Cum facem pentru a reacționa cu calm la acuzele și nemulțumirile copilului

Cum facem pentru a reacționa cu calm la acuzele/nemulțumirile copilului

Cum facem pentru a reacționa cu calm la acuzele/nemulțumirile copilului

Descarcă PDF Cum facem pentru a reacționa cu calm la acuzele și nemulțumirile copilului

Cea mai importantă relație din viața unui părinte este cea cu copiii lui. Asta și pentru că poartă în ea responsabilitatea de a forma modelul în care ei vor reacționa și percepe relațiile umane. Este o relație pe cât de frumoasă pe atât solicitantă pentru părinte. Cu cât disconfortul emoțional pe care îl simțim în momentele dificile, în relația cu copilul, este mai mare, cu atât creșterea copiilor pare mai grea. Relaxarea vine din a învăța cum să reacționăm cu calm la nemulțumirile copilului. Copilul va reflecta comportamentul nostru și comunicarea va deveni din ce în ce mai frumoasă.

Copiii vor fi mereu copii. Vor avea emoții mari și puternice, pe care le va fi greu să le controleze uneori. O legătură afectivă frumoasă cu părintele, dă copilului puterea de a accepta mai ușor îndrumarea acestuia și regulile stabilite.

Supărarea, nemulțumirea, critica sau furia unui copil reprezintă un strigăt de ajutor. Este chiar nevoie de conectare a acestuia. În aceste momente copilul este copleșit de emoții. Are nevoie de un părinte care să îi stea aproape calm și iubitor.



Cu toții am auzit din gura copilului, mai rar sau mai des, afirmații de genul: ”-M-am supărat pe tine! -Ești rea! -Nu vreau să mă iei în brațe. Pleacă!…”

Cum facem pentru a reacționa cu calm la acuzele/nemulțumirile copilului?

Cum să ascultăm nemulțumirile copilului fără a reacționa defensiv?

-Încercăm să înțelgem ce se ascunde în spatele cuvintelor; ascultăm cu adevărat copilul;

arătăm compasiune fără a ne simți atacați.

Reacția cel mic nu este răutate, lipsă de respect sau sfidare. Empatia ne poate arăta calea către copilul care suferă. El este trist, furios sau speriat.

Cu toate acestea iubirea și empatia nu sunt de ajuns pentru a ne ajuta să ascultăm cu calm. De ce? Pentru că intervine aici propriul tipar al relațiilor, cel creat în copilărie sau în relațiile anterioare. Acest tipar implică de multe ori suferință, tristețe, nesiguranță, răni emoționale. Uneori ceea ce ne spune copilul ne rănește sentimentele tocmai din cauza acestor răni pe care le purtăm în noi din copilărie sau din alte relații.

-Atunci când ne simțim răniți, primul impuls este să devenim defensivi , să întrerupem acea comunicare mai puțin sau mai mult abrupt. Este nevoie de curaj pentru a rezita acestui impuls, pentru a rămâne vulnerabili, cu rănile deschise și a asculta calm ceea ce are de spus copilul, pentru reuși să înțelegem ce îi cauzează reacția.

Numai așa putem evolua împreună. Copilul va învăța să înțeleagă ce simte și cum să corecteze în timp reacția, având ca model un părinte calm, care îi comunică ce simte.

E nevoie de timp pentru a auzi ce are de spus copilul și pentru ca mesajul din spatele cuvintelor să ajungă la noi. Este nevoie de o ascultare deschisă.

Uneori ce ne spune copilul se suprapune peste răni din copilărie: ”-Mami, ești rea! Nu mă lași niciodată să mă joc mai mult. Lasă-mă în pace”, poate însemna pentru urechile mele că cel mic îmi refuză iubirea, că nu sunt suficient de bună pentru a o merita. Primul impuls ar putea fi să nu vreau să aud asta și să îi spun ”-Nu îți permit să ridici vocea la mine. Treci în camera ta!”  În felul acesta închid o conversație dar nu am aflat nimic despre mine și despre copil, despre cum putem reacționa mai bine pe viitor ambii.

-Ne liniștim pentru a putea să ascultăm. Primul pas este să acceptăm/înțelegem ceea ce simțim ți să îl comunicăm copilului din propriul punct de vedere fără a deveni defensivi.

”-Mă simt tristă pentru că ai spus că sunt rea. Înțeleg că ești supărată. Eu te iubesc și astfel de afirmații mă fac să simt că tu nu mă mai iubești. Asta este trist pentru mine” sau ”-Sunt supărată. Nu îmi place că ai țipat la mine. Asta mă face să mă simt agitată și uneori îmi vine să ridic și eu vocea. Totuși nu am să fac asta. Nu doresc să mă cert cu tine pentru că te iubesc. Ai putea să îmi spui pe alt ton ce te supără?” 

-Înțelegem ce a declanșat reacția noastră defensivă. Ce rană a activat ceea ce ne-a spus copilul. Astfel rămânem în contact cu partea rațională a creierului și prevenim o răbufnire emoțională care ar amplifica-o pe cea a copilului. 

-Verbalizăm și simțim iubirea pentru copil. Ea nu dispare, este doar ecranată momentan de rana ce ne dictează o anumită reacție defensivă.

