Ce ne ajută să formulăm un răspuns binevoitor atunci când copilul este nervos

Ce ne ajută să formulăm un răspuns binevoitor atunci când copilul este nervos

Ce ne ajută să formulăm un răspuns binevoitor atunci când copilul este nervos

Beneficiile unui stil de educație cu respect și cu blândețe sunt evidente. Cum putem face pentru a oferi un răspuns binevoitor atunci când copilul este foarte supărat?

În primul rând, ne ajută perspectiva din care privim lucrurile. Atunci când au o reacție exagerată, copiii resimt acut un disconfort.

Ei reacționează impulsiv și exprimă cum pot o frustrare. Copilului îi este foame, este obosit, se simte trist, rușinat sau temător.

Copiii sunt buni, ei nu au intenții rele sau planuri ascunse pentru a ne supăra. Reacția lor este dictată de ceva ce simt ei, nu ceva ce simt pentru noi.

Atunci au nevoie de ajutor, echilibru, conectare. Ei caută liniște, calm și înțelegere unde le este cel mai bine și unde se simt în siguranță: în brațele părinților. Iubirea și blândețea sunt singurele care au puterea de a restabili echilibrul emoțional. Teama doar le va accentua anxietatea.

Poate că, pe termen scurt, o reacție vehementă a părintelui va avea rezultatul de-a ”liniști” copilul. Din păcate, acea liniște este generată teamă și singurătate.

Copiii vor/pot oferi ceea ce primesc.

Un copil care are încredere că este acceptat și iubit necondiționat va avea un echilibru emoțional care îl va face să aibă același tip de comportament cu cei din jurul său.

Copiii sunt imitatori perfecți. Noi, părinții, vom beneficia de exemplul pe care îl oferim.

Ei învață prin observație și prin imitație. Dacă îi tratăm cu blândețe și cu respect, vom primi același răspuns din partea lor.

Iată câteva lucruri pe care le putem evalua și care ne pot ajuta să dăm un răspuns amabil copilului:

  • Ce încearcă să îmi comunice copilul meu?

Care este cauza reală a supărării? Ce simte copilul? Ce simt eu?

  • Răspunsul care mi-a venit în minte este de ajutor copilului sau doar îi va spori disconfortul?

Copilul este speriat pentru că s-a lovit. Nu îl voi ajuta dacă îi spun că ”-Nu ai nimic. Nu mai plânge. Ești mare. Se uită copiii la tine.” Faptul că va simți rușine vine să sporească disconfortul deja simțit. Va plânge și mai tare.

De ajutor este empatia. ”-Este normal să plângi. Te doare acum./ Te-ai speriat, nu te așteptai să cazi.”

  • Este răspunsul meu amabil și blând?

Dacă ridic vocea sau pedepsesc, cum se simte cel mic? Simte înțelegere și iubire sau se simte judecat, respins, neglijat?

Dacă neg ceea ce simte copilul, cum voi ajunge să îi explic ceea ce simte și să îi spun cum s-ar putea comporta?

  • Ceea ce vreau să spun are legătură cu ceea ce simt eu sau cu ceea ce simte copilul?

Copilul are o stare neplăcută, ceva îl deranjează. El mă iubește la fel doar că nu știe cum să exprime în cuvinte o frustrare: îi este somn, îi este foame, s-a rușinat, își dorește ceva foarte mult, etc.

Pot spune onest:

-Aud ceea ce îmi spui. Înțeleg că ești supărat. Vroiai să mai stai în parc. Te rog să folosești vocea calmă pentru a ne putea înțelege.

-EU nu te pot lăsa să mă lovești. Mă doare. Am să te țin de mâini. 

Nu pot spune:

-(TU) ești rău. Iar țipi. Mereu faci așa. 

-Dacă nu vii cu mine te las în aici.

  • Este conjunctura potrivită pentru a liniști copilul?

Dacă este prea obosit mai bine îl ducem la somn sau dacă îi este foame îi dăm o gustare. Dacă este surescitat îl vom duce într-un colț liniștit pentru a îl ajuta să se calmeze. Dacă se ceartă cu un copil nu îl vom critica sau acuza de față cu el.

  • Este rezonabil sau posibil ceea ce îi cer copilului meu?

Poate copilul să se liniștească atunci când este mult prea entuziasmat sau este nevoie să îl anunț că urmează să plecăm acasă cu câteva minute înainte pentru a îl ajuta să facă trecerea mai ușor de la stare la alta sau de la un mediu la altul?

Dacă este prea obosit mai poate sta în parc fără să se supere des?

  • Exprim clar și concis copilului ce doresc de la EL și ce simt EU?

Este de mare folos să comunicăm copilului concis și clar ce dorim de la el. Fără acuze și motivații foarte lungi.

  • Cum mi-ar place să îmi vorbească cineva dacă aș fi făcut ceea ce face copilul meu?

Dacă mie, adultul, îmi crește tensiunea și văd roșu în fața ochilor când sunt învinovățit sau când se ridică vocea la mine, de ce ar simți diferit copilul meu? Doar pentru că este mic?

  • Ce mă ajută /deranjează atunci când sunt supărată și am un dialog cu cineva apropiat?

Mă bucură să mă asculte atent, calm, cu înțelegere sau să îmi spună: ”-Așa îți trebuie. Dacă nu ai fost m-ai ascultat când ți-am spus să… !” ?

Cred că oricine se simte puțin mai bine dacă aude: ”-Înțeleg că îți este greu… Spune-mi mai multe despre…”.

Sursă: www.SapteAniDeAcasa.ro

Ce ne ajută să formulăm un răspuns binevoitor atunci când copilul este nervos




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.