Impunerea regulilor la locul de joacă – Conflictele. Ajută sau dăunează învățării?
Uneori părinții intervin și coordonează joaca pentru a evita confruntările, conflictele între copii. Dar ce învață cel mic din asta?
Nici un părinte nu se simte confortabil atunci când vede copii cum se zbat să comunice, dar așa învață ei. Este dezorganizat, cu răbufniri emoționale, cu certuri și împăcări.
Remarci de genul:
- Așteaptă-ți rândul
- Da-i și fetiței jucăria ta
- Trebuie să împărți jucăriile
- Nu te supăra
sunt tot atâtea observații care vin să ofere celui mic o rezolvare pe care altfel o poate găsi singur și care ar corespunde mai bine unei dorințe proprii. Toți copii trec prin perioade în care au un simț exacerbat al posesivității. Dacă nu se insistă prea mult pe corectarea comportamentului, vor trece așa cum au apărut.
Desigur vom avea grijă să intervenim când e vorba de siguranța celor mici. Nu au voie să lovească, să muște, să arunce cu lucruri în copii, etc. În rest, interacțiunea îi învață să soluționeze. De multe ori copilul nici nu percepe o situație la fel ca părintele. Se poate simți confortabil sau o poate rezolva altfel decât ne imaginam.
Copii se chinuie uneori să comunice eficient, dar ce victorie frumoasă este pentru ei când reușesc să creeze canale de comunicare proprii.
Nu separați copiii––- Afirmații ca: -Așteaptă-ți rândul! -Lasă- jucăria , ea o avea prima! pun distanță între cei doi copii. Este dificil să vezi cum încercă să rezolve problema, dar până la urmă acesta este scopul întâlnirilor din parc și de la locurile de joacă, ca cel mic să experimenteze interacțiuni, să le găsească rezolvarea, să ajungă să se joace împreună în pofida diferențelor.
Nu puneți accentul pe Lucruri (jucării)–––- A forța un copil să împartă (adică să renunțe la jucăria lui) sau să se joace pe rând, nu face decât să îl tină pe cel mic concentrat asupra obiectului, distrăgându atenția de la interacțiunea umană.
Dependența de părinți, cei oferă soluții rapide (facile)––– Cu cât adulții intervin mai mult pentru a regla joaca, cu atât cei mici vor deveni mai convinși că au nevoie de această prezență. Cea mai importantă experiență este ca un copil să învețe să rezolve conflictele. Totuși nu prea apucăm să îi vedem cum fac asta. Ne e teamă că ei suferă, așa că nu putem rezista impulsului de a interveni.
Acum, cât sunt mici, avem bucuria și norocul de a îi avea aproape perioade lungi de timp, dar va veni o vreme în care ei își vor explora independența, în care vor fi din ce în ce mai mult departe de noi. Vrem ca atunci să fie dotați cu experiența necesară pentru a interacționa cu cei din jur.
E bine ca atunci când cei mici par că nu găsesc rezolvarea, să oferim o ieșire, cu minimum de interacțiune. – Fetița nu mai dorește să se joace! – Nu te pot lăsa să iei mai multe mașinuțe!
Când cei mici par să fie într-o situație dificilă, un părinte calm e un sprijin. Copilul simte starea adultului. Așa că respirăm și încercăm să ne amintim că această interacțiune poate fi și agitată și frustrantă, dar că cei mici învață din ea să își exprime toată aria de sentimente și să le adreseze pe ale altora.
Sursă foto: www.SapteAniDeAcasa.ro
