De ce nu este bine să spunem copilului ”Nu-i nimic!” atunci când plânge?

Copiii au nevoie să își exprime liber trăirile pentru a învăța să le facă față. Acest mod de exprimare liberă a sentimentelor conduce la un mod sănătos, învățat natural, de a ne gestiona emoțiile negative și intensitatea lor.

Chiar dacă uneori ne e greu ca părinți să privim mica zgârietură de la deget sau julitura din genunchi ca pe o rană foarte gravă, copilul își exprimă trăirile autentice în legătură cu experiența trăită. Nu este benefic să îi spunem  – Nu ai nimic! sau -Nu mai plânge, că ești mare acum.

Emoțiile nu sunt dușmanul chiar și atunci când sunt exprimate cu intensitate. Copilul trebuie să le trăiască, să învețe să le depășească. Ca părinte, rolul nostru nu este să calificăm emoțiile negative ca rele și să le anulăm. Ele vor fi prezente mereu în viața noastră și a copilului, ci să fim alături de cel mic în mod calm, conștient, să îi oferim sprijinul necesar, nu prin negarea trăirilor ci, prin prezența noastră acceptantă, iubitoare.

– Te-ai lovit. Ești speriat acum. Pot face ceva să te ajut? Copilul va căuta confort în brațele noastre și tot aici va găsi și va învăța puterea interioară de a face față fricii și de a o depăși.

Trăirile sunt ca valurile, vin și trec.

După ce durerea și sperietura s-au domolit putem avea o discuție iubitoare și calmă despre gravitatea reală a rănii.  – Acum te simți mai bine? Mai doare? Te-ai speriat pentru că te-ai lovit și te durea. Copilul va avea astfel ocazia să constate că durerea a trecut. Că a trăit și depășit momentul.

Baza relațiilor interumane este să oferim confort emoțional

oricât de neînsemnată ni s-ar părea trăire celeilalte persoane din plan personal. Să ascultăm, fără să judecăm, este o calitate primordială a celor care au relații de calitate. Fiecare are propriile trăiri negative și importanța lor este stabilită de persoana care le trăiește. De cele mai multe ori ajutorul pe care aceasta îl caută, pentru a se simți mai bine, este un suflet care să asculte și nu o minte care să judece.

Toți vrem ca emoțiile și părerile noastre să conteze. Copiii nu fac excepție. Ceea ce exprimă ei este real și intens.

Să le transmitem un mesaj de acceptanță și suport e tot ce putem face pentru a îi ajuta să devină adulți care își gestionează corect trăirile.

Am observat că pe măsură ce devin mai acceptantă cu Mara când are emoții negative exacerbate, cu atât ea le depășește mai repede. Și în restul timpului este mai relaxată și mai calmă. E ca și cum acea descărcare emoțională corectă și completă, îi oferă echilibrul emoțional și calmitate.

Cred că rolul meu de părinte este să îi ofer confort emoțional și iubire, nu reacții negative sau să îmi doresc să îi anulez trăirile. Măsura lucrurilor, a reacțiilor și cum poate depăși un disconfort se pot învăța doar prin trăirea lor, nu prin negarea lor.

Copilul își va da singur seama, curând, că un genunchi julit nu este echivalentul unui picior rupt. Va ști că durerea și sperietura trec atunci când ai o julitură. Acum doar nu are etalonul acesta, nu a purtat bătălia asta cu emoțiile lui. Frica lui este reală. Nu este o invitație de a intra în panică alături de copil, ci de a îi confirma ceea ce simte calm : ”-Te doare acum. Este normal pentru că te-ai lovit.”. După ce copilul se liniștește poate veni și explicația.

 

”Brațele mele o vor primi și pupicii mei o vor acoperi atât timp cât va dori asta, cât îi va trebui prezența mea.”

Sursă foto: www.SapteAniDeAcasa.ro