Să nu grăbim copilul

Sau poate ar fi trebuit să scriu să nu grăbim copilăria. Proverbul Graba strică treaba nu a fost niciodată mai potrivit decât pentru relația părinte-copil.

Dacă ar fi să împărtășesc o mare descoperire a mea, ca mămică, aceasta ar fi că am învățat să aștept.

Nu vă imaginați cât a fost de greu să înțeleg că îmi lipsea răbdarea, că în cursa mea de a fi un părinte cât mai bun pentru ea uitam esențialul: să fiu acolo, să dau timp lucrurilor să evolueze, să mă bucur de ea atunci când plânge ținând-o la piept și respirându-i căldura corpului. În schimb eu intram într-o stare de alertă.

Dragi mămici, totul pe lumea asta își are cursul firesc. Fericirea vine cu fiecare gângurit, cu fiecare repriză plâns, cu fiecare nou pas reușit sau căzătură. Va trebui să schimbăm mii de scutece, să pregătim mii de porții de mâncare, să încurajăm și să susținem primii pași, să oblojim răni fizice și sufletești. Lista va continua și va deveni mai complexă.

Din perspectiva asta, uneori parcă nu îmi vine să cred cât de bine și de frumos e acum cu Mara. Nu mi-a fost ușor să fiu răbdătoare. Cred ca a fost cel mai greu lucru din lume pentru mine. De când mă știu sunt învățată să stabilesc un scop și să îl ating cât mai repede. Fix asta nu funcționează dacă vrem o relație bună cu copiii noștri.

Răbdarea e un exercițiu continuu.

Am început cu puțin și am ajuns să fiu în pas cu Mara, să nu grăbesc nimic. Uimitor, și ea s-a relaxat și acum e atât de ușor să fim împreună.

Soarele răsare și apune la fel de frumos, iar copilul va face primii pași și fără a te îngrijora de ce la 1 an nu s-a desprins încă de marginea canapelei sau a grăbi lucrurile. Bucuria copilului și a mea nu constă în vânătoarea după jucării educaționale și cursuri care să o facă mai deșteptă, ci în numărul de mângâieri și povești construite împreună pe covorul din sufragerie.

Copiii nu trebuie obosiți și supra-stimulați pentru a cădea seara răpuși de oboseală în pat.

Nu este nevoie să îi ținem ocupați. Ei trebuie iubiți calm, răbdător. Nu au nevoie de zeci de cursuri, ci de timp cu noi. Nici noi nu avem nevoie de zecile de  cursuri pentru a ne simți părinți realizați, ci doar de conexiunea și iubirea celui mic. Asta e esența familiei. Timp de calitate împreună, iubire reciprocă. Nimic nu crează un teren mai bun pentru un adult sănătos decât un mediu iubitor în care se simte acceptat când e copil. Acest mediu e familia și nimic nu îl poate înlocui.

Mi-e atât de bine de când sunt mai îngăduitoare cu mine, ca mamă, și cu puiul meu.

Am învățat:

• să aștept,
• să fac liniște și să îmi las copilul să își exprime ideile;
• să se joace fără ca eu să îi direcționez joaca și să încerc să o învăț ceva;
• să am răbdare când plânge și când se supără;
• să am răbdare cu ea când testează limitele;
• să o las să observe în liniște lumea din jur și să tragă propriile concluzii.

Uneori e liniște în casă. Muzica e oprită, televizorul nu îl deschidem oricum, și Mara stă zâmbitoare pe canapea cu o carte în mână răsfoind-o. Pentru mine se deschide o fereastră către viitor în care pot vedea o tânără fericită care știe să își găsească echilibrul interior. Vorbăreața mea a învățat să se oprească și să se bucure de liniște. Și eu am învățat asta.

Sursă foto: www.SapteAniDeAcasa.ro