”-Hai rămâi cu mă-ta!” Copilul meu meu cântă iar eu…

Sâmbătă dimineața (ora 9)… Ce zi minunată!

Ca de obicei, eu sunt zombie dar azi nu mă grăbesc nicăieri. Mara este pe jumătate zombi. Al meu soț este în forma perfectă, motiv pentru care pregătește micul dejun cu voie ”bună” (și pentru că este singurul în stare să facă asta).

Mara apare ciufulită, cu perna și plușul în brațe și se aruncă în plonjon lângă mine pe canapea. Ne smotocim puțin, ne pupăm mult apoi ea începe să se joace .

Eu încă lupt să îmi activez neuronii la mirosul cafelei și la văzul mușuroiului de frișcă ce amenință să cadă din cana lăsată pe masă ostentativ de bunul meu soț în semn de ”Hai dragă odată! E timpul să faci ceva mișcare”, chiar și până la cana cu cafea.

În timp ce contemplam ideea de a atinge parchetul rece cu picioarele și anticipam gustul cafelei călduțe,  aud, ca prin vis, vocea cristalina a Marei cântând: ”- Ia rămâi cu ma-ta! Ia rămâi cu mă-ta. Hai rămâi cu mă-ta!”

Șoc și groază. Ha? What? Wow! Vai! Nu! E urât! Noroc că, de când am copil, adică de vreo 4 ani, exersez (și acum chiar îmi iese) să nu dau curs primului impuls, să respir nițel și apoi să zic ceva care NU suna a verdict… Îmi iese din ce în ce mai bine văd…

Soțul arată chiar amuzant: Are cuțitul suspendat în aer. O bucată mare de unt e încă lipită lamă. Cu felia de pâine într-o mână, se uita cu ochii mari la mine ca pentru a confirma că a auzit bine. Probabil și el a parcurs pașii ”Nu! Ce tot zici acolo! Unde ai auzit asta?”

Mara cântă în continuare încântată, făcând piruete prin casă.

Nu are importanță prea mare decât că i-am pus să asculte melodia și i-am explicat că, în loc de mă-ta, o variantă mai bună ar fi mama ta. Restul o să vina de la sine. O să zică așa ceva timp, apoi își va pierde interesul. O fascinează cuvintele ”interzise”… și îi trece. Mă-ta va fi doar o fază.

După un pic de ”cultura muzicala” a melodiei (am ascultat-o cap coadă împreună), am trecut la ceva drag sufletului: Doru Stănculescu – Hai, hai, haidi, hai (Pe sub flori ma leganai), un cântec al cărui refren Mara îl cântă des… și ea ne-a cântat:

”Hai, hai, haidi, hai, dihai, dihai
Pe sub flori ma legănai”

să ne treacă de sperietură cu muzica asta modernă (maică). Noi rock-ărașii nu prea știm din astea. Dar Mara va auzi, va fi expusă la multe, își va forma și cizela propriile gusturi și pasiuni.

Așa că: Haidi hai dragi mămici! Mai există speranță. Totul este să existe amuzament și iubire pentru că micile „plăceri” vinovate și cele vreo 30 de cuvinte rușinoase și melodii latino „aduse” acasă cu toată pasiunea de Mara și-au pierdut treptat ”farmecul” și ”valoarea”.

Copilul aude multe, îl fascinează unele, le ”consumă” și merge mai departe în a își forma propriile gusturi și bucurii, mai mult sau mai puțin vinovate. Educația se face, în mare parte, acasă. Nu mă tem. Bucuria e bucurie, gluma e glumă, revolta e revoltă, dar cei șapte ani de acasă primează. Nu cred în ceartă și pedepse, dar cred în fascinația efemeră a lucrului interzis. Decât să îi interzice mai bine educ, ofer alternative bune și un model de urmat.

Sunt un părinte relaxat sau îmi era prea somn? Am un copil care învață ”prostii” sau un copil care aude, vede, testează și apoi trece mai departe?

”Ia rămâi cu mă-ta!”
”Hai, hai, haidi, hai, dihai, dihai
Pe sub flori ma legănai”

Sursă: www.SapteAniDeAcasa.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.