Comunicarea cu copilul preșcolar: Fii concis, înțelegător și consecvent

Comunicarea cu copilul preșcolar: Fii concis, înțelegător și consecvent

Ce nu a funcționat când am vrut să mă fac ascultată și înțeleasă de copilul meu? 

Printre multele lucruri pe care trebuie să le facem ca părinți, unul dintre cele mai importante este să stabilim o cale de comunicare cu copiii noștri. Părintele dă tonul.

Pentru ca semințele să rodească, ele trebuie întâi plantate. Cam așa și cu copiii noștri. Nu prea ai cum să îi înveți ceva dacă învățăturile nu ajung la ei. Cum le vorbim preșcolarilor pentru a mări șansele să fim ascultați și înțeleși?

Am o fetiță de aproape 5 ani. Este mereu în mișcare. Deseori glumim că am reușit să dăm naștere unui perfect dispozitiv perpetuum mobile. Nimic nu pare să o țină în loc. Este fix senzația pe care mi-o dădea cât a fost în burtică. Un foit continuu. Uneori simt nevoia să am un megafon pentru a reuși ca vorbele mele să ajungă la ea.

Nu am megafon și nici nu intenționez să cumpăr unul. Nu îmi place gălăgia, deci a trebuit să găsesc metode de a mă face auzită și ascultată fără să alerg după copil.

De când o am pe Mara învăț, și nu de puține ori, din greșeli. Când nu mă ascultă, este clar că trebuie să schimb ceva.

Ce NU a funcționat când am vrut să mă fac ascultată și înțeleasă de copilul meu?

  • Să îi spun copilului să nu facă ceva ce i se pare amuzant sau incitant. Rezultat: își va imagina, îl va amuza deci va face. 

Să (NU) pictezi masa cu mâncare? Să (NU) sari pe canapea? Să (NU) desenezi pe pereți?

Copilul: gândește amuzant, interesat… Poți fi sigur că cel mic a procesat deja imaginea a ceea ce i-ai spus, a găsit-o amuzantă și tentantă și a uitat NU-ul.

Eu evit să evoc ceva ceva ce pare amuzant, chiar dacă vorbesc despre el la capitolul ”nu trebuie făcut”. Odată ce am adus vorba, tentația apare. Vă sună cunoscut? -Nu mai arunca cu mâncarea? Rezultatul? Un zâmbet larg și o mână adânc înfiptă în castron.

Dacă vrem să oprim ceva, șansele cresc dacă suntem sobri: -Mâncarea trebuie să ajungă în stomac. -Pe canapea se stă cu fundul. 

  • Să îi prezint situația ca pe o opțiune. Puteți siguri că cel mic va alege diferit. Vreți ceva de la copil? Comunicarea nu trebuie să conțină cuvintele : –Vrei să…? Poți să…? Crezi că…?

-Vrei să lași jucăriile și să vii la masă? -Nu. Acum mă joc. Mai târziu. ( A se citi: -Desigur că prefer să mă joc. Poate dacă ai ciocolată sau nu am mai mâncat de 2 zile). Iar eu am un copil gurmand. În 99% din cazuri, când pun întrebarea opțional, obțin un refuz.

Ce fac în schimb: Dau unul sau 2 preavize – Mara, peste 10 minute voi pune masa. -Mâncarea este aproape gata. -Mergi să te speli pe mâini, te rog. Apoi îi spun:  – Am pus masa. Te aștept la masă. 

  • Prea multe cuvinte, detalii, explicații… și am pierdut copilul de pe la jumătatea propoziției nr.2.

Părintele începe binevoitor enumerarea: -Te duci la baie, aprinzi lumina, lași capacul vasului de toaletă, ….bla, bla…

Mara (4 ani și 8 luni) uită uneori să aprindă lumina la baie (nu avem geam) sau pune săpunul lichid fără a da drumul apei la robinet, se îmbracă în hainele de casă și atunci când o întreb dacă și-a spălat mâinile ia o moacă surprinsă….– O, cred am uitat (o văd cum, pe ascuns, le miroase ca să vadă dacă au parfum de cocos ca săpunul lichid. Așa știe dacă s-a spălat sau nu.).

