nu vorbesc de față cu ea ca și cum nu ar fi prezentă

(cu atât mai mult de rău sau amuzându-mă pe seama ei).

• să o învăț să aibă răbdare.

Va fi una dintre abilitățile cele mai bune în viață.

• să o las să greșească.

Va învăța curând să corecteze greșeala din propria experiență.

• să o învăț să fie bună

pentru ca, într-o zi, când va fi mare, să nu existe loc pentru rău în sufletul ei.

• să fiu pregătită să o ajut când solicită, dar să îi las spațiu

să învețe atunci când își arată interesul față de un lucru.

• să nu intervin la primul semn de conflict cu alți copii.

Rezoluția și rezolvarea e bine să vină de la ea.

• să nu devin anxioasă când este tristă

pentru că cineva a supărat-o. Rolu meu este să o ascult și să o ajut să găsească o rezolvare, nu să îi transmit anxietatea mea.

• să o las să încerce să găsească o rezolvare singură

atunci când ceva nu îi iese, fără a mă repezi să o ajut. A învățat să nu renunțe ușor.

• să nu o compar cu alți copii în bine sau în rău.

Nu vreau să simtă presiunea de a fi mereu la înălțime și de a face ceva ca să ne bucure pe noi.

• să o las să vadă când sunt tristă sau supărată,

când lucrurile nu merg ok. Îi explic de ce sunt așa. Viața are și certuri și împăcări.

• să îi pun limite clare.

Viața e bazată pe un set de reguli, iar ea nu face excepție de la ele.

• să îi spun când am nevoie de odihnă, liniște să dau un telefon, de o mângâiere din partea ea.

Vreau să înțeleagă că părinții nu sunt supraoameni al căror rol pe lume e să dea orice și oricum copilului.

• să îi respect nevoia de spațiu personal și de intimitate.

Nu o giugiulesc și o pup când nu vrea. Ea decide ce îi face plăcere.

Enumerarea de mai sus este bună ca referință. O recitesc. O am scrisă într-un caiet. Este util din când în când să revin la ea. Uneori oboseala, grijile sau graba mă fac să greșesc. Vestea bună este că suntem pe drumul bun, iar eu am învățat să îmi recunosc greșeala. Experiența mi-a arătat că dacă eu sunt consecventă și Mara e rezonabilă.

Sursă foto: www.SapteAniDeAcasa.ro