Este important să ne conectăm vizual cu cel mic, cât mai mult.
Eu cred că ochii sunt oglinda sufletului și că nu există mod mai frumos de a comunica decât din priviri. E mai important decât orice vorbă de iubire adresată care, dacă nu e dublată de contact vizual, poate să nu ajungă la inima copilului.
Contactul vizual este mai eficient dacă este făcut la nivelul copilului. Vreți să îi adresați o rugăminte, să îi explicați de ce e important să colaboreze cu voi? Aplecați-vă la nivelul copilului, astfel încât să aveți ochii la același nivel sau mai jos. Astfel nu vă va percepe ca pe o amenințare, ca pe cineva mai mare și mai puternic care încearcă să se impună. E o tehnică care funcționează. Eu o aplic des pentru a îi vorbi Marei, când este agitată.
E interesant cât de greu învață copii să se ascundă corect. E o abilitate dobândită undeva pe la 6-7 ani.
Mara se ascunde în plină vedere. Știe că a te ascunde înseamnă să nu te vadă cel care te caută… și totuși piciorul veiozei și ea cuibărită după el mă mirau mereu. Stă acolo liniștită, perfect vizibilă, cu privirea întoarsă în altă parte. Apoi am citit un studiu care oferă o nouă perspectivă și explicație despre modul ciudat în care cei mici înțeleg să se ascundă. Mult timp s-a crezut că fac asta pentru că nu își pot imagina decât ceia ce văd prin proprii ochi, că nu pot distinge perspectiva lor de a celuilalt. Deci, dacă își acoperă ochii, confundă faptul că ei nu văd cu modul care percep și alții.
Conform acestui studiu, se pare că ei consideră contactul vizual esențial pentru a îl vedea pe celălalt. Toți copii din experiment au indicat că nu pot vedea un adult care avea fața acoprită, deși acesta era fix în fața lor. Se crede că ei consideră necesar ca două persoane să aibă contact vizual pentru a se vedea reciproc. Recunosterea trebuie să fie mutuală.
Preșcolarii nu sunt self-centred, ei pot arăta empatie, și își pot imagina ce simte altă persoană. Experimentul arată că cei mici nu pot relaționa cu o persoană cu care nu au contact vizual. Poate de aia nu răspund întrebărilor adresate în fugă: – Câți ani ai? , poate dacă adultul i-ar privi în ochi… Pentru ei un lucru nu există dacă nu fac conexiunea vizuală cu el. Deși suntem mereu la doi pași de ei, dacă le răspundem: – Aici sunt!, ei zic: – Mami, hai vino! Pentru că nu suntem conectați vizual.
Mi-am acoperit fața și eu și tati și am întrebat-o pe rând dacă ne vede. Primul răspuns a fost: -Nuuu!. Am mai întrebat-o o dată și după o mică ezitare a zis: -Da!
Adevărat sau nu, acest studiu subiliniază cu cei mici au nevoie de privirea noastră pentru a simți prezență/conectarea totală.
Sursă: www.avopix.com
Sursă: Young children are terrible at hiding – psychologists have a new theory why
