Ce este de făcut atunci când copilul ”vrea să se certe”

Ce este de făcut atunci când copilul ”vrea să se certe”?

Ce este de făcut atunci când copilul ”vrea să se certe”?

Ți s-a întâmplat să nu reușești să intri în voie copilului orice ai face? ”-De prea multe ori!” ar răspunde orice părinte.

Ce se întâmplă în acele momente? Copilul se găsește într-o situație dificilă. Îl deranjează ceva de natură fizică sau emoțională. Și atunci, pentru a descărca tensiunea acumulată, copilul răbufnește. Unde? Unde se simte în siguranță, lângă părintii săi.

De ce plâng copiii după grădiniță? Pentru a se detensiona, pentru a descărca bagajul emoțional acumulat peste zi la grădiniță.

Copiii care se simt în siguranță cu părinții lor au încredere să îți exprime sentimentele lângă aceștia. Deși de multe ori ne-am dori să fie altfel, realitatea este că și cei mici simt frică, teamă, dezamăgire, oboseală, furie, rușine… și este bine să plângă și să vorbească despre ele. Și au nevoie de brațele și de iubirea părinților pentru a îți restabili echilibrul emoțional.

Putem fi siguri că, pe măsură ce cresc și se dezvoltă cognitiv, copiii pot învăța, în brațele noastre iubitoare, că nu este nevoie să strige pentru a fi auziți, ascultați și pentru a le fi îndeplinite nevoile fizice și emoționale.

Da, uneori este greu să nu răbufnești, să nu reacționezi cumva pentru a încerca să oprești manifestarea efervescentă a emoțiilor copilului. Tot acest efort se va întoarce însutit la noi, la părinții ce vom da dovadă de calmitate, blândețe și empatie.

Pe măsură ce reușim să fim lângă copilul nostru, de-a lungul copilăriei sale, să îi validăm sentimentele, avem doar de câștigat. De ce? Pentru că îl ajutăm să își dezvolte inteligența emoțională. Cu aceasta merg mână în mână alte calități esențiale unei adult echilibrat și fericit: empatia, perseverența și abilitatea de a găsi soluții viabile problemelor întâlnite.

Vreau să fac tot ce pot pentru a îmi ajuta copilul să devină un adult echilibrat și pentru a avea canale eficiente de comunicare cu el. Totuși ce este de făcut atunci când copilul ”pare că vrea să se certe”?

  • Conștientizez că trebuie să răspund cu calm situației.

A ridica vocea va pune doar paie pe foc. Teama pe care o va resimți copilul se va adăuga disconfortului pe care deja îl resimte și acesta va reacționa și mai acut. Nu îmi doresc asta. Așa că respir și mă calmez.

Vreau să fiu un exemplu bun pentru copil. Vreau să îi arăt că nu îmi pierd controlul în fața tumultului emoțional. De la mine poate învăța cum să își recapete echilibrul emoțional.

Dacă îi vorbesc pe un ton respectuos și copilul va învăța să facă la fel. Copiii învață respectul de la noi. A respecta un copil înseamnă și a îi da dreptul să fie supărat. Înseamnă a nu îl constrânge sau pedepsi pentru a îi obține colaborarea. Înseamnă a nu îl păcăli pentru a îi distrage atenția de la ceea ce simte. Înseamnă a nu îl face să se simtă rușinat pentru ceea ce simte și nici slab sau mic…

  • Spun copilului atunci când ceea ce face a depășit o limită și ceea ce simt eu în legătură cu asta.

O pot spune calm , fără a o transforma în ceva de care copilul este vinovat, fără a lua personal reacția copilului. El mă iubește la fel de mult acum, la fel de mult ca atunci când râde și aleargă către mine când îl iau de la grădiniță. Acum are un disconfort și nu știe cum să reacționeze. Are nevoie de un mine, de maturitatea mea, de calmitate.

”-Ups. Țipi în urechea mea. Mă deranjează. Te rog să vorbești mai încet ca să te pot asculta. Nu țipăm unii la alții. Cred că ești foarte supărat dacă strigi așa. Îmi spui ce te supără?”