Copiii nu pot procesa toate indicații date de părinte. Nu este rea voință. Să ne facem un bine și vorbim concis. Este suficient să le spunem 1-2 lucruri de făcut și să facem cumva o pauză între ele pentru ca cel mic să perceapă diferența.

De aici și utilitatea unor reprezentări vizuale cu activitățile obișnuite de peste zi și nevoia de a repeta copilului pașii de făcut pentru a se spăla corect pe mâini.

Uneori funcționează să îl întrebăm direct: -Deci cum va trebui să faci când mergi la toaletă? Copilul va spune: -Cobor capacul, rup hârtia igienică, trag apa, mă spăl pe mâini cu săpun…

  • Să nu îi acord atenția mea atunci când vreau ceva de la copil

Pentru a nu vorbi cu pereții, nu vorbesc ca și cum aș vorbi cu pereții. Am în față un om. O privesc în ochi, îi vorbesc binevoitor, o anunț, nu îi întrerup o activitate fără preaviz și fără a îi oferi ocazia să revină la ea dacă trebuie să o abandoneze o perioadă. Este un schimb cinstit: atenție contra atenție.

Joaca este munca copiilor. Este cât se poate de serioasă. Are un plan și este reală. Copilul este implicat 100%. Mă las la nivelul ochilor ei, mă asigur că sunt în câmpul ei vizual și apoi îi vorbesc. Așa sunt sigură că i-am obținut atenția. Dacă îi spun ceva în timp ce trec cu maldărul de rufe în brațe, există șanse mari să nu obțin rezultatul dorit. Știu…veți spune sau gândi: –Cine are timp de asta? Poate cine are bonă și menajeră…Eu nu am. Dar putem fi siguri că vom pierde acel timp oricum mai târziu iar copilul se va simți frustrata dacă va auzi:  – De câte ori trebuie să îți repet ca să faci….? 

  • Vorbele goale care nu sunt dublate și de fapte.

Am observat că orice comportament sau acțiune enunțată și apoi abandonată, dă naștere unui obicei. Păi dacă mami a spus și apoi m-a lăsat să fac diferit? Sau a făcut ea diferit? Se poate și data viitoare…

Da… cam așa. Spui copilului să vină la masă dar dacă nu o face poate mânca și un iaurt mai târziu?

  • Și ”trucul” numărul 1: el este un truc decât în sensul că face minuni pentru relația părinte copil: legătura afectivă (conectarea).

Vreau să o educ? Vreau să îi arăt cum să schimbe ceva? Țin cont și de părerea ei, observ ce întrerup, anticipez, accept că nu o nemulțumește acel lucru.

Doar pentru că eu știu că nu este bine să mănânce dulciuri, să stea la TV mult timp sau să sară cu orele în pat, asta nu înseamnă că ei nu îi place să facă asta.

Vreau să mă asigur că nu petrece mai mult de 30-45 de minute în fața televizorului? Îi comunic acest lucru, în avans, stabilind clar programul. Apoi, cu ceva timp înainte de a închide televizorul, mă așez lângă ea pe canapea, o întreb despre personaje, o țin în brațe, stabilesc o cale de discuție cu ea. Din acel punct, cu siguranță am de-a face cu un copil care va colabora altfel dacă aș fi pus-o în fața faptului împlinit.

Nu este de acord cu mine. Își poate exprima nemulțumirea.  -Am auzit că dorești încă un desen. Îți place să te uiți la… Este deja seară și trebuie să ne pregătim pentru baie.

A vorbi cu copiii noștri diferă mult de a comunica cu ei. Este de mare ajutor să observăm ce nu funcționează și să încercăm să schimbăm ceva.

Sursă: www.SapteAniDeAcasa.ro

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.