Despre iubirea unei mame

Cum este iubirea unei mame? Cât de mult îmi iubesc copilul?

Nu eram un om care își exprima ușor sentimentele, dar de când am ținut-o prima dată în brațe, nu am avut dubiu despre dimensiunea iubirii mele. Era o iubire atât de mare și de adânc înrădăcinată în mine încât m-a speriat.

Prima atingere a fost ca un mare gol în stomac, cu fiori pe șira spinării.

A fost prea scurtă. Năucă, în cezariana, am înțeles doar că mă tem să o las de lângă mine, că vreau să o am , să o apăr până la capătul timpului.

A doua întâlnire a fost mai mult despre mirare.

Părea fragilă şi moale iar mâinile mele au devenit brusc niște menghine neîndemânatice cu care puteam răni. Cum puteam simți așa după cursul pentru părinți şi cărțile citite? Nu știa doctor Spock nimic? Cum să nu am eu habar s-o alin? Poate că citisem prea mult, poate că am avut prea multe așteptări sau poate îmi construisem o imagine prea clară a ceea ce va fi. Îmi imaginasem doar ușorul.

Și a fost să fie altfel decât în imaginea construită de mine. A fost ca ea să aibă icter, eu dureri îngrozitoare de spate. Au fost prea multe zile până la ieșirea din spital, prea puțină experiență din partea mea în mediul spitalicesc de stat, prea multe frustrări. A rezultat o depresie, iar eu am luat acasă un copil cu icter, obișnuit de asistente cu biberonul.

Prin torentul de sentimente, durere și prin dezamăgirea de a nu putea să îmi țin copilul în brațe, până la tratamentul pentru durerile îngrozitoare de spate, am fost susținută de iubirea pentru ea și de sprijinul omului drag. Cred ca nu i-am zis niciodată cât a însemnat asta pentru mine: Mulțumesc iubitul meu!

Am conștientizat depresia și tristețea, le-am acceptat dar nu le-am cedat. Am știut că am depresie, am vorbit despre ea, am plâns și am cerut ajutor. Treptat m-am schimbat, regăsit, reconectat cu oamenii, cu pasiunile şi iubirile mele și am reușit să respir altceva decât ceața groasă și sufocantă a depresiei.

Cum am ieșit din asta? Un om nou

care știe ce poate învinge, știe că iubește şi că iubirea se cere exprimată, vorbită şi mângâiată.

Vreau ca EA să știe că o iubesc necondiționat, că e parte din mine, că o respir şi o simt oriunde aș fi, că o doresc liberă la minte şi la suflet, un om frumos şi respectuos. Potențialul este în ea, ea îmi va arăta şi mă va învăța să îi fiu mamă. Ne vom schimba şi vom deveni împreună.

A crescut. E vorbăreața şi curioasă, voluntară, gălăgioasă şi cu o voința de fier. Ma provoacă continuu să îi fiu o mama bună şi îmi vindecă sufletul. E copilul meu perfect.

O văd cum cercetează lumea, cum şi-o însușește, cum devine om. Ador să petrec timp cu ea, oriunde, să văd cât e de avidă să știe, să înțeleagă. Nu o mint, o respect, o tratez ca pe egalul meu. Îi vorbesc despre toate iar ea ma ascultă.

Așa m-am regăsit EU, mama EI, după o prima lună anevoioasă. Apoi a fost doar frumos și luminos.

Nu zic ca nu-i greu uneori, dar e o greutate atât de frumoasă care zău ca merită purtată pe chip şi în suflet cu mândrie.

Cert este că viața după apariția EI e bogată, frumoasă și incitantă. M-a învățat care îmi sunt prioritățile.

Sursa foto: Avopix

poza-tab-despre-ea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acord de abonare la Newsletter: În conformitate cu noile reglementări privind Protecția Datelor (GDPR), avem nevoie de acordul tău pentru a îți putea trimite în continuare articole noi și notificări utile.
Primește pe e-mail noutăți
Datele furnizate sunt confidențiale și nu vor fi furnizate către terți. Informații suplimentare vei găsi pe site la Termeni și condiții, în Politica de Confidențialitate, în Protecția datelor personale și în Politica Cookies.