Ce înseamnă să respectăm copiii? De ce are acest efect minunat asupra lor?

Ce înseamnă să respectăm copiii? Înseamnă să le respectăm individualitatea și ritmul de dezvoltare.

Nu, nu înseamnă că totul va fi ”lapte și miere”. Nu înseamnă că nu avem divergențe, ci înseamnă că nu le lăsăm să ne definească, le acceptăm ca parte normală din viață, din creșterea copiilor.

A respecta un copil înseamnă a recunoaște tocmai frumusețea faptului că este copil, că învață. Copiii sunt entuziasm pur și mirare autentică. Sunt nou veniți în lumea asta. Să le lăsăm entuziasmul și bucuria la pachet cu supărarea și precauția descoperirii.

Ce face respectul părintelui pentru un copil? Îi dă aripi. Îi dă un sentimentul de apartenență. Îi dă încredere să exploreze și siguranța că este iubit necondiționat, că are brațe sigure care să îl cuprindă și să îl țină acolo atunci când plânge (nu numai când râde).

Nu este simplu. Alergăm prea mult, ne grăbim către următorul lucru de făcut. Am ajuns o generație de adulți ”TO DO”. Copiii nu sunt așa. Ei au nevoie de timp. Să încetinim ritmul de dragul lor. Este o investiție care merită făcută. Paradoxal este că nu este vorba în primul rând de prea mult timp, ci de atenție și determinarea de a reda ce este tipic copilăriei. Reducem din activitățile opționale, petrecem 20 de minute de timp cu copilul zilnic, îl îmbrățișăm și îl respectăm.

Să privim copiii așa cum sunt fără a le grăbi și corecta copilăria. Le-am face cel mai mare bine din lume.

Copiii au nevoie de timp suficient pentru a se juca liber, în aer liber. 

Nu am să îți spun nu ”Nu mai face așa. Ai grijă ai că te murdărești”. Am să mă uit doar la fața ta plină de bucurie când te tăvălești în iarbă sau când sari într-o baltă. Când ați văzut bucurie mai autentică decât a unui copil care alergă prin ploaie?

”Dar de ce? Eu sunt fericit!”

Copiii pot și vor. Nu am să fac în locul tău ceea ce vrei să faci chiar dacă nu reușești din prima sau își ia mai mult timp sau greșești.

Nu, nu avem timp să te îmbraci acum. Stai că îți pun eu bluza. Nu vezi că ai pus cizmele greșit? De ce nu ești atent? Hai că ți le pun eu. Deja am întârziat!

”Mami/Tati este supărat pe mine. Nu pot face asta bine. ”

Copiii au dreptul să aibă preferințe, opțiuni

Ți-am spus să mănânci tot din farfurie. Acum

”Mami, nu mai pot.” Cum voi învăța să recunosc ceea ce îmi spune corpul meu? Și apoi să am încredere în ceea ce îmi transmite? Poate voi constata peste o oră că îmi este foame. Așa voi ști, pe viitor, că era necesar să mănânc mai mult la masă.

Copiii învață din greșeli. Nu sunt perfecți. Nici noi adulții nu suntem

De ce nu ești atent? Lingura nu se ține așa! Iar ai vărsat paharul cu apă?

”Nu este bine ce fac. Nu voi mai încerca pentru că nu sunt bun la asta”

Copiii au nevoie să ne spună problemele lor. Doar pentru că sunt mici nu înseamnă că îngrijorările lor nu sunt reale

Dă-i jucăria fetiței acum. Ți-o va da înapoi.

”Nu vreau să dau jucăria. Este a mea. Vreau să mă mai joc cu ea”. Ca adult ai împrumuta mașina la fel de ușor? Și atunci când o dai nu ai avea cumva întâi nevoie să analizezi cui o dai, dacă acesta nu o va strica sau dacă o va înapoia. Ai pune cheile ei așa simplu în mâna oricui o cere?

Copiii au voie să aibă toane, supărări, să vrea altfel decât noi

Ești mare acum. Se uită lumea la tine când plângi.

”Îi este rușine cu mine. Sunt trist. Nu am să îi mai spun. Nu vreau să se supere pe mine, să îl întristez.”

Copiii sunt noi în lumea asta. Să le răspundem cu calm la cele o mie și unul de ”de ce?-uri”

Copiii au nevoie să le spunem că îi iubim. Ei știu când au greșit. Să le arătăm cum se repară o greșeală cu calm. Să le arătăm că îi iubim așa imperfecți și minunați cum sunt.

Mai greșim și noi părinții? Desigur. Important este ce învățăm din aceste greșeli.

Noi ținem în palme sufletul și visele copiilor noștri. Trebuie să fim atenți să nu le strivim spiritul. 

Cum ajunge un copil să se răzvrătească? Să nu dăm copiilor o reacție negativă, ci una pozitivă. Reacția negativă are efect de bumerang. Se va întoarce și ne va lovi în frunte când ne este lumea mai dragă și liniștită.

Părintele are puterea de a rectifica. Să nu fim prea duri cu noi. Nu suntem perfecți și nici copiii noștri nu sunt.

Toți am ridicat vocea, am fost tentați să amăgim un copil pentru a rezolva mai repede o situație, am spus de câteva ori ”dacă nu…., eu nu am să îți mai….”.

De fiecare dată când legătura dintre noi este zdruncinată de un conflict, să ne întorceam să rezolvăm acel conflict.

Să nu lăsăm copilul cu ideea că nu mai este iubit. Cu toții știm că nu este real. Această convingere este cea care naște prăpastii între noi și copiii noștri. Aveți convingerea că cel mic vă iubește cu toată puterea lui, pentru că așa este. Iar dacă nu va putea să ne facă fericiți cu ceea ce este, va încerca să ne obțină atenția în mod negativ. A ne conecta pozitiv, respectuos cu copiii noștri are puterea imensă de a atenua reacțiile lor negative.

”Ai/am greșit. Nu trebuia să… Te iubesc. A trecut. Vrei să vii în brațele mele? Dacă nu, este ok. Eu te iubesc și te aștept.”

Nu rămânem blocați în sentimentul negativ. Nu lăsăm nici copilul acolo.

Respectul părintelui are asupra copilului acel efect de ”Uau! Am reușit! Sigur.”

Copilul își însușește acest #EuPot care se manifestă astfel: Am încredere în mine. Știu că voi reuși. Perseverez. Reușesc. Sunt fericit.

Sursă: www.SapteAniDeAcasa.ro

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acord de abonare la Newsletter: În conformitate cu noile reglementări privind Protecția Datelor (GDPR), avem nevoie de acordul tău pentru a îți putea trimite în continuare articole noi și notificări utile.
Primește pe e-mail noutăți
Datele furnizate sunt confidențiale și nu vor fi furnizate către terți. Informații suplimentare vei găsi pe site la Termeni și condiții, în Politica de Confidențialitate, în Protecția datelor personale și în Politica Cookies.