  • Răspund cu empatie

Mă pun în locul copilului și îmi imaginez ceea ce simte. Da, poate reacția lui îmi pare exagerată. Copiii simt totul cu intensitate maximă. Asta înseamnă că are nevoie de ajutorul meu.

Copilul are nevoie să îl ascult, să îl las își exprime frustrarea, supărarea. Poate fi ceea ce verbalizează sau poate avea nevoie să îl ajut să înțeleagă cauza reală a supărării lui.

Liniștea interioară vine din abilitatea de a identica emoțiile care ne provoacă disconfort și apoi furie și din a acționa rațional pentru a face să ne fie mai bine. De obicei, nu ne este ușor să identificăm ce este în spatele manifestărilor evidente și uneori violente ale furiei. Furia este o armură protectoare care ascunde sentimente care ne fac să ne simțim vulnerabili. Din a înțelege și verbaliza aceste sentimente vine tocmai puterea de a acționa pentru a înlătura disconfortul și de a ne regăsi echilibrul emoțional și liniștea interioară.

”-Este înțeles că ești trist pentru că…

-Nu mă miră că ești supărat….”

  • Dacă copilul respinge încercările mele de a comunica, respect dorința acestuia și păstrez tăcerea, ascult și transmit vizual semnale că înțeleg ceea ce simte.

Sub nici o formă nu vom ”maimuțări” copilul pentru a îl distra sau distrage. El simte acel disconfort. Nu ne vom amuza pe seama supărării lui.

Uneori copilul nu poate face altceva decât să își exprime tumultul emoțional ce l-a copleșit. Chiar dacă pare îndreptat spre părinte, nu este așa. Este ceea ce simte el: tristețe, furie, rușine, oboseală… Vrem să îi arătăm că ne pasă, să îl ajutăm, nu să îl îndepărtăm când are mai multă nevoie de iubirea părinților.

Respir profund și înțeleg cât îi este de greu acum copilului meu. Îl privesc calm și iubitor. Va simți asta fără să fie nevoie să îi mai spun.

  • Dacă am avut partea mea de vină, o recunosc.

Mi s-a întâmplat ca datorită lipsei de timp, uneori să nu mai apuc să fac cu cea mică ceea ce ne propusesem. Atunci recunosc că am evaluat greșit și că nu mai este timp pentru colorat seara, sau pentru încă un joc. Îi accept supărarea.

Îmi rectific greșeala și nu dau uitării promisiunea. Cred că este important ca cei mici să aibă încredere că ne ținem promisiunile față de ei. Și totodată, este bine ca ei să știe că părinții sunt umani, că mai greșesc . Că odată ce am greșit putem rectifica greșeala.

”-Îmi pare rău că ești supărat. Am estimat greșit timpul liber din seara asta. Nu mai avem timp pentru încă un joc. Când vrei să îl reprogramăm?”

  • Nu mă grăbesc să ofer o rezolvare deși am înțeles care este problema și cauza răbufnirii emoționale.

Este mult mai util să încurajez copilul să îmi dea detalii prin întrebări ajutătoare. Pot să îl ajut să găsească o soluție care să răspundă nevoilor sale emoționale dar și caracterului său. Nu toți oamenii abordează la fel o situație. Însă abordări diferite pot duce la același rezultat bun.

”-Ce ai face pentru a te împăca cu…?

-Cum crezi că ai putea proceda pentru a învăța să….?”

Felul în care răspundem supărării copilului stabilește modul în care va învăța să reacționeze când ceva îl deranjează. Un părinte echilibrat, care nu se pierde cu firea în fața tumultului emoțional al copilului, transmite un mesaj foarte clar copilului: -Ceea ce simți este valid și nu este de speriat. Sentimentele sunt prieteni meniți să ne atragă atenția asupra unor lucruri și să ne ajute să le rezolvăm. (De exemplu: Frica ne ajută să evaluăm o situație și să acționăm astfel încât să fim în siguranță. Furia ne ajută să ne apărăm drepturile, să ne susținem punctul de vedere și să nu lăsăm călcați în picioare de cei din jur…)

Sursă: www.SapteAniDeAcasa.ro

Ce este de făcut atunci când copilul ”vrea să se certe”

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.