Optimism bun și optimism forțat în viața copiilor noștri

Optimismul bun înseamnă empatie, optimismul rău înseamnă negarea sentimentelor. Este o diferență de nuanță dar rezultatele sunt total diferite. Vrei să ajuți cu adevărat? Vezi că cineva este blocat sau copleșit de sentimente negative?

Descarcă Infografic  cu modurile de adresare Optimismul în viața copiilor noștri

Să poți gândi optimist este o calitate 

Atunci când suntem copleșiți de anxietatea sau de gândurile triste, dacă putem găsi și păstra speranța, cu siguranță vom ieși mai ușor la liman. Optimismul, abilitatea de a gândi pozitiv, este o resursă care ne ușurează viața dacă este gestionată corect.

Nu poți face (forța) pe cine să gândească pozitiv

Poate apărea tentația de a crede că optimismul este întotdeauna cea mai bună modalitate de ai ajuta pe cei dragi. Contrar pornirilor noastre, nu este așa. Nu poți face pe cineva să gândească pozitiv. Nu avem puterea de a face să dispară problemele celorlalți. Optimismul nu este o baghetă magică care face totul bine. Câteva afirmații pozitive și gata, totul este ok.

Nevoia de a fi ascultați și înțeleși

Când cei dragi caută ajutor și sprijin, de obicei nu caută să li se servească fraze goale despre cât de bine le va fi. De cele mai multe ori, ei caută validare. Ei doresc să li se confirme că sentimentele lor negative sunt în regulă, că sunt înțeleși.

Sentimentele negative trebuie ascultate, nu negate

Trebuie facem diferența între sprijinul real pe care îl putem oferi unei persoane dragi, prin validarea sentimentelor și regăsirea speranței, și încercarea de a îi susține cu un optimism forțat. Este o diferență de la cer la pământ între cele două feluri de a fi optimist. Modul cum sunt percepute de persoana în nevoie este la fel de diferit: ”Este greu … cred în tine” versus ”Fii fericit !” Nu poți impune nimănui să își adoarmă (ignore) sentimentele și să privească numai partea bună/frumoasă a lucrurilor.

Desigur că suntem bine intenționați atunci când facem afirmații de genul ”Nu mai fi tristă! Nu e atât de grav, ai să vezi că va fi bine!”, ”Gândește pozitiv!”. Vrem ca cei din jur sa fie fericiți.

Ajutorul nu înseamnă să îndreptăm situația în locul celui care are o problemă

Este greu de acceptat că sprijinirea oamenilor dragi nu înseamnă a fi „optimist cu orice preț”. De fapt, când forțezi optimismul vei obține de cele mai multe ori efectul opus.

Optimismul exagerat este toxic, îi poate face pe cei dragi să se simtă nesiguri, că greșesc exprimându-și sentimentele negative și îi poate conduce către izolare.

Optimismul exagerat este diferit de susținerea empatică. Primul îi poate face pe copiii noștri să creadă că este ceva în neregulă cu ei pentru că nu pot alege mereu fericirea. Se pot rușina pentru sentimentele lor mai puțin pozitive. Aici intrăm într-un cerc vicios. Cineva care este trist sau furios nu are nevoie încă un sentiment copleșitor ca rușinea că nu poate fi fericit și nu este totul bine. Susținând acest lucru nu facem decât să afundăm și mai mult copilul în starea negativă. Rușinea exacerbează sentimentele negative. Mereu.

Resursele pentru optimism se găsesc în interiorul fiecăruia. Rolul părintelui este de facilitator. Nu putem grăbi procesul.

Când susținem copilul care suferă, trebuie să îi lăsăm spațiu pentru a gândi pozitiv. Nu putem forța procesul. Nu ne putem striga optimismul sau nevoia ca cel drag să fie bine imediat. Lucrurile acestea iau timp.

Este util:

• să asculți cu empatie
• să validezi ceea ce simte 
• să oferi sprijin necondiționat.

Este bine să trăim emoții negative alături cu copiii noștri. Îi putem ajuta când sunt blocați în negativitate să-și găsească propria cale de ieșire. Pas cu pas vor învăța că au resursele necesare pentru a fi bine și vor deveni încrezători.

Sursă: www.SapteAniDeAcasa.ro