Copii empatici, părinți implicați

Nu vreau ca fetița mea să crească și să treacă pe stradă întorcând capul în altă direcție dacă cineva are nevoie de ajutor sau dacă suferă. Vreau să vadă, să își dorească să ajute și să înțeleagă de ce e corect să procedeze așa.

Empatia este definită în DEX așa:  EMPATÍE s. f. 1. (Fil.) Formă de intuire a realității prin identificare afectivă. 2. Tendință a receptorului de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică, viața eroilor din opere literare, filme etc. – Din fr. empathie, engl. empathy. sursa: DEX ’09 (2009)

Empatia se poate manifesta de la cele mai fragede vârste, atât timp cât copilului îi este explicată situația, iar părintele nu ignora trăirile altor adulți/copii (chiar animale) din jur.

Ce fac cu Mara pentru a o învăța empatia – Discutăm despre situații în care:

  1. copiii din proximitate sunt triști, supărați sau plâng, despre ce crede ea că ii întristează și dacă îi putem ajuta cumva. De exemplu, copilului care se stă la margine grupului, fără a fi inclus în joacă, îi putem oferi o bucată de cretă și astfel îl ajutăm să se joace împreună cu ceilalți copii. Asta îl va bucura.
  2. animalele, insectele sau platele suferă (dacă le lovim, dacă le speriem, dacă le rupem din grădină). La un moment dat, în parc a apărut o fetiță cu mama ei. Fetița ținea prea strâns la piept o pisică. Restul copiilor s-au adunat în jurul fetiței fascinați. Apoi au începu să tragă toți de biata pisică, să o alerge prin parc. Părinții priveau impasibili de pe bănci sau butonau telefoanele. Copii erau de vârstă școlară. Pisica era terorizată, alerga și se cuibărea lână un gard de unde câte un copil o lua iar. Am discutat cu Mara despre asta și apoi am mers împreună între copii și i-am rugat să dea drumul pisicuței pentru că este foarte speriată.
  3. ceva ma supără pe mine  sau pe cineva drag și despre cum am putea face să nu se mai întâmple. Îi spun când m-a lovit și m-a durut și că asta mă face să mă simt tristă. Că atunci când mă respinge mă doare. O întreb cum se simte bucuria când eu fac ceva ce ei îi place și cum simte tristețea atunci când e supărată. Îi explic că la fel e și la mine. Că toți greșim dar intenționat nu e corect să facem rău.
  4. copii lovesc alți copii, ce simt ambii, cum ar putea fi evitat. Fetița și-ar fi dorit jucăria și nu a știut cum să facă așa că i-a smuls păpușa din mână celeilalte fete. Ea a greșit și acum cealaltă plânge. Ce crezi că ar trebui să facă ambele acum?
  5. personajele din cărțile pe care le citim simt bucurie sau tristețe. Ce o cauzează, ce ar putea face diferit.

Pașii pe care îi urmez în aceste situații sunt:

  1. Îi atrag atenția asupra situației
  2. O întreb ce părere are despre ce cauzează situația. O ajut să identifice cauza dacă este nedumerită.
  3. O provoc să găsim o rezolvare

Cred că abordarea noastră dă rezultate, pentru că Mara e atentă la oamenii din jur, nu este neglijentă cu alți copii, o simt că îi pasă și asta îmi umple sufletul de bucurie și speranță că, într-o zi, țara asta în care am luat bătaie în stația de metrou, și lumea trecea pe lângă liniștită, se va schimba. Că tânărul acela care m-a scos din mâinile individul beat care îmi căra pumni pentru că nu îl lăsasem să ma atingă, va fi de fapt o întreagă generație de copii care au crescut învățând ce înseamnă să fii empatic, să îți pese, să ajuți și să nu rănești.

empatie

Sursă foto: www.sapteanideacasa.ro




Un comentariu la „Copii empatici, părinți implicați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.