Când copiii susțin un lucru greșit în lumea adulților

Când copiii susțin un lucru greșit în lumea adulților

Când copiii susțin un lucru greșit în lumea adulților

Ca părinte dornic să aibă un copil care înțelege corect lumea înconjurătoare, a fost greu să o las las să îmi dea un răspuns sau o explicație greșită fără să mă reped să îi ofer varianta corectă.

O corectam din dorința ca ea să știe lucrurile așa cum sunt, de a avea răspunsul bun la toate întrebările lumii.

Dar oare nu are dreptul de a realiza singură implicațiile unui răspuns greșit sau de a găsi calea corectă singură uneori? Mi-am dat seama că îi stopez cumva imaginația, că lumea ei poate fi și magică, că îi iau ceva din libertatea întrebărilor năstrușnice, a experimentelor în joacă.

Eu, adultul, aveam această convingere că fac bine să mă asigur că Mara știe răspunsul corect. Îi dădeam des indicii care să o ajut să dea răspunsul bun, o corectam sau o direcționam prin întrebări ajutătoare. Așa învăță că noi oferim răspunsuri rapide. Cei mici sunt curioși prin natura lor. A clasifica lucrurile este foarte important pentru ei. Îi privesc părinții (adulți) ca oamenii care au toate răspunsurile corecte. Dar oare le avem și cât va dura asta?

Apoi am început să o provoc. După un – De ce? al ei urmează întrebarea mea – Dar tu de ce crezi că…?

Îi explic lucrurile așa cum le știu, corect, dar las loc pentru glume, magie, amuzament.

Îmi place să ne jucăm de-a hiena. E ocazia ei de a afirma că e rea, de a testa cu mama ei, în siguranță senzația asta. Este un copil grijuliu care nu a împins, nu a lovit și nu a luat jucării de la alți copii niciodată. În parc însă îi place să se laude copiilor că e hiena cea rea. Bunicile se uită contrariate. Copiii se prind în jocul ei. Și ce frumos se joacă.

Îmi place când copiii zâmbesc ca niște mici conspiratori sau când se minunează de lumea din jurul lor și oferă o explicație ciudată unui fenomen perfect rațional pentru noi adulții.

De ce simțim nevoia de a a le corecta joaca?

Imaginația copiilor poate să dea un sens lumii din jurul lor. E o povestea ce se scrie în mintea lor. Așa se cultivă interesul pentru mediu, pentru relaționare.

Mara știe că îi voi asculta ideile și mi le spune bucuroasă. Este important să îi arăt că susțin dorința de a împărtăși idei originale, că este în regulă să vorbească, fără teama de a îi eticheta explicațiile ca greșite.

Acum este într-o perioadă în care inventează cuvinte.

Marea majoritate nu au legătură cu nimic real. Propoziția ei începe perfect comprehensiv și brusc decide să spună o înșiruire de cuvinte fără nici un sens. E amuzant așa pentru ea. Lumea se miră, mai ales cei care știu cât de bine vorbește, bunica a încercat să o corecteze. I-am rugat să o lase.

Apoi, în mijlocul acestui torent de limbaj păsăresc, i-am ascultat conversația cu un băiat de 7 ani. S-a făcut perfect înțeleasă și nu a folosit nici un cuvânt în păsăreasca ei.

Sunt convinsă că atunci când sosește momentul în care va vrea nevoie să cunoască anumite informații valide în lumea noastră, a celor mari, atunci o va face.

Va întreba, va citi despre ele, cineva îi va spune, sau vor căuta alte explicații. Uneori ea insistă să cunoască în cele mai mici detalii un lucru. Atunci este receptivă la  informații exacte. I le ofer de sute și zeci de ori, cu detalii amănunțite. Alte dăți insista să aibă propriul adevărul, lumea ei magică. Se scufunda adânc în imaginar și vine cu explicații de basm. Îmi place și felul ăsta de a își explica lucrurile.



Îi zic lucrurile așa cum sunt, dar nu insist.

Vreau să aud părerea ei, nu să o combat. Vreau să schimbăm opinii. Nu o mint, las magia și curiozitatea ei naturală să țeasă o lume frumoasă în jurul ei, în ritmul ei.

Era seară și întuneric. Trecem cu mașina pe lângă aeroport. Brusc Mara întreabă:

– Mami ce sunt bețele alea?

Nu am apucat să văd: -Tu ce crezi că erau?

Se lasă liniștea: – Poate era o mătură.

– Cum așa o mătură ?

– Păi dacă zboară.

– Și cum zboară o mătură?

– Poate era o vrăjitoare pe ea.

– Sau poate ai văzut un avion și fiindcă era întuneric ți-a părut o mătură?

După fiecare explicație am grijă să îi las timp să o analizeze. Aproape că o aud gândind.

No, era o mătura (pauză lungă) sau poate nu, că vrăjitoare nu vezi pe stradă, doar în carte.

Așa e, puiule.

– Dar nici avion nu este. Avea multe lumini. Ce era mami?

– Nu știu.

11180_plant-leaf-branch

Sursă foto: Avopix




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acord de abonare la Newsletter: În conformitate cu noile reglementări privind Protecția Datelor (GDPR), avem nevoie de acordul tău pentru a îți putea trimite în continuare articole noi și notificări utile.
Primește pe e-mail noutăți
Datele furnizate sunt confidențiale și nu vor fi furnizate către terți. Informații suplimentare vei găsi pe site la Termeni și condiții, în Politica de Confidențialitate, în Protecția datelor personale și în Politica Cookies.