Poate că uneori nu sunt așa cum mi-aș dori ca mamă a ta, poate că uneori nu știu, poate că uneori oboseala și lipsa de timp îmi știrbesc răbdarea sau entuziasmul…

Azi am fost prea obosită să văd bucuria din ochii tăi atunci când m-ai chemat să îmi arăți peștele cel mare în acvariul său și să îmi spui că vrei unul așa acasă, prea obosită să îți simt emoția din prima, să îți împărtășesc bucuria. Am văzut doar un pește urât, în acvariu, la pescărie.

Apoi te-am ascultat mândră cum îmi explicai ce ți-ai dori să mâncăm mâine, plus câteva măsline în seara asta. În fața noastră erau vreo șase oameni la coadă, mie îmi păreau o mie. Am remarcat totuși cât ai crescut, cum îmi vorbești despre dorințele tale de mică gurmandă. Mi-ai dat un exemplu de răbdare în timp ce stăteai cu nasul lipit de geamul galantarului.

Sunt și momente așa, în care eu nu mai pot, nu mai am resurse fizice. În timp ce te trageam încetișor de mână de lângă acvariu, sperând să ajung mai repede acasă cu cumpărăturile și să mă prăbușesc pe primul scaun, am realizat că a fi mamă înseamnă să faci uneori doar ceea ce poți, iubind la maxim, știind că mâine, după ceva odihnă, vei fi iar camaradul entuziast de joacă.

Și că totul e bine când e iubire. Am știut asta când m-ai privit în ochi și mi-ai zis: – Mi-au plăcut măslinele! Te iubesc!

Așa mă înveți tu zi de zi despre noi, despre oboseală, iubire și gesturi simple.

Sursă foto: Avopix