Cum explic copilului, în mod constructiv, că mă supără ceea ce face? 

Cum explic copilului, în mod constructiv, că mă supără ceea ce face? 

Cum explic copilului, în mod constructiv, că mă supără ceea ce face? 

Am devenit părinți. Viața noastră se învârte în jurul nevoilor copilului nostru. Dar și părinții au nevoile lor. Copiii vor fi alături de noi până la plecarea la facultate, unii și chiar pe durata studiilor universitare. De aceea cred că este deosebit de important să învățăm să ne comunicăm corect nevoile. Părintele spune ce îl nemulțumește, la fel o face și copilul. La început copilul semnalează o nevoie prin plâns, apoi prin gesturi și vorbe. Ideal ar fi să oferim copilului un model constructiv de a își exprima nemulțumirile. Putem fi siguri că va învăța de la noi și va aplica, chiar pe noi, acest model.

Tip de dialog greșit:

Părintele își exprimă nemulțumirea criticând copilul, făcând acuze sau punând etichete:

-Iar nu ai strâns în cameră. Niciodată nu o faci. Ești leneș. Vino la masă! Ai fi putut măcar să mă ajuți să pun masa în loc să întinzi jucăriile prin toată casa!

Copilul devine defensiv:

-Lasă-mă în pace! Oricum nu îmi era foame. 

Cum explic copilului, în mod constructiv, că mă supără ceea ce face? 

Mă deranjează sau mă nemulțumește ceva? Copilul ar trebui să audă asta. Așa va învăța că este corect să ne verbalizăm nemulțumirile, dar și cum o putem face pentru ca cei dragi să ne poată auzi și înțelege.

1.O atitudine calmă și deschisă este foarte importantă înainte de a începe să vorbesc pentru a explica copilului că mă supără ceea ce face (sau nu face)

Nu vorbesc ”la nervi”. Întâi respir profund și îmi amintesc scopul. Nu doresc să mă cert cu copilul ci să îi explic ceva pentru a ne fi mai bine.

Analizez ceea ce simt și de ce:

”-Sunt înfuriată. Am senzația că celui mic nu îi pasă de mine pentru că nu mă ajută să pun masa și nu își face curățenie în cameră.”

Îmi amintesc cât de mult îmi iubesc copilul și de momentele noastre frumoase, de cum îmi spune că mă iubește, de bucuria cu care facem lucruri împreună.

Doresc să îi explic lucrurile astfel încât acesta să poată face o schimbare, să nu mai facă ceea ce mă nemulțumește.

2.Sunt atentă să nu am o atitudine critică.

Asta va face ca copilul să devină defensiv și comunicarea noastră va fi întreruptă. El va fi mai preocupat să se apere decât să mă asculte și să poată simți empatie.

Spun ceea ce simt,

fără folosi cuvinte care au rolul de învinovăți ”niciodată”, ”mereu”. Vorbesc despre ceea ce simt EU. Este de evitat să vorbim despre ceea ce face copilul în acestă fază, mai ales, prin a pune etichete ”rău”, ”leneș”.

Spun ce m-a făcut să mă simt așa. Descriu situația.

Spun ce nevoie am și cer ajutorul sau colaborarea copilului.

Port o discuție în care accept și punctul de vedere al copilului. Încerc să ajung la un numitor comun.

Propun o soluție la situația care stă la baza nemulțumirii mele.

Voi încerca să întâlnesc copilul la jumătatea drumului, să găsesc o cale prin care el să își poată oferi sprijinul. O va face. Probabil o nevoie a lui îl împiedica să răspundă nevoii mele. Vorbindu-i despre ceea ce simt, fără a îl învinovăți, și cerându-i ajutorul, îi permit să fie empatic. Copiii ne iubesc. Vor oferi o soluție și se vor implica. Sau vom putea găsi împreună o soluție.

Tip de dialog corect:

Părintele vorbește despre ceea ce simte, legat de o situație clară, și cere ajutorul copilului exprimându-și nevoia:

-Sunt tristă pentru că sunt obosită. Am nevoie de ajutorul tău la treburile din casă. Ai putea să mă ajuți să pun masa seara și să îți pui hainele murdare în coșul de rufe?

Copilul imită comportamentul părintelui. El va spune părintelui ce simte despre o situație clară și ce nevoie are: 

-Îmi era dor să mă joc. Toată ziua am făcut altceva. Vroiam să mă joc puțin. 

Părintele spune ceea ce simte despre situație și propune, în mod optimist, o soluție care ar răspunde nevoii sale.

-Mă tem că după cină nu ai să mai strângi jucăriile și hainele. Ai putea să te joci 15 minute cât încălzesc eu mâncarea și apoi să vin să te chem să mă ajuți să pun masa? Jucăriile și hainele le poți strânge și pe ele după ce te mai joci, înainte de ora de somn. Mi-ar fi de mare ajutor.

Copilul acceptă această soluție. Nevoia și-a găsit o rezolvare convenabilă pentru părinte dar și pentru copil.

-Bine. Eu am să mă joc, apoi vii să mă chemi să punem masa împreună. Jucăriile le strâng după ce mă mai joc, înainte de a citi povestea pentru somn.

Vom găsi mereu soluții atunci când o anumită situație ne deranjează? Important este să nu criticăm și să ne alegem situațiile de rezolvat în funcție de importanța lor. Ce nu se poate rezolva nu va atârna atât de mult în balanța unei relații frumoase cu copiii noștri, dacă este anticipat, acomodat și privit cu umor. Oare chiar cred că nu am să mai calc niciodată pe o piesă de Lego rătăcită prin sufragerie? 🙂

Sursă: www.SapteAniDeAcasa.ro

Cum explicăm copilului, în mod constructiv, că ne deranjează ceea ce face

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acord de abonare la Newsletter: În conformitate cu noile reglementări privind Protecția Datelor (GDPR), avem nevoie de acordul tău pentru a îți putea trimite în continuare articole noi și notificări utile.
Primește pe e-mail noutăți
Datele furnizate sunt confidențiale și nu vor fi furnizate către terți. Informații suplimentare vei găsi pe site la Termeni și condiții, în Politica de Confidențialitate, în Protecția datelor personale și în Politica Cookies.