De ce este atât de important să facem pauze pe parcursul zilei?

Pentru că să fii părinte în ziua de azi nu este deloc ușor. Ai de jonglat cu o mulțime de task-uri, ești împărțit între ceea ce ai de făcut la job și dorința de a oferi cât mai mult timp de calitate copiilor și simți presiunea socială a parentingului.

Când simți că ai prea multe de făcut, când situația este încordată, este ușor să te convingi că nu ai timp să faci pauze. Cu toate acestea, luarea unei pauze poate fi foarte benefică pentru tine și starea ta generală de bine. Micro-pauzele (5-15 minute) sunt direct corelate cu bunăstarea, eficiența și productivitatea. Luând pauze regulate, vei fi mai eficient în gestionarea situațiilor. De ce? Pentru că atunci când funcționăm dintr-un loc în care nu mai avem resurse este ușor să facem greșeli, ne pierdem cumpătul mai ușor și ne este greu să ne concentăm la ceea ce avem de făcut.

Pauzele pot reduce sau preveni stresul anumitor situații, te ajută să îți ridici nivelul de energie pentru a îți putea continua activitățile pe tot parcursul zilei și te ajută să nu cazi lat pe canapea la sfârșitul zilei ☺️.

O pauză de relaxare ne poate ajuta să ne echilibăm starea de spirit, contrbuind pozitiv la starea de bine generală și reducând stresul de-a lungul zilei.

Descarcă ”Pauza de autoreglare emoțională”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.