De este bine să lăsăm copilul să se plictisească?

De este bine să lăsăm copilul să se plictisească?

De este bine să lăsăm copilul să se plictisească? Plictiseală și imaginație merg mână în mână la copii

Verile la bunica… Începeau cu plictiseala și debusolarea unui mediu nou, lipsit de agitația de la oraș, fără TV sau radio, fără zumzetul vocilor de copii din parcul din fața blocului. Bunica era ocupată cu gospodăria.

Mă uitam după mașina mamei cum dispărea într-un nor de colb. Știam că urma să o văd pe mama peste 5 zile, în weekend. Eu totuși rămâneam așezată cu încăpățânare pe piatra fierbinte din fața porții.

Spoi, începeam încet, încet să remarc praful de pe drum, ciulinii gălbui, biserica de vis-a-vis de curtea noastră, mirosul cunoscut de viață tihnită.

Florile erau atât de frumoase, iarba verde, ploaia prea intensă să nu îi ascult zgomotul pe streașina casei și să nu îi simt picăturile pe picioarele atârnate peste marginea prispei de lemn. Mirosul de iarbă cosită și ploaie caldă de vară este preferatul meu și acum.

Rătăceam încet prin casa bunicii, mi-o însușeam. Luam o vază, culegeam flori și le ducem în camera de la drum, camera mea. Mă așezam în patul mare, pe macatul aspru din lână vopsită roșu grena. Era aspru. Îmi plimbam palma pe el în timp ce citeam. Uneori căutam un copac mare și umbros. Sub el le făceam casă păpușilor, iar puii de pisică stăteau cuibăriți în jurul meu. Rex, cățelul lup, negru ca tăciunele, era tovarășul meu de nădejde. Viața curgea lin. Acolo am învățat să fiu cu mine, să ascult natura, să miros, să pipăi, să îmi imaginez lucruri și jocuri infinite.

Gustul acelor clipelor e încă adânc întipărit în mine. Copilăria în care jocurile mi-erau libere, fără cicăleala unui adult, în care răsfoiam cărți și vedem cu ochii minții locuri sublime, toate sunt amintiri care îmi bucură sufletul.

Nimănui nu i-a fost frică că mă plictisesc și bine au făcut.

Ceea ce încerc să fac cu Mara acum este:

  • să îi dau spațiu să își exerseze imaginația

  • să fac un pas în spate și să o las să răsfoiască o carte singură

  • să merg cu ea agale de mână fără să îi spun nimic

  • să o feresc de televizor pe cât pot.

Imaginile astea deja fabricate, frumos colorate și alerte au să îi răpească plăcerea de a admira o floare, de a vedea cerul și norii.

  • Să îi las imaginația liberă.

Vreau să se plictisească ca să învețe să admire, ca știe cum să își imagineze zborul unei păsări.

O observ uneori, dimineața, după micul dejun, când e liniște în casă, iar eu am treabă. Se uită în jur nițel și de obicei pune mâna pe o carte. Se așează pe burtă pe covorul din fața bibliotecii ei sau pe canapea și răsfoiește cu atenție. Nu spune nimic, dar știu că își imaginează povestea spusă de mine după timpul cât zăbovește pe fiecare pagină. Face asta cu 2-3 cărți. Mai apoi își ia mașinile și cuburile de construcție și pune în scenă jocuri diferite, interesante, la care eu nu m-aș fi gândit. Este victoria ei. De ce?

  • Așa învață să fie curioasă, să își folosească imaginația pentru a se simți confortabil sau pentru a se amuza. Capătă independență.

  • Îi observ jocurile atent, mă bucură că poate să fie doar ea.

Știe că poate veni la mine oricând. Că o iubesc. Are nevoie de timpul ei, are nevoie de imaginație ca de aer.

  • Am văzut că jocurile astea independente le face cu jucăriile obișnuite, versatile, folosindu-le în modul cel mai neașteptat.

Diminețile stă în pat 10-15 minute în camera ei. O întreb: – La ce te gândeai? De cele mai multe ori primesc un răspuns pertinent, chiar dacă are 3 ani. – Păi mă gândeam dacă tata e la servici cu mașina noastră sau e cu mașina de servici.  – Uite maimuțoii ăștia de pe pantalonii mei au moaca ciudată. Nu au păr deloc. -Degetele mele erau crețe la bazin. Acum nu mai sunt. De ce? (o văzusem cum își studiază mâinile intens) -Acum sunt mare. Nu mai plâng atât de mult ca bebelușul ala din parc. Era trist?

Ideea Marei despre singurătate se rezumă cam așa: -Am să stau în singurătate la mine în camera, unde nu mă vezi și nu îmi spui să scot periuța în gură, mi-a zis după ce eu am vânat-o prin casă să îi iau periuța de dinți pe care o rodea. În rest face lucruri singură, independent sau  în proximitatea mea.

Așadar, ceva plictiseală este chiar recomandată.

Sursă foto: Depositphotos

Child climbing wooden stairs in front of wardrobe.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.