Când am decis să lucrez de acasă, am renunțat la bonă și la doamna care făcea curățenie și călca. A trebuit să ne gândim la cheltuieli și la cât de eficienți putem fi financiar și funcțional.
Îmi place ordinea. Am nevoie un ambient organizat pentru a funcționa. Așa că am stabilit o rutină care să îmi permită să fac cât mai multe, cu un efort minim și cu Mara prin jur.
Am observat că dacă aloc zilnic maxim 30 de minute pentru întreținerea curățeniei, săptămânal îmi e mai ușor pentru că am mai puține de făcut și nu mă simt depășită. Am câteva reguli generale: nu las lucrurile să se adune prin casă nepuse la locul lor, nu las vase în chiuvetă, am zone de depozitare multiple care mă ajută să strângem repede jucăriile (cutii, rafturi, ladă, tăvi) accesibile atât mie cât și Marei.
Am organizat treburile cam așa:
Zilnic (sau ocazional) – maxim 30 minute:
- Seara înainte de culcare: strângem împreună jucăriile și le punem la locul lor, pregătesc hainele pentru a doua zi, mă asigur că am tot ce îmi trebuie pentru micul dejun, pun toate hainele la loc în șifoniere și pantofii în pantofar, pun vasele în mașina de spălat vase
- Dimineața aloc 5 minute în plus pentru a lăsa baia în ordine, după ce am folosit-o. Curăț suprafețele pentru a nu rămâne pătate. Am prosop/rolă de hârtie cu care șterg marginea căzii, robinetul, chiuveta, bazinul toaletei, oglinda. Mai puține pete de calcar, mai puțin efort depus la curățenia săptămânală
- Fac paturile dimineața
- Cu aspiratorul mobil curăț, de câte ori e nevoie, baia și holul de la intrare, firimiturile, praful adunat prin colțuri în casă
- Curăț aragazul de fiecare dată când gătesc sau când încălzesc mâncare și o vărs din greșeală. Grăsimea arsă e mult mai greu de curățat la câteva zile după pătare.
La 3 zile – 1-3 ore:
- Pun rufe la spălat după următoarea rutină: le pun în mașină la ora 19, scot și întind rufele după ce revin acasă cu Mara până în ora 21, le adun de la uscat și le împachetez a doua zi la prânz când doarme Mara sau când se trezește (ea mă ajută să împerechez șosetele sau să împachetez hainele, adică le face cocoloș)
- Curăț vasul de toaletă și capacul acestuia
- Schimb prosoapele
- Gătesc – aici ajută și bunicii care trimit prăjituri sau gătesc. Nu refuz ajutorul. E chiar binevenit.
- Fac aprovizionare de la supermarket (pe baza unei liste cu cele necesare)
Săptămânal – 2 ore:
- Dau cu aspiratorul
- Șterg praful
- Schimb lenjeria de paturi
- Spăl pe jos în holul de la intrare, în bucătărie și în baie
- Șterg cu lichid de curățare blatul de la bucătărie, mesele, geamurile interioare și oglinzile, ușa frigiderului
- Spăl cada, vasul de toaletă și chiuvetele
- Curăț hota
La 2 săptămâni – 3 ore:
- Spăl pe jos în toată casa
- Aspir abajururile și draperiile
- Șterg frigiderul
Lunar – 3 ore și jumătate:
- Spăl geamurile
- Dau cu aspiratorul pe polițele din șifoniere și în pantofar
Singurul task care nu mai încape, în mod intenționat, și pentru că nu îmi place să îl fac, este călcatul. Așa că fac asta 10-30 minute la nevoie și în funcție de necesități. Ce nu e musai, nu calc. Le întind foarte bine la uscat, împachetez atent și sunt bune de purtat. Aleg să cumpăr haine puțin șifonabile.
De 2 ori pe an: spăl draperiile, fac curat în toate dulapurile, spăl gresia și faianța mai temeinic.
Am constatat că, dacă nu las să se adune, e mai ușor și deci mai plăcut. Implicând-o pe Mara, ea învață despre treburile casei fără frustrarea că nu îi aloc timp.
Treburi pe care Mara face:
- E responsabilă cu strângerea jucăriilor și a lucrurilor ei (cărți și haine)
- Se descalță și își pune pantofii, haina și căciula la locul lor
- Își duce farfuria și tacâmul pe chiuvetă după ce termină de mâncat
- Așează la măsuța ei șervețelul, farfuria și tacâmurile când i le pun eu la îndemână
- Ajută la ștersul prafului
- Ajută la sortarea hainelor
Spor la treabă!
Sursa foto: www.sapteanideacasa.ro