Când avem încredere că iubim și suntem iubiți, nu mai simțim nevoia să ne protejăm. Avem curajul de a fi noi, vulnerabili lângă cel iubit care este la fel de vulnerabil. El nu ne atacă. El are un disconfort, o rană proprie ce îl doare și care se cere vorbită.

-Ajută de multe ori să ai o mantră, un citat sau o întâmplare pozitivă pe care să o aduci în minte în momentele dificile.

Poți scrie undeva cea mai frumoasă declarație pe care ți-a făcut-o copilul tău. Este același copil iubitor. Nu îi voi ignora suferința chiar dacă ea îmbracă forma unui țipăt sau a unei respingeri emoționale. Așa voi putea să separ reacția mea de cea a copilului.

-Simțim tensiunea din corp, stare de încordare declanșată de reacția copilului și acționăm pentru a ne relaxa mușchii și a ne controla respirația conștient. Este un exercițiu care activează partea rațională a creierului.

Deschidem și închidem palmele, respirăm de câteva ori profund, simțim contactul tălpilor cu solul. Putem să îi spunem celui mic ce facem: ”-Acum simt că mă cuprinde supărarea și fac acest exercițiu cu mâinile pentru a mă relaxa. Vrei să încerci și tu? Cred că este mai bine să facem așa decât să ne certăm. Eu aleg să fiu calmă” . Copilul nu este prea mic pentru a auzi asta. Poate nu va înțelege total semnificația cuvintelor, dar cu siguranță va simți tonul și va rezona sufletește cu părintele.

-Conștientizăm că ceea ce face copilul nu are legătură cu noi. Nu ne este adresat nouă. Nu o vom lua personal. Este nemulțumirea lui și nu este verbalizată pentru a ne răni. Copilul verbalizează o nevoie proprie. De ce simt disconfort? Ce mă supără cu adevărat? 

-Unui copil mai mare îi putem spunem spune direct să reformuleze ceea ce a spus pentru a fi înțeles:

”-Faptul că ai spus că sunt rea mă face tristă. Te rog să îmi explici cu alte cuvinte ce te nemulțumește (de ce ești supărat). Felul în care îmi vorbești mă face să fiu nervoasă. Eu nu vreau să mă cert. Te iubesc.”

-Dacă simțim că lucrurile scapă de sub control, putem cere sau decide să luăm o pauză.

Această pauză va fi solicitată. Dacă copilul nu este de acord o vom lua totuși, asigurându-ne înainte că am comunicat copilului că este iubit și că poate veni la noi oricând: ”-În acest moment sunt foarte supărată. Am să te rog să nu mai insiști cu această discuție și să termini jocul așa cum am stabilit. Mă dor urechile și sunt enervată. Dacă mai stau aici am să mă cert și eu. Iar eu nu doresc asta pentru că te iubesc. Mă găsești în camera mea.”

-Pe măsură ce exersăm calea unei ascultări non-defensive, devine mai ușor să verbalizăm copilului ce simțim. Cel mai frumos este că cel mic va veni în ajutorul nostru. Copiii sunt buni, ne iubesc. Uneori au reacții mari pentru că totul este nou pentru ei. Ei învață de la noi să se calmeze, să îți accepte supărările, să nu se teamă de ele. Înțelese și verbalizate își pierd din putere.

” – Mie nu îmi place să ne certăm. Mereu putem alege să ne exprimăm supărarea fără a ne certa. E o alegere pe care o face și mami și o poți face și tu. De exemplu, eu am ales să nu țip la tine pentru că știu că asta te face tristă. Și tu poți alege la fel. ” 

Veți avea cu siguranță plăcerea să auziți din partea copilului afirmații de genul: ”-Mami, pot face baie și să mă speli la păr sâmbătă seara și nu duminică? -De ce vrei asta? -Duminică am să fiu supărată. -De ce ai să fii supărată duminică? – Pentru că vacanța asta a fost frumoasă și am stat mult cu voi și cu bunicii, iar luni merg la grădiniță. -Ești supărată pentru că ai vrea să ai la fel de mult timp cu noi și cu bunicii și atunci când mergi la grădiniță și noi la serviciu. -Da. Dar are să îmi tracă repede. La grădiniță am mulți prieteni. -Da, așa este.  -Dar știi ceva? -Ce? -Duminică tot am să fiu supărată. Nu vreau să ne certăm la baie.” (fiica mea, 4 ani și 4 luni)

”-Bine, așa vom face. Iar duminică seara o să avem timp să îmi spui despre supărarea ta”.

Sursă: Avopix.com

Un comentariu la „Cum facem pentru a reacționa cu calm la acuzele/nemulțumirile copilului

  • 07/01/2018 la 20:31
    Permalink

    Foarte Interesant articol. Mii de multumiri pentru informatia oferita.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acord de abonare la Newsletter: În conformitate cu noile reglementări privind Protecția Datelor (GDPR), avem nevoie de acordul tău pentru a îți putea trimite în continuare articole noi și notificări utile.
Primește pe e-mail noutăți
Datele furnizate sunt confidențiale și nu vor fi furnizate către terți. Informații suplimentare vei găsi pe site la Termeni și condiții, în Politica de Confidențialitate, în Protecția datelor personale și în Politica Cookies.