Plânsul la copii și încrederea de a exprima emoțiile

Atunci când un copil plânge în prezența adultului care are grijă de el, când își exprimă liber nemulțumirile, este un semn bun. Este semnul că are încredere să își arate disconfortul știind că va fi ascultat calm și iubitor și că va primi îndrumarea corectă.

Încrederea se construiește în momentele în care copilul are nevoie să i se accepte emoțiile fie că are nevoie să plângă, să îți spună nemulțumirea sau să îți strige supărarea… Cum?

Copiii sunt mult mai impresionabili și mai sensibili decât adulții. Ei pot fi copleșiți de emoții. Este normal. Multe lucruri sunt noi pentru ei. Vor învăța treptat. Vor fi școlari, adolescenți și adulți echilibrați și fericiți dacă le răspundem cu calmitate, iubire, respect și toleranță, de la cele mai fragede vârste.
Emoțiile sunt provocate de un disconfort pe care copilul nu știe cum să îl verbalizeze, cum să îl acomodeze, cum să îi facă față sau să îl rezolve.
Atunci apar descărcările emoționale menite să îl ajute să elibereze tensiunea acumulată și să își restabilească echilibrul interior.

Rolul adultului este de a stabili o legătură cu copilul pentru a îl putea asculta, susține și educa atunci când se simte copleșit.

Emoțiile nu sunt de temut. Ele vin și plecă. Sunt trecătoare.

Copilul trebuie să învețe să le identifice sentimentele și cauza lor.

Apoi, treptat, va învăța de la noi, adulții, să își modereze reacția, să nu intre în panică, să caute soluții și să acționeze în funcție de consecințele a ceea ce face.

Pentru a putea educa trebuie să avem încrederea copiilor noștri, să le câștigăm sufletul, să nu îi rănim atunci când au mai multă nevoie de noi.

În fața emoțiilor, copiii se simt vulnerabili. Când sunt copleșiți, cei mici fac singurul lucru corect și sănătos, își manifestă trăirile. Totodată ne arată că au suficientă încredere în noi încât să își manifeste trăirile lângă noi, unde se simt în siguranță. Să nu îi certăm! Să nu le invalidăm trăirile!

Plânsul este vindecător. El ne vindecă un disconfort, ceva ce am perceput ca un pericol sau a fost un pericol.

Știați că s-a dovedit științific că lacrimile eliberează stresul? Ele conțin cortizol. Acesta este hormonul stresului și așa este eliminat din corp, prin lacrimi. Tot ele ne alină după ce am fost prea stresați sau am stat prea mult timp în tensiune, au beta-endorfine și ne curăță ochii. Și de ce nu, sufletul?

Un copil poate plânge și atunci când este foarte fericit sau încântat. Este un plâns eliberator. Când am avut parte de o repriză de plâns sănătoasă, lângă o persoană calmă și afectuoasă, de cele mai multe ori ne simțim ușurați. Le fel se întâmplă și cu copiii. Ei se simt mai bine după o repriză de plâns.

Când copilul are o manifestare emoțională provocată de un disconfort fizic sau psihic:

1. Conștientizez emoția copilului

2. Acord atenție emoției copilului

3. Am toleranță față de punctul diferit de vedere al copilului

4. Încerc să înțeleg ce i-a  provocat emoția copilului

5. Nu răspund defensiv sau ofensiv  la reacția emoțională a copilului

6. Arăt empatie. Îmi imaginez cum se simte copilul și îi spun.

Sursă: www.SapteAniDeAcasa.ro