Cum evităm momentele care dăunează relației părinte-copil

Cum evităm momentele care dăunează relației părinte-copil?

Cum evităm momentele care dăunează relației părinte-copil?

Dinamica oricărei relații este afectată de felul cum ne vorbim. Uneori repetăm aceleași greșeli fără a realiza cum acestea deteriorează treptat legătura afectivă cu persoanele pe care le iubim din tot sufletul.

Cu toții avem momente în care ceea ce face copilul nostru ne displace. Ce putem face pentru ca aceste lucruri să nu ne afecteze negativ relația cu acesta? Cum educăm cu blândețe?

Cum ar fi să ne propunem să identificăm tiparele nocive din relația cu copilul nostru și să ne schimbăm abordarea? Unde greșim de obicei?

  • Greșim având așteptarea nerealistă că cel mic va avea același dorințe și aspirații ca și noi.

Copiii noștri ne iubesc mai presus de orice. Ar face orice pentru noi, dar nu pot face ceea ce nu stă în puterea unui om, nu își pot anula propriile dorințe. Nu trebuie să trăiască la unison cu noi, nici măcar nu trebuie să îi bucure ceea ce ne bucură pe noi.

Noi, părinții, cădem atât de des în capcana de a ne simți obligați să ținem copiii ocupați cu fel de fel de activități care îi vor ajuta să devină adulți de succes. Joaca copiilor este privită ca ceva superficial. Ne apucăm să facem activități și apoi copilul nu dorește să colaboreze. Ne simțim răniți dacă copilul nu arată entuziasm pentru ceea ce ne interesează, ne simțim ca și cum ar fi respins o parte din noi, partea care îi dorește binele.

Copilul nu ar trebui să se simtă vinovat sau forțat să ne împartă interesele sau pasiunile. Copiii noștri vor să ne vadă fericiți, mulțumiți, mândri de ei. Dar pe termen lung toate aceste renunțări se pot transforma în frustrare.

Este o luptă pe care nu trebuie să o ducem cu copilul nostru. Niciodată. Fiecare dintre noi poate avea propriile pasiuni și aspirații. Copilul nu trebuie să devină un receptacul al visurilor și dorințelor neîmplinite ale părinților. Cum își va găsi calea care îi este menită?

Desigur, vom face împreună lucruri care ne aduc bucurie: putem citit împreună, lua cina, povesti, face o plimbare în parc, desena, găti… Tocmai aceste lucruri ne aduc împreună și ne țin uniți.

  • Greșim etichetând, jignind sau generalizând situațiile negative. Putem reacționează cu calm, blândețe și respect

Adultul este responsabil pentru calitatea relației pe care o are cu copilul său.

Suntem maturi și totuși de atâtea ori ne lăsăm pradă impulsurilor.

Când vorbim copilului despre ceva ce ne nemulțumite la el trebuie să:

  • vorbim despre noi EU mă simt tristă când mă lovești și mă doare. 
  • nu vom eticheta copilul  -(TU) Ești rău. 
  • nu vom generaliza  – MEREU mă lovești.
  • nu vom culpabiliza -DE CE faci mereu asta? Dacă ar ști de ce o face nu ar mai face-o. Orice reacție exagerată a copilului este generată de un disconfort pe care acesta nu îl poate controla.

Când reacționăm într-un mod ostil față de o greșeală a copilului, în general reacția acestuia va fi una defensivă. Se va simți amenințat.

Ce facem instinctiv atunci când ne simțim amenințați? Este un reflex de supraviețuire ancestral. El ne ajuta să supraviețuim. Este cel care ne face să ne ferim când auzim un zgomot puternic, să fugim când se îndreaptă o mașină în viteză spre noi sau să lovim atunci când suntem atacați. Același instinct va acționa și atunci când țipăm la copil sau când îl încolțim cu acuze. Copilul va ataca, va fugi sau se va bloca. În niciun caz nu vom avea o discuție productivă. Nimic nu este rezolvat. Nu te aude pentru că nu poate. Creierul îi spune că este atacat.

Greșelile sunt oportunități de învățare. Vorbind copilului despre ceea ce simt EU, ca părinte, atunci când a făcut o greșeală, îi permit de fapt copilului să simtă empatie. Să înțeleagă. O reacție vehementă va bloca această comunicare autentică.

