Felul în care ne adresăm celor mici, când au greșit ceva, are o influență majoră asupra relației părinte-copil

Cum putem rezolva conflictul cu copilul în mod pozitiv?

Felul în care ne adresăm copiilor, când au greșit ceva, influențează felul în care va fi privită și înțeleasă experiența și, per total, relația părinte-copil. 

Discuția se poate transforma foarte ușor într-o ceartă sau poate fi o oportunitate de învățare/educare și de întărire a relației părinte-copil. Totul depinde de abordarea părintelui și de tonul vocii acestuia.

Dacă începem o discuție în mod abrupt, învinovățind copilul pentru greșeala comisă, acesta se va simți atacat și va simți nevoia să se apere. Tonul ridicat al vocii nu va face decât să sporească starea de alertă a copilului, iar acesta se va speria sau înfuria.

Atunci când suntem speriați sau când ne simțim atacați, este normal să vrem să ne protejăm. Creierul transmite copilului mesajul instinctiv că trebuie să lupte sau să fugă. Odată inițiată această reacție primară, va fi greu să mai rezonăm cu copilul. Copilul va fi copleșit de anxietate și nu vom mai putea discuta rațional. Ne vom certa. Greșeala nu va fi explicată rațional și relația părinte-copil va avea de suferit.

  • Nu începem discuția încărcați de emoții negative

  • Nu învinovățim

  • Avem în minte scopul final, acela de a ajuta copilul să învețe ceva din greșeala pe care a făcut-0

Atunci când nu ne place ceva ce a făcut copilul trebuie să începem prin a aborda discuția cu tact și cu blândețe:

  • Exprimăm punctul NOSTRU de vedere și cum ne face să ne simțim ceea ce a făcut. Vom vorbi la persoana I, singular, folosind cuvântul EU: – Eu mi-am dorit să facem cumpărături împreună. Acea jucărie nu îți este necesară. Mă simt tristă atunci când țipi la mine. Astfel copilul va auzi opinia părintelui, fără a se simți pus la colț. Evităm adresări la persoana a II a, singular, TU:  -Tu mereu vrei o jucărie nouă. M-am săturat să faci gălăgie în magazin.
  • Ne exprimăm nemulțumirea fără a învinovăți și fără a avea o mimică dezagreabilă, cu intenția de a da copilului o șansă să înțeleagă ce simțim și să facă lucrul corect. Nu vom spune:  – Ziceai că faci curățenie în camera. Niciodată nu mă asculți! Ești dezordonat!, ci vom spune  – Hei, văd că jucăriile tale sunt pe jos. Ne-am înțeles că vei strânge după ce desenezi. Sunt tristă. Chiar am nevoie de ajutorul și de înțelegerea ta.”
  • Nu tragem la răspundere și nu etichetăm copilul. Vorbim despre fapte.  În loc de – Nu mă ajuți niciodată să strâng masa. vom spune  – Se pare că am rămas singură în bucătărie. Am nevoie de ajutor pentru a strânge masa.
  • Îi vorbim copilului cu respect și cu un ton calm, fără agasare și fără a ridica tonul. Doar pentru că ne-a deranjat ceva din ceea ce a făcut copilul, nu înseamnă că iubirea sau respectul nu trebuie să fie prezente.  -Te rog! și -Mulțumesc sunt cuvine magice.
  • Nu vom lăsa frustrările și greșelile să se acumuleze, pentru că vor ajunge să sufoce relația frumoasă cu copilul. Vom avea grijă ca după o discuție să ne împăcăm cu copilul și să îi spunem că este iubit. Și mai ales nu vom reveni la fiecare nouă discuție asupra altor greșeli din trecut.

Greșelile sunt doar oportunități de învățare. Dacă le abordăm cu calmitate și rațional ne vom face înțeleși și ascultați de copiii noștri. Așa ne vom construi relații frumoase, pline de iubire, bazate pe încredere și respect reciproc.

Sursă foto: www.SapteAniDeAcasa.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.