Ce putem face pentru ca masa să fie o experiență plăcută pentru copil și pentru mami?

Cât, cum și ce a mâncat copilul? De ce nu mănâncă? 

Este una dintre discuțiile cel mai des întâlnite între mame. Este normal. Ne dorim să avem copii sănătoși.

Eu am fost un copil care nu mânca. Mama credea că asta e tragedia vieții ei. Îmi aduc aminte cum mă întreba lumea:  – Vai, dar tu nu prea mănânci?

Ca mamă, mi-am dorit ca felul în care Mara ajunge să privească mâncarea să fie pozitiv. Am făcut pentru Mara ceea ce am făcut pentru mine în adolescența, când am început să decid ce, cât și cum mănânc. Am mutat focus-ul de pe cantitate , pe calitate, de pe gust pe relaxare și am diversificat cât am putut gusturile.

Pe de altă parte, îmi aduc aminte foarte clar că aș fi vrut ca masa să fie și despre altceva decât despre ceea ce ar fi vrut mama să fac. Copiii au un mecanism care detectează grija excesivă a părinților, anxietatea lor. Au un fel de a ne simți și de acționa tocmai acele pârghii, fiind încăpățânați și testând limitele tocmai când ne-am dori tot mai mult ca totul să fie perfect și ne e frică că nu va fi așa. Am decis că Mara are gusturile și preferințele ei. Chiar dacă eu gătesc bine, ea poate decide că nu îi place. Eu nu mă agit excesiv pentru masă, iar ea are dreptul să nu îi placă. Nu gătesc niciodată alt fel de mâncare dacă nu îi place ce avem (cele 2 feluri de mâncare pe care le fac o data la 2 zile pentru toată familia). Nu insist să mănânce mai mult.

Mara știe ce drepturi și responsabilități are EA cât stă la masă dar și ce fac EU. 

EA:

  • Poate decide când s-a săturat, dacă îi place sau nu mâncarea. Îi respect această decizie.

  • Poate alege între cele două feluri de mâncare sau pe ambele la o masă. Decizia o luăm înainte de masă când îi spun ce avem de mâncare și o întreb ce va mânca ea

  • Dacă s-a ridicat de masă e semn că masa s-a încheiat. E o regulă pe care o respect. Se poate da jos dacă are nevoie de ceva și fără a exagera. În timpul mesei toată lumea stă pe scaun

  • Îi accept părerile în legătură cu masa și supărările provocate de ea. – Ai fi vrut altceva de mâncare dar eu am doar spanac. Știai asta. Ești supărată că nu am supă cremă. Poți mânca ce ai în farfurie sau poți mânca la următoarea masă ciorbă de pui. 

EU:

  • Stau cu ea la masă și îi ofer atenția mea totală pe durata mesei

  • Am încredere că poate lua decizii singură și poate mânca singură atât cât îi trebuie

  • Îi explic că și mie îmi e foame și nu pot mânca dacă îi dau ei. O ajut dacă sunt lucruri pe care nu le poate face singură, dar nu îi dau eu să mănânce

  • O anunț ce mă aștept de la ea la masă: mâncăm doar la masă, la ore fixe, dacă se ridică de la masă înseamnă ca masa s-a terminat și va mânca la următoarea masă/gustare

  • Nu primește recompense pentru că a mâncat

  • Nu avem desert după masă. Acesta e o gustare care are loc la minim o oră și jumătate după masă. Constă în fructe, batoane din fructe, prăjituri de casă fără zahăr, semințe.

  • O las să decidă cât mănâncă fără să încerc să o conving să mai ai o lingură, două…

  • Nu  o distrag/distrez ca să mai ia o lingură: – Și încă un avion! Bravo!

  • Nu o felicit pentru că a mâncat. Nu îmi face un favor. Mănâncă pentru ea

  • Nu facem alte activități la masă: nu ne uită la TV, nu ia jucării la masă, nu luăm la masă telefoane sau tabletă.

Atitudinea clară și calmă o ajută să fie atentă la masă și nu intrăm în dispute. Mâncăm cu plăcere, fiecare cât și cum poate.

Gătim și alegem împreuna meniul pentru masă și pentru gustări. O implic și o responsabilizez, iar asta pare să îi placă.

20161128_111840

20161128_113247

20161128_114753

20161206_190322

Sursă foto: www.SapteAniDeAcasa.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.