La fel de important este ca atunci când simți că îți iese abur pe urechi de nervi să taci. Nu este momentul să vorbești pentru că, mai mult ca sigur, te vei certa. Este bine să îți aloci un moment să te răcorești. Chiar și mai mult timp. Orice discuție la nervi poate aștepta. Ea nu ajută. Niciodată.

  • Greșim când evităm să vorbim despre ceea ce nemulțumește și copilul nu are ocazia să își exprime supărarea

Când vorbim cu copilul despre ceea ce a greșit scopul este de a educa, de a îi explica cum poate modera reacția, nu de a cenzura sentimentele. Niciodată. Așa va ajunge un adult care nu își va putea exprima trăirile, dar mai ales va ajunge un adult care nu va putea rezolva conflictele. Cum putem rezolva orice dacă nu ne este permis să vorbim despre cum ne-a făcut să ne simțim acel lucru? Nesigur, furios, nedreptățit, lipsit de iubire? Cum vom ajunge să ne liniștim dacă nu putem plânge? Cum vom cunoaște empatia dacă nimeni nu știe că suferim?

Toți părinții și copiii au divergențe și se ceartă. Important este ca aceste momente să fie cât mai puțin stresante. Nu sunt bătălii în care cineva trebuie să iasă învingător. Sunt negocieri, discuții care ne poartă relațiile mai departe în mod constructiv, fără frică. Iubirea este prezentă și atunci când avem divergențe. Nu uitați asta.

  • Greșim așteptându-ne ca cel mic să ne  citească gândurile

Poate că este noastră umbră. O privire încruntată îi semnalizează că mami este supărată. Nu își dorește asta. Devine anxios. Se agită. Reacționează impulsiv.

Toate acestea ar putea fi evitate dacă am vorbi. Calm. Concis.

Comunicați copilului ce doriți să facă. De ce doriți asta. Este ok să stabiliți și limite personale pe care copilul le poate accepta. Nu ne putem aștepta de la un copil de un an să aibă răbdare să facem o baie fără să ne întrerupă. Dar de la unul de 6 ani?

– Oprește-te. Este periculos să stai atât de aproape de carosabil.

– Nu mă lovi. Mă doare și va trebui să te opresc/ să mă îndepărtez de tine.

Nu ajută să spui:  – Nu ai înțeles să nu mai lovești?  – Nu vezi că mă sperii când fugi către ieșirea din parc?

  • Greșim revenind repetat la divergențele anterioare. Nu ajută să ținem un punctaj al obligațiilor restanta ca urmare a discuțiilor avute

Uneori atunci când o ceartă recidivează este un semn că undeva există un blocaj. Nu este posibil să câștigăm o discuție. Uneori cel căruia ne adresăm nu poate face ceea ce dorim din varii motive.

Nu este momentul să îi aruncăm în față:  – Iar nu ai pus hainele murdare în coșul de rufe! Nu mai pot! M-am săturat!

Este momentul să negociem, să vedem unde poate compensa, cum putem să ne întâlnim la jumătatea drumului pentru a echilibra balanța.

– Am văzut că nu îți place să îți pui hainele în coșul de rufe. Sunt obosită și am nevoie de ajutorul tău. Te rog să alegi altceva cu care mă poți ajuta. Aș aprecia efortul tău. Poți să pui masa iar eu voi pune rufele în coș? Mulțumesc.

Ranchiuna nu ajută. Relațiile presupun compromis. Copilul nostru este diferite de noi. Dar avem marele avantaj de-a fi uniți de iubire. Putem să lăsăm de-o parte tiparele toxice.

Sursă: www.SapteAniDeAcasa.ro

Cum evităm momentele care dăunează relației părinte-copil

 

 

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acord de abonare la Newsletter: În conformitate cu noile reglementări privind Protecția Datelor (GDPR), avem nevoie de acordul tău pentru a îți putea trimite în continuare articole noi și notificări utile.
Primește pe e-mail noutăți
Datele furnizate sunt confidențiale și nu vor fi furnizate către terți. Informații suplimentare vei găsi pe site la Termeni și condiții, în Politica de Confidențialitate, în Protecția datelor personale și în Politica Cookies.