Înainte de reacționa să încercăm să privim situația dificilă prin ochii copilului

Trebuie să avem încredere în copiii noștri. Ei sunt buni și frumoși. Este necesar și benefic să acționăm conștient și asumat pentru a le arăta asta.

Nu există copii răi, doar copii care sunt speriați sau debusolați și se luptă să facă față unor situații care îi copleșesc. Copiii încearcă să dea sens lumii acesteia mari și haotice, să pună în ordine în idei și să înțeleagă cum funcționează lucrurile.

Emoțiile pe care le trăiesc/ acumulează și apoi exprimă/ eliberează au un rol precis,

să ajute/ghideze din fragedă pruncie până la sfârșitul vieții. Nu ajută cu nimic dacă negăm emoțiile ”negative” ca frica, rușinea sau furia. Odată cu asta vom amorți și vigilența sau capacitatea de a crea legături pline de iubire și de empatie. Copiii noștri vor trece prin viață amorțiți, fără abilitatea esențială de a înțelege ce simt ei sau cei din jurul lor. Și cel mai important, dacă negăm ceea ce simțim, nu avem abilitatea esențială de ne analiza sentimentele și a acționa pentru binele personal. Beneficiile creșterii unui copil inteligent emoțional sunt incontestabile.Pe termen lung, vom observa un om mai echilibrat, mai fericit și mai sănătos.

De prea multe ori se fac presupuneri grăbite privind comportamentul copiilor.

Adesea se spune că sunt „răi”, „răsfățați”, „problematici” sau ”neascultători”… Sunt supuși judecății, apoi sunt luate rapid hotărâri și aplicate corecții punitive.

Părinții se găsesc supuși presiunii de a avea copii perfecți, cuminți și ascultători.

Se cere copiilor să dovedească abilități pe care cei mai mulți dintre adulții care îi etichetează nu le au. Și dacă nu le au, nu sunt judecați și nu judecă alți adulți atât de aspru. Când colega a vărsat cafeaua i-ai spus  ”nu ești atentă niciodată! M-am săturat! Nu mai pot.”, când colegul de birou era cu capul în nori și a uitat ceva ce l-ai rugat i-ai spus că este ”neascultător și nu face niciodată ce i-ai spus?”. De ce suntem oare dispuși să trecem cu vederea adulților lucruri pe care la copiii le găsim inacceptabile? Poate pentru că așa am fost tratați în copilărie? Poate pentru că așa este acceptabil în societate? Poate pentru că așa am crescut și noi și am ajuns bine?

Înainte de a reacționa, ar fi mai ușor să încercăm să privim prin ochii copilului întreaga experiență care i-a provocat reacția exacerbată.

Odată ce reușim să simțim empatie, să trecem dincolo ceea ce am auzit în propria copilărie sau ce ne sfătuiesc cei jurul nostru, vom vedea cu adevărat. Vom fi în poziția privilegiată de a înțelege ce disconfort are cel mic,  cauza emoției, de a îl ajuta să se liniștească și mai apoi de a educa (corecta) reacția.

Emoțiile copiilor sunt mesaje care îi ajută să dea sens lucrurilor din jur.

Emoțiile, toate, sunt bune. Ele nu trebuie cenzurate. Trebuie lucrat cu copilul, cu blândețe și cu calm pentru a îl ajuta să le identifice corect. Mai apoi, treptat poate învăța să le verbalizeze și să își modereze reacția pentru a obține rezultatul dorit=binele personal.

Emoțiile ne ajută.

Furia, frica sunt menite să ne pună în garda și să prevină situații care altfel ne-ar putea amenința integritatea fizică și emoțională. Este ok să simți furie dacă un copil te împinge. Este ok să simți frică dacă ai căzut și te doare ceva. Este ok să plângi după ce ți-a fost greu cu ceva. Plânsul are rolul de a echilibra, de a descărca tensiunile adunate, frustrările.

Înainte de reacționa, să încercăm să privim situația dificilă prin ochii copilului. Atunci când vrem să ajutăm copilul să se liniștească, este benefic și eficient:

  • să îi arătăm empatie
  • să ne conectăm
  • să încercăm să înțelegem mai întâi la ceea ce simte, ce îl deranjează
  • și apoi corectăm.

Emoțiile sunt mesajele copilului către părinte.

Dacă alegem să le negăm vom rata ceea ce copilul nostru încerca să ne transmită.

Dacă nu ajutăm copilul să accepte și să înțeleagă emoția, ci o negăm, îi spunem că este greșit să simtă și să acționeze conform cu ceea ce simte, plăcut sau neplăcut.

Vrem ca adolescentul să poată alege ceea ce iubește cu adevărat și să evite persoanele și situațiile care îl fac să simtă frică sau furie. Dar mai întâi trebuie să învețe în copilărie, în mediul sigur al familiei, ce îi provoacă furia, că acest sentiment nu trebuie negat și că (sau cum) poate acționa pentru a îi fi bine.

Iubirea este prezentă în mijlocul celor mai tumultuoase și dificile situații.

Nu trebuie să uităm că avem în față același copil care ne iubește infinit și care ne încântă sufletul atunci când este iubitor și cuminte. Este tot el doar că acum are nevoie de ajutor și caută acest ajutor la noi, pentru că ne iubește și are încredere în noi. Aici se găsește cheia unei relații puternice părinte-copil. În abilitatea părintelui de a-i sta alături copilului în timp ce îl ajută să învețe să-și recunoască/ analizeze emoțiile și să reacționeze conform concluziilor trase.

Și da, putem să ne deschidem brațele și sufletul. Să îi arătăm iubire chiar dacă atunci pare că nu ne aude, ascultă sau iubește.

Un părinte care reacționează punitiv la supărarea copilului îi va crea acestuia o dilemă ce o va purta cu el de-a lungul vieții. ”Nu mă pot încrede în ceea ce simt. Greșesc. Nu sunt bun. Merit iubire așa cum sunt? Ce trebuie să fac pentru ca cei din jur să mă placă? Trebuie să tac și să ignor dacă ceva mă sperie/înfurie?”

Desigur și noi, părinții, suntem oameni. Avem propriile emoții și reacții. Nu mereu reușim să acționăm corect. Cu toate acestea iubirea este salvatoare. De multe ori mă găsesc învățând alături de copilul meu cum să fiu un om mai bun cu mine și cu cei din jur. Îmi cer scuze când greșesc și o iau de la cap cu speranța și bucuria de a vedea că emoțiile sunt bune și corecte. Vreau să le aud și să vorbesc despre ele deschis cu convingerea că sunt ingredientul esențial al unei vieți frumoase, normale, cu toate suișurile și coborâșurile ei.

Să avem încredere în copiii noștri că sunt buni și frumoși

Sursa: www.SapteAniDeAcasa.ro

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.