Cum învățăm copilul să se oprească în caz de pericol? Descarcă Cum învățăm copilul că STOP înseamnă Stai pe loc ACUM

Cum trece perioada în care nu sunt siguri pe picioare și capătă independență, apare o nouă dilemă pentru marea majoritate a părinților.  Copilul dorește să exploreze cât mai mult și face uz la maxim de independența nou căpătată pentru a vedea, testa și atinge orice, fără a fi atent sau fără a conștientiza unele pericole din jur.

E o perioadă mai grea pentru părinți pentru că aceștia trebuie să fie mai vigilenți ca până atunci. Copilul fuge de lângă părinte. Apare anxietate și unii se gândesc chiar să folosească o ”lesă” pentru copil. Din fericire aceste sisteme nu au avut succes în Romania, dar în străinătate, mai ales în Statele Unite ale Americii, sunt destul de folosite. E trist. Nu sunt benefice dezvoltării normale a copilului. Sunt un ajutor temporar părintelui, dar pe temem lung sunt dăunătoare.

Dar ce strategie adoptăm pentru a asigura și liniștea noastră și independența sigură a celui mic?

Stabilim un set de reguli de siguranță, care încet, dar sigur, vor deveni obiceiuri sănătoase și ne vor asigura liniștea viitoare:

1. Stabiliți un cuvânt la auzul căruia copilul trebuie să se oprească  fix atunci. Cuvântul poate fi ”Stop”. Vă va fi de mare folos când se află în pericol și trebuie să se oprească brusc pentru a evita pericolul.
2. Pe stradă copilul merge de mâna părintelui, când acesta solicită acest lucru
3. Copilul nu aleargă pe trotuar în vecinătatea străzii
4. Copilul nu traversează strada fără a fi însoțit de un adult și ținut de mână
5. Ne asigurăm înainte de a ne angaja în traversarea străzii și traversăm numai prin locurile cu marcaje speciale și la culoarea verde a semaforului. Fără excepții.
6. Copilul nu se îndepărtează prea mult de părinte. Indicat este să stea unde îl poate vedea și poate fi văzut de părinte.

Mara era deosebit de curioasă și uneori sfidătoare, doar pentru a testa limitele și a afla până unde poate merge. E normal. Copii fac asta cu mare plăcere între 1 și 5 ani. O înțeleg, dar mică fiind, uneori o captiva atât de tare ceea ce vroia să vadă, sau faptul că descoperise că poate să ajungă undeva repede fugind, încât nu mai remarca pericolele din jur. Totul era un joc captivant, în viteză.




Mă găseam cu ea pe o alee largă de la marginea parcului Kiseleff.  Era curioasă, se ducea oriunde vedea ceva interesant, dar nu fugise de lângă mine până atunci. Eram relaxată. Îi vorbeam și arătam diverse frunze și păsări. Deodată o văd că ia viteză. Eram aproape de capătul aleii, urma trotuarul și apoi strada Kiseleff. Totul s-a petrecut prea repede. M-am uitat la ea cum mărește pasul, apoi a început să alege, I-am strigat – Stai, să vină și mami! Ea a început să alerge și mai tare râzând. Am început să alerg și eu. Deja era pe trotuar și alerga către stradă. – Stai pe loc! Nu în stradă! Vin mașini! am strigat disperată. Am simțit cum un fior rece îmi trece prin corp. În timp ce ea fugea și eu după ea, am reușit să o prind de mână la marginea spațiului verde ce separa trotuarul și strada. Mi-a trecut viața prin fața ochilor de o mie de ori în acele câteva secunde dintre plimbarea liniștită și fuga către stradă. Ea râdea amuzată. I se păruse un joc. Era atât de încântată că eu o alerg. Ignorase pericolul.

Am luat-o în brațe și i-am spus fără suflu  – Să nu mai faci așa! Niciodată! Mi-a căutat privirea speriată, realizând urgența din vocea mea. A începu să plângă neconsolat. – Când îți spun stai, te oprești. Putea să te lovească mașina…. În timp ce cuvintele îmi ieșeau din gură dictate de descărcarea de adrenalină și de frică, am realizat greșeala. Era speriată. Între timp m-a ajuns din urmă soțul, cu sticla de apă plată. A văzut probabil cât de lividă eram și pe Mara plânsă. I-am povestit și mi-a spus că și în parc, cu o zi în urmă, era să o lovească o bicicletă, pentru că a alergat brusc în fața ei și nu s-a oprit atunci când i s-a solicitat, ba din contră, a continuat să alerge.

Mi-am dat seama că pentru ea era un joc. Am lăsat momentul să treacă atunci, fără să o cert. M-am gândit cum o fac să înțeleagă că ”Stai pe loc” înseamnă să se oprească acum. Am citit puțin și am aplicat așa:

1. Am găsit un cuvânt nou ”Stop” care copilul să îl asocieze cu opritul brusc. Mi-am dat seama că ”stai” foloseam des când îi solicitam ceva ce nu implica un grad de urgență.
2. Am inventat un joc pentru a o învăța să asocieze cuvântul cu oprirea bruscă în acel loc. L-am jucat împreună și separat, până ce ea a ajun să se oprească fix când auzea cuvântul ”Stop”. Jocul a avut loc în parc. Am trasat o linie și am alergat de la linia de start până ce tata ne striga ”Stop”, atunci trebuia să ne oprim brusc, amândouă. A văzut la mine cum se face. Am ales ca punctul de stop să fie în apropierea unei intersecții de alei. I-am spus că tata ne va spune stop de acum încolo doar când trece cineva, iar noi trebuie să ne oprim pentru a îl lăsa să treacă.
3. Am discutat apoi despre folosirea cuvântului ”stop” atunci depășește o limită de siguranță și este în pericol de-a păți ceva care să îi provoace durere.

După acest joc, nu am mai avut probleme în a se opri atunci când era necesar.

Cu ajutorul un sistem de reguli de siguranță, discutate și exemplificate constant, și prin folosirea cuvântului ”Stop” (ocazional când era mai mică și aproape deloc acum la 3 ani și jumătate) am ajuns ca plimbările cu Mara să fie o reală bucurie pentru ambele. Ea poate explora, știe ce trebuie să facă pentru a fi în siguranță și, în caz că este distrasă și se află în pericol, reacționează corect la auzirea cuvântului ”Stop”.

Nu am abuzat de folosirea cuvântului, pentru a nu își pierde valoarea. L-am păstrat pentru rarele ocazii în care a făcut ceva care îi punea în pericol siguranța. Nu o cert când greșește. Discută și explicăm ce se putea face, dar nu imediat atunci, ci când e liniștită, receptivă și mă poate asculta. În rest facem ce trebuie pentru a fi în siguranță toți. Iar ea învață de la noi, cu noi.

Sursă foto: SapteAniDeAcasa